Despre munte, pasiune, Romania si visuri implinite – de vorba cu Dan Chitila

10

De trei ani de când sunt blogger am fost întrebată de foarte multe ori care sunt satisfacţiile pe care mi le aduce blogul şi ce mă ajută să merg mai departe atunci când sunt foarte aglomerată şi găsesc foarte greu timp pentru scris. Şi fără să stau deloc pe gânduri, primul motiv, pe lângă acela că primesc o mulţime de mesaje în care lumea îmi mulţumeşte pentru că i-am ajutat în vreun fel sau altul, este acela că, de când scriu pe blog, am cunoscut şi continui să cunosc o mulţime de oameni minunaţi. Practic bloggingul mi-a schimbat viaţa complet. Şi numai în bine!

Unul dintre aceşti oameni extraordinari este Dan Chitilă. Sincer nici nu mai ştiu cum am intrat în vorba acum vreo 2 ani dar în scurt timp am descoperit că avem foarte foarte multe lucruri în comun, şi vara asta ne-am şi cunoscut personal. El este unul dintre cei care mi-a împrumutat propriile echipamente pentru luna de miere şi pe care (nu doar de asta) îl apreciez enorm. Este un exemplu pentru noi toţi, pentru care pasiunea nu este doar un hobby, ci mult mai mult de atât.

Şi pentru că avem multe de învăţat de la el, l-am rugat să îmi răspundă la câteva întrebări, ca să îl cunoaşteţi şi voi mai bine şi, de ce nu, poate să mergeţi cu el într-o excursie cât mai curând, ca să vă convingeţi singuri cât de pasionat este şi cât de mult iubeşte muntele şi de fapt toată România.

Dan, spune-ne un pic despre tine şi de când baţi potecile munţilor?

O descriere sumară ar suna cam așa: sunt Dan Chitilă, foarte pasionat de călătorii în general și de munți în mod special.

Am făcut școala de ghizi de turism și școala de ghizi montani pentru că am crezut în pasiunea mea iar acum fac ceea ce zicea Robbie Williams la o ediție MTV Music Awards: Live the dream!

Potecile munților am început să le bat în școala generală, mai timid, și sper să le bătătoresc cât mai bine pe măsură ce va trece timpul.

Îţi mai aduci aminte când a fost prima dată când ai fost pe munte?

Trebuie să caut prin cotloanele memoriei ca să îmi aduc aminte. Chiar prima-prima dată nu știu, însă știu că excursii mai serioase am făcut în 1995 și 1996, prin Munții Bucegi și Rarău.

Cred că microbul m-a prins de atunci însă multă vreme nu am avut cu cine să merg. În facultate am mers numai de două sau trei ori, prin Bucegi. Erau acele ieșiri studentești, cu bani puțini și echipament zero.

Cum de te-ai hotărât să urmezi şcoala de ghizi şi să faci curs de ghid turistic?

Asta este o poveste destul de lungă însă mie îmi place întotdeauna să o relatez. A trecut atâta timp de când s-a întâmplat iar mie încă mi se pare incredibil.

În 2007, prin Februarie, la un loc de muncă oarecare, vine in vizită un grup de investitori străini; elveţieni, mai exact. Oamenii erau trecuţi bine de prima tinereţe, foarte ancoraţi însă în realitate şi surprinzător, foarte ancoraţi în realitatea românească.

Intru şi eu în vorbă cu ei iar la un moment dat unul vede pe peretele biroului meu o poză pe care o facusem cu un an înainte, iarna, când încercam să ajung pe vârful Gropşoare. Eram în zăpadă până la mijloc şi înaintam cu viteza melcului.

Horst, aşa îl cheama, mă întreabă cine este acolo. Îi răspund că eu, într-o tură mai veche. El exclamă: aa, îţi place să mergi pe munte. Îi spun că da şi continui, în spirit de glumă: poate că într-o zi voi urca şi pe Matterhorn.

Horst imi spune că are un prieten foarte bun în Berna, unul dintre cei mai buni ghizi montani din Elveţia, şi că mă poate pune în legatură cu el ca să îmi împărtăşească din tainele acestei meserii. Îmi lasă cartea lui de vizită şi mă roagă să îl contactez.

În acel moment nu am dat foarte multă atenţie acestei discuţii. Părea o simplă întîlnire între doi oameni, din generaţii şi culturi diferite, care au o pasiune comună, muntele, şi pe care interesele de serviciu i-au adus faţă in faţă pentru câteva minute.

