Bordeaux – data viitoare nu-mi mai scapi!
02-09-2010 | Scris de : Alexandra | In categoria : Aquitaine
1
by Nathan Bergeron
Cand ma gandesc la Bordeaux ma oftic. Da rau de tot. De ce? Pai va spun imediat.
In 2006 am participat la un seminar care facea parte din Programul Youth. Era vorba de cateva zile, in care eram cazati intr-un campus de langa Bordeaux, unde faceam tot felul de workshopuri si activitati pe tema seminarului. Toate bune si frumoase, numai ca in afara de asta, timpul liber era extrem de limitat. Ne-au dus intr-o zi intr-o mini excursie (nu pot sa va spun unde, ca dau de gol urmatorul articol 
si in alta zi am fost in Bordeaux pentru a vizita niste centre pentru integrarea emigrantilor (asta era si tema seminarului). Dar inainte de a pleca spre oras, ni s-a dat vestea bomba: dupa vizite, aveti program de voie prin oras 2 ore. Whaaaaat???
“România este o ţara a frumuseţii eterne, sporita de de impresionanţii Munţi Carpaţi, care o strabat din sud-vestul extrem pâna în inima sa nord-estica. Timp îndelungat, istoria a ridicat numeroase stavile în calea dezvoltarii acestui tarâm, însa izolarea a contribuit la ocrotirea câmpiilor sale unduitoare şi a piscurilor semeţe, a padurilor de brad şi a apelor pline de pasari…” aşa îşi începe prezentarea, autoarea de origine americana Caroline Juler. Scriitoare şi artista, ea a vizitat pentru prima data România în 1993 pentru a urmari manifestarile unui festival cultural în Munţii Carpaţi. Pentru ca s-a îndragostit de România, a revenit aici în fiecare an. A scris doua ghiduri despre ţara noastra iar în prezent se afla aici, reamenajând o casa tradiţionala româneasca în care intenţioneaza sa-şi gazduiasca prietenii, dar şi turiştii din grupurile pe care le conduce.
Intr-o zi comparam Bucurestiul cu Brasovul. Amandoua imi sunt dragi pentru ca in primul locuiesc de 26 de ani si in cel de al doilea am prieteni si mi-am intalnit dragostea vietii. Stiindu-le cat de cat pe amandoua bine, ma gandeam unde as alege sa raman.
Iti place sa calatoresti, nu am niciun dubiu. Dar de ce iti place si ce anume dintr-o calatorie te face fericit(a)? Ei, aici e partea mai grea. Parte care necesita nu doar cunoastere de sine ci si observare atenta a starilor prin care treci si a cauzelor care le determina.
Daca m-ai fi intrebat acum doua luni de Crocs ti-as fi raspuns scurt si fara drept de apel: “Eu? Sa port asa ceva? Niciodata!”. Nu reuseam sa inteleg cum pot oamenii sa dea bani pe niste incaltari butucanoase, din plastic. Ma duceau cu gandul la galosii bunicului intr-o varianta moderna.
Dupa cum probabil v-ati dat deja seama, am o atractie deosebita fata de acele locuri din natura in care apa are rolul principal: cascadele ma fac sa topai de bucurie, lacurile ma linistesc, iar cheile imi trezesc simtul aventurii. Pentru cei ce nu au descoperit blogul meu personal, o sa va povestesc despre unul dintre locurile pe care le-am vizitat vara trecuta si care mi-au ramas la suflet. Cei care ma cunosc o sa spuna: „Da ma, bine, hai, lasa-ne… povesteste mai bine despre unde ai fost vara asta!”. Ei, dar pentru asta… mai trebuie putintica rabdare 
…Acum, depinde şi ce înţelege fiecare prin frumos. Curând au apărut casele, asfaltul nicăieri. Numai un pietriş umejor, împodobit când şi când cu băltuţe noroioase. Şi drumul urcă, urcă şi se îngustează, se lăţeşte, după bunul plac. Sunt din ce în ce mai circumspect că ăsta e drumul cel bun, trec printr-un râu – vruuuum!, îi trimit în gând bezele dlui Soichiro Honda pentru că Duţa trage la fel de bine şi pe nisipul şi pietrele din apă şi cu un nătărău călare pe ea, iar urc, traversez un podeţ de lemn (cam imprudent, totuşi, sunt aproape 300 de kile care trec peste nişte scândurele de brad) şi ajung în … Ţara Mlaştinilor. 
După 4 ore de somn, la cinci a.m., mă simt proaspăt şi nerăbdător de drum. Ca un elev conştiincios, mi-am făcut ghiozdanul de cu seară. Nu-mi rămâne decât ritualul de dimineaţă – toaleta, îmbrăcarea cu echipamentul, verificarea triadei acte-bani-chei, urmată inevitabil de căutatul cheilor prin toată camera, găsirea cheilor, rugăciunea, căutatul cheilor din nou, adăugarea sandvişului de drum în pachet, găsirea cheilor din nou. Trag aer în piept şi ridic cu oarecare efort topcase-ul în care am îngrămădit toate cele. Încui şi cobor tropăind cinci etaje – am luat chingile? Trusa cu scule? Aparatul foto e pe umăr, da… Cheia de rezervă? E şi ea…Încărcătorul de la mobil? Parcă l-am pus… De fiecare dată, gânduri. Vin în avalanşă, noroc că nu durează mult. În vreme ce străbat, aplecat într-o parte (of, iar am pus prea multe în topcase – eu şi dacă merg până în Berceni, parcă plec în India), cei 100 de metri până la locul unde mă aşteaptă Duţa, gândurile dispar. 
De ce? Pentru ca acolo are loc primul festival de reconstructie istorica din tara. Timp de trei zile, Cetatea din Rasnov va fi locul de intalnire pentru armatele istorice din 8 tari europene (Bulgaria, Cehia, Slovenia, Austria, Germania, Bulgaria, Franţa si Anglia) si se pare ca este singurul eveniment de tip living history din Romania.