Peste vreo două săptămâni mi-am adus aminte de cartea de vizită a elveţianului şi am zis să îi scriu un mail. Răspunsul lui a fost foarte prompt: deja am vorbit cu prietenul meu şi a zis să vii aici pentru o tură de cateva zile in Alpi. Cel mai probabil vei sta o săptămană iar eu ma voi ocupa de tot, asta însemnînd cazare şi ghid pentru toată perioada.

Inutil să mai spun că eram uluit. O persoană pe care de-abia ai cunoscut-o îţi oferă pe tavă o excursie în Elveţia (care ştim cu toţii cam cît de scumpă este), îţi plăteşte cazare şi ghid montan o săptămână. Fara a-ţi cere nimic în schimb. Dar ajungem şi la partea asta.

Am plecat în Elveţia în luna Octombrie, pentru o săptămînă. Am fost cazat la un hotel aproape de centrul oraşului, cu servicii ireproşabile.

În seara sosirii in capitală m-am întâlnit cu Horst iar apoi am mers să il cunosc pe ghid şi să servim acolo o masă tradiţională. Ei bine, când am ajuns la întîlnire am rămas mut de uimire pentru că ghidul era un domn foarte în vârstă, mai exact la 65 de ani! Sincer, m-am intrebat daca nu cumva e o gluma. Poate că de fapt el este tatăl ghidului, ghid care are vreo 30 de ani şi aleargă pe munţi, merge cu bicicleta zilnic…
Dar nu a fost să fie aşa. Ghidul era domnul din faţa mea. Aveam să aflu în zilele următoare cam cât de bine merge el pe munte şi ce fel de om este.

După cina tradiţională am scos harta Romîniei şi le-am arătat munţii noştri, le-am zis ce am facut, pe unde am fost, ce aş vrea să mai fac. Walter Josi, ghidul, s-a arătat foarte interesat de trekking în munţii Făgăras precum şi de niste ski de tură.

Înainte să ne luăm la revedere am discutat despre ce vom face în zilele următoare. Iniţial Walter a vrut să urcăm la peste 3000 m însă vremea nu părea să fie foarte bună aşa că am schimbat planul şi ne-am orientat către alpinism şi trekking în Ascona, cantonul Ticino, undeva în vecinătatea lacului Maggiore.
Toată săptămâna vremea a fost perfectă. Am căţărat trasee de mai multe lungimi, am învăţat tot felul de noduri, am făcut rapel, am făcut trekking, ne-am plimbat prin nişte orăşele de provincie… a fost nemaipomenit.

M-am convins atunci că Walter poate să ducă şi găini pe munte, aşa cum zicea sora lui, Elsie. Are atâta răbdare şi povesteşte atât de frumos şi cu atâta pasiune încât e greu să nu îl îndrăgeşti. De menţionat faptul că Elsie, la care am şi stat 2 zile, într-o casă foarte frumoasă la ţară, încă schiază foarte bine pentru vârsta de….74 de ani! Îmi povestea chiar ea că schiază în fiecare an. Zicea ca nu mai e aşa rapidă ca pe vremuri dar se descurcă. Greu de crezut că viaţa de pensionar poate arăta şi altfel decât în Romania.

Am fost cu Walter şi la muzeul alpin din Berna. Are şi el numele trecut acolo, la loc de cinste.

Ceea ce îl deosebeşte pe acest om, care m-a impresionat teribil, de alţi ghizi pe care i-am văzut, este pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face. El era omul care te trezea dimineaţa la ora 4, îţi făcea de mâncare, te suia în maşină, apoi te ducea 30 km ca să te urce pe munte pentru a vedea răsăritul deasupra lacului Maggiore. Asta înseamnă pentru mine pasiune pentru lucrul pe care îl faci. Şi când faci ceva cu pasiune, se vede. Transmiţi asta şi celor din jurul tău.

Ultima zi am petrecut-o la casa lui Horst, invitat fiind la cină împreună cu familia lui. Printre altele mi-a zis că nu îi datorez absolut nimic şi că a facut asta pentru că el are incredere în oamenii care au un vis iar dacă poate să contribuie şi el la asta…şi mai bine.

Ne-am despărţit în ziua următoare şi ne-am promis că ne vom revedea cât de curând pe potecile munţilor, în Elveţia sau România.

Ajuns în România am început să caut şcoli de ghizi montani. Am găsit în cele din urmă pe cei de la AGMR (Asociaţia ghizilor montani din România). Mi-am trimis CV-ul acolo, m-au contactat, şi am inceput cursurile. În paralel am făcut şi şcoala de ghizi de turism.

Împreună cu AGMR am început sau am continuat mai bine zis, să fac trasee de alpinism, să fac ture de iarnă, de ski de tură. Şcoala s-a dovedit a fi o experienţă foarte utilă. Aici am cunoscut oameni deosebiţi şi foarte competenţi.

Cum reuşeşti să împaci pasiunea pe care o ai cu munca de zi cu zi la birou?

Cele două se împacă bine deocamdată însă în curând va veni momentul în care balanţa se va înclina clar în favoarea meseriei pe care mi-am propus să o fac de cand l-am văzut pe Walter Josi.

Într-una din turele de trekking, eram pe la 2700 m şi Walter mi-a zis: Dan, let’s rest for a while here, what do you say? We’ll have a great view from here.

Zicând asta, Walter s-a oprit, s-a întins pe iarbă şi s-a învelit cu haina. Stând aşa, în soare, a aţipit. Am înţeles de ce a vrut să facem asta. În faţa noastră, la mare distanţă, se desfăşurau în toată splendoarea vârfuri şi vârfuleţe de peste 3000 m. Era păcat să nu te opreşti şi să admiri.

Văzandu-l aşa, mi-am zis: aşa vreau să fiu şi eu la bătrâneţe. Poate că aşa o să ajung. Cine ştie?

Ce fel de excursii faci şi prin ce zone din ţară?

Având şi pregătire de ghid naţional de turism şi de ghid montan, prefer să îmbin cele două activităţi. Dealtfel, cele două se îmbină de la sine, într-un mod foarte natural. Dacă eşti în Buila, într-o tură de doua zile, şi ajungi la schiturile Pahomie şi Pătrunsa, trebuie să apelezi şi la cunoştinţe dobândite la cursul de ghizi nationali: arhitectură, istorie, pictură etc.

În general mă axez pe ture de trekking combinate cu pasaje uşoare de caţărare. Turele de trekking se pot face tot timpul anului. Eu merg în general în Piatra Craiului, Bucegi, Ciucaş, Buila, Baiului, Parang. La cerere însă pot face ieşiri şi în alte masive muntoase.

Organizez şi mici ateliere de escaladă pentru începători unde cei interesaţi pot învăţa nodurile specifice, tehnica de coborare în rapel, căţărarea în manşă sau cap de coardă.

Nu lipsesc din program nici vizitele la obiective culturale, mănăstiri aflate în patrimoniul UNESCO, biserici fortificate, muzee, castele. Eu m-am axat pe zonele Vâlcea si Sibiu însă de mers se poate merge oriunde, dorinţă să fie.

Oamenii pot merge cu tine pe munte în orice anotimp?

Contrar părerii multora, pe munte se poate merge în orice anotimp. Orice traseu se poate adapta în fel şi chip, astfel încât participanţii la tură să se simtă cât mai în largul lor.

Mersul pe munte iarna de exemplu, fiindcă asta este una dintre cele mai mari temeri de care m-am lovit, nu inseamnă neaparat viscol şi trasee epuizante. Sigur că aici pregatirea fizică şi, de ce nu, şi psihică, trebuie să fie un pic mai deosebite. Asta nu înseamnă că nu te poţi bucura de o tură pe schiuri în Ciucaş de exemplu, sau de o tură de trekking în Buila Vânturariţa în plin sezon hivernal.

Dacă cineva ar vrea să meargă cu tine pe munte dar nu are experienţă, i-ai propune o excursie mai puţin sportivă sau ai concepe o tură specială pentru el, ca să guste o experienţă montană?

Cred că ar fi mai simplu daca ţi-aş spune cum gandesc eu înainte de fiecare tură. În primul rând întreb persoana respectivă ce experienţă montană are şi îi cer detalii despre masivele prin care a umblat. Analizez răspunsurile primite, le compar cu ce ştiu eu, şi îmi formez o părere. Întotdeauna încerc să aflu care sunt aşteptările respectivului/respectivei de la tură: ce vrea să vadă, cate ore este dispus(ă) să meargă pe zi, dacă este pasionat(ă) de fotografie etc.

Este foarte important să ştii cu ce fel de oameni mergi în tură şi ce îşi doreşte fiecare pentru că eu cred că un ghid bun trebuie să fie şi un psiholog pe măsură.

Fac apoi lista cu echipament şi o trimit, discutăm ultimele detalii, stabilim locul de întalnire iar apoi plecăm în tură. Întotdeauna menţionez faptul că tura poate fi reconfigurată la faţa locului sau pe parcursul traseului în funcţie de starea vremii. Asta ca omul să nu creadă că va merge pe munte chiar şi în cele mai vitrege condiţii.

Am mers cu persoane care aveau mai putina experienta şi am reconfigurat tura în funcţie de abilităţile lor încercand în acelaşi timp să le arat cât mai mult din masivul respectiv. În concluzie, totul se poate adapta.

Cam ce planuri de viitor ai, dacă nu sunt indiscretă? :)

Of, planuri am cu tonele; timp să fie pentru toate, ştii cum e. Păi de exemplu mi-ar plăcea să traversez Orientalii de la un cap la altul, să fac alpinism în Cheile Turzii, să continui parcurgerea văilor de abrupt din Bucegi(experienţa de care m-am bucurat din plin anul acesta).

Altfel, pe plan profesional, îmi doresc să văd cât mai mulţi turişti, atât români cât şi străini, pe potecile munţilor noştri, sau în vizită la obiective culturale.

Ai şi tu un blog pe care povesteşti despre aventurile tale munte, www.danchitila.ro. Scrii despre incursiunile personale sau şi despre excursiile pe care le faci cu clienţii?

Pe danchitila.ro scriu mai mult despre turele făcute cu clienţii. Scriu însă şi despre ieşirile pe care le fac pe munte cu prietenii, ieşiri în care descopăr zone de interes pentru căţărare, fotografie etc.

Şi o ultima întrebare: cu ce ţi-ar plăcea să ieşi în evidenţă pe piaţa de ghizi din România?

Mi-ar plăcea să ma remarc prin seriozitate, pasiunea pentru meserie şi profesionalism. Acestea sunt lucrurile pe care le caut şi eu atunci cand vreau să beneficiez de un serviciu.

Cred că cea mai importantă este pasiunea pentru că ăsta este motorul activităţii pe care o vei desfăşura. Asta te face, de exemplu, să te ridici din pat sambata la 4 dimineaţa şi să pleci pe munte doar ca să prinzi o lumină deosebită pentru fotografiile tale.

Dacă eşti pasionat, se va vedea şi vei transmite asta şi celorlalţi iar rezultatele vor fi mai mult decât satisfăcătoare.

Acest articol face parte din campania Romanians are Smart. Pentru fiecare astfel de articol care apare pe bloguri, Manafu oferă 10 € lui Dantes (detalii găsiţi aici si aici).

10 Responses

  1. C. Alina

    Foarte interesanta povestea lui Dan, iar stilul de a povesti este pe cat de captivant pe atat de motivational!
    Pasiunea isi spune cuvantul in tot ceea ce intreprinde cineva, iar seriozitatea si profesionalismul fac ca acel cineva sa fie special.
    Frumos asticol! :)

    Reply
  2. Ana-Maria

    Foarte faina povestea lui Dan. Si eu aici am cunoscut pensionari care la 70 de ani fac ferrate si merg pe munte regulat. Am inceput si eu de anul asta sa merg cu ei si sper sa ajung si eu la varsta lor la fel :).

    Reply
  3. Alexandra

    Sunt inca suficienti oameni care prefera marea si nu muntele, slava Domnului, ca altfel ar fi plin pe poteci! Pana una alta vara e mai aglomerat pe plaje :)

    Dar nu e o regula ca cine prefera muntele nu iubeste marea sau invers. Eu sunt muntomana inraita dar de fiecare data cand ajung la mare imi aduc aminte cat de mult o iubesc si pe ea :)

    Reply
  4. mariusica

    Am avut placerea sa-l cunosc pe Dan si e un baiat de nota 12. Si culmea, aceeasi poveste mi-a spus-o cu ghidul de 65 de ani din Elvetia…si mi-a placut mult :D.

    Reply
  5. Marian

    Ma bucur ca te incalzeste faptul ca primesti o multime de sentimente pozitive din partea citirorilor, poti sa ma adaugi si pe mine in lista, celor care iti sunt recunoascatori.
    Se vede prezent in tine simtul patern, probabil ca esti/vei fi o super mamica, una chiar exemplu.
    Continua activitate pe blog ca si cum ar fi un copil al tau, nu te lasa.

    Reply
  6. Alexandra

    Marian, iti multumesc din tot sufletul pentru mesajul tau! Inseamna enorm pentru mine!

    Nu sunt inca mamica, dar sper sa fiu peste cativa ani.

    Esti primul care a observat asa ceva din scrierile mele :) Sper sa ai dreptate :) Sa fii mamica exemplu in ziua de astazi nu e mic lucru. Sa dea Dumnezeu sa fiu asa!

    Voi continua cu siguranta!

    Reply
  7. Dragos

    Interesanta povestea lui Dan. Multa lume este pasionata de munte si pe zi ce trece observ ca tot mai multi incep sa prefera muntele in loc de mare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *