Tour du Mont Blanc (TMB) – un vis împlinit

60

Când am aflat prima dată despre Tour du Mont Blanc, am vrut să-mi fac rucsacul şi să plec în momentul ăla. Numai că era aprilie, anul trecut, şi asta ar fi fost un mic impediment. Dar cred că în aceeaşi zi tot am făcut primul pas spre visul meu: mi-am comandat ghidul. O cărticică mică (dar groasă!) pe care am aşteptat-o în cutia poştală mai ceva ca pe Moş Crăciun, şi am răsfoit-o ore întregi imediat ce a sosit.

Nu pot să vă spun în cuvinte ce a trezit în mine acest traseu. Dar din prima secundă în care am aflat de el mi-am dorit cu tot sufletul să îl fac. Pentru mulţi poate părea o nebunie: 160 km, 10.000 de metri de altitudine cumulat, 10 zile cu rucsacul în spate pe munte. Dar pentru mine a fost o provocare, una extrem de frumoasă şi nemaipomenită, pe care vroiam să o transform cât mai repede într-un vis împlinit.

Am început numaidecât să îmi pun mintea la contribuţie şi să mă învârt cumva ca să ajung să fac TMB cât mai repede posibil, însă oricât m-am căznit, mi-am dat seama că nu aveam cum să ajung în acelaşi an. Puţini ştiu că aşa şi atunci s-a născut traseul de 1 lună pentru luna mea de miere. Numai că… atunci nu era în plan nicio nuntă :) Nu primisem (încă) niciun inel şi nu fixasem nicio dată.

Asta pentru că de fapt, data nunţii aveam să o fixăm ceva mai târziu în funcţie de Tour du Mont Blanc. Da! Atât de tare mi-am dorit să fac acest traseu! :) Luna de miere a fost cumva stabilită dinainte de nuntă, doar că nu se chema lună de miere. Era pur şi simplu un circuit de 1 lună pe care vroiam să îl fac în vara anului 2012. Că între timp s-a mai fixat un eveniment în aceeaşi vară, n-a făcut decât să ne bucure, şi să ne gândim că măcar aşa avem şi noi o scuză că vrem să plecăm 1 lună în vacanţă :)

Ce este de fapt Tour du Mont Blanc şi cu ce se mănâncă?

Este unul dintre cele mai cunoscute trasee de lungă distanţă din Europa, şi este făcut anual de aprox. 10.000 de oameni. Cam jumătate din numărul de oameni care urcă pe Vf. Mont Blanc.

Este un circuit impresionant, care înconjoară Masivul Mont Blanc, prin care ai ocazia să treci, pe picioarele tale, 3 graniţe: Franţa – Elveţia, Elveţia – Italia, Italia – Franţa, şi practic traversezi trei ţări diferite pe parcurs. Circuitul se desfăşoară, ca altitudine, între 1000 m şi 2665 m.

Pe scurt:

  • 170 de km
  • 10.000 metri de ascensiune şi coborâre
  • 10/11 zile

Pe lung…. ar fi ceva mai multe de spus. Sper că în continuare să acopăr cam toate FAQ care ar putea exista :)

Cum se planifică Tour du Mont Blanc

Cu cortul sau la cabane?

În primul rând trebuie să te decizi dacă vrei să faci TMB cu cortul sau vei dormi în fiecare noapte la cabană.

Avantajele şi dezavantajele sunt destul de clare:

Dacă mergi cu cortul ai avantajul că reduci foarte mult costurile şi nu depinzi de rezervările de la cabane, în schimb vei avea un rucsac foarte greu (şi nu e uşor să mergi cu el atâtea zile la rând) şi va trebui să îţi faci aprovizionarea cu mâncare o dată la câteva zile. Va trebui să campezi în jurul cabanelor, pentru că doar aşa vei putea face şi tu duş. Iar dacă nu te cazezi la ei, va trebui să plăteşti o mică taxă pentru a face duş.

Dacă stai la cabane, ai avantajul că poţi avea un rucsac mai uşor, dar costurile vor fi mai mari. În plus, trebuie să faci rezervare cu câteva luni înainte la fiecare cabană în parte. Unele pot fi făcute pe mail, altele doar la telefon.

Eu am ales să mergem din cabană în cabană, nu de alta dar am vrut să ne şi bucurăm de traseu, nu să ne plângem de dimineaţă până seara de cât de tare ne doare spatele. În plus, cabanele oferă posibilitatea de a mânca la ei micul dejun şi masa de seara şi deci nu trebuie să cari nici mâncare. Iar pentru drum, poţi de asemenea cumpăra picnic de la ei sau poţi cumpăra ceva de la magazine, atunci când ajungi printr-un orăşel, dar asta nu se întâmplă în fiecare zi.

Atunci când vei face rezervările, te va ajuta foarte mult această listă cu toate cabanele de pe Tour du Mont Blanc (detalii legate de preţ, telefoane, etc). Dacă nu găseşti acolo detaliile care te interesează, mai poţi încerca şi lista pe care am folosit-o eu, încă aici sunt toate cabanele din masivul Mont Blanc, nu doar cele de pe TMB.

Cabanele au dormitoare comune, însă majoritatea au şi camere duble (dacă vrei condiţii mai bune) dar care costă mai mult (de regulă mult mai mult).

UPDATE:  Dacă vreţi să mergeţi cu cortul, ca să vă faceţi o idee puteţi citi jurnalele scrise de Dinu şi Marlene Mititeanu, care în 2014 au făcut TMB cu cortul într-un timp demn de record :)

Cât costă Tour du Mont Blanc?

Dacă mergi cu cortul, practic vei cheltui doar cu mâncarea cumpărată şi cu taxele plătite la cabane pentru a face duş.

Dacă mergi la cabană, costurile sunt între 40 şi 55 euro de persoană pe noapte, preţ în care intră şi cazarea şi mesele (de dimineaţă şi de seară).

Iar picnicul costă aprox. 9-10 euro.

Noi nu sunt extrem de mâncăcioşi, şi ne luam de regulă un singur picnic pentru amândoi, nu de alta dar seara ne dădeau de mâncare destul de mult. Cel mai mult ne plăcea surpriza din picnic, pentru că în fiecare zi ni se punea altceva, în funcţie de cabană :)

Care este cea mai bună perioadă pentru TMB?

Cabanele sunt deschise cam de la jumătatea lui iunie până la jumătatea lui septembrie. În perioada asta de regulă nu mai sunt probleme cu zăpada, deci indiferent dacă alegi să mergi cu cortul sau să stai la cabane, e bine să nu mergi în afara acestei perioade.

Eu când am făcut planificarea, am vrut să mergem la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie. Atunci nici nu e foarte aglomerat, şi cred că e perioada ideală. Însă până la urmă am mers în perioada 21 – 29 iulie, dat fiind că depindeam de data nunţii :) A fost ok şi aşa.

De unde începe TMB?

TMB trece prin câteva orăşele de munte în care se poate ajunge cu maşina sau trenul:

În Franţa: Les Houches (este lângă Chamonix)

În Italia: Courmayeur

În Elveţia: Champex (este lângă Orsieres)

Dacă vei căuta pe google, vei găsi peste tot că TMB începe în Les Houches, însă el fiind un circuit, se poate începe de oriunde ţi se pare mai convenabil, adică se poate şi din Italia, şi din Elveţia. Atâta doar să fii atent ca în primele zile să nu ai de urcat diferenţe foarte mari de nivel pentru că în primele zile abia intri în ritm.

Noi am început din Courmayeur, şi am pornit la prânz, deci nu am făcut o etapă completă în prima zi. Asta ca să vedeţi cât de flexibilă e toată treaba, dat fiind că sunt destul de multe cabane pe traseu.

În cate zile se face TMB?

În principiu se face în 10-11 zile. Este o durată pentru un munţoman antrenat. Dacă alergi pe la maratoane, poţi face TMB şi în mai puţine zile, însă nu recomand. Din proprie experienţă.

Noi am vrut să îl facem în 8 zile jumătate, dar s-a dovedit a fi cam piţin timp. 10-11 zile este o perioadă ideală în care să poţi să ai timp şi să te bucuri de peisaj. Recomand chiar 13 zile, din care 2 să fie de repaos, după primele 4,  respectiv 9 zile. Adică de două ori pe parcurs, rezervi câte 2 nopţi la o cabană, nu doar 1.

În sensul acelor de ceasornic sau invers acelor de ceasornic?

Atunci când a fost “promovat” prima dată, traseul a fost descris în sens invers acelor de ceasornic, cu plecare din Les Houches. Şi tocmai din motivul ăsta, majoritatea celor care fac TMB îl fac în acest sens. Dacă însă preferi să nu mergi tot timpul cu toată gloata la un loc, îl poţi face în sens orar. Noi aşa am făcut şi a fost super.

De unde se cumpără ghid şi hartă?

Traseul este marcat pe tot parcursul lui, însă recomand din tot sufletul să cumperi acest ghid dinainte. Se poate comanda de pe bookdepository unde livrarea este gratuită. Este un ghid foarte util, care te ajută cu mai multe informaţii decât te poate ajuta o hartă. 

Odată ce ajungi la faţa locului, înainte de a porni în TMB, poţi cumpăra şi o hartă. Mie mi-a fost foarte utilă în câteva momente. Până atunci, am făcut o poză cu harta schematică din ghid, ca să îţi faci o idee despre ce vorbesc eu aici :)

Vei vedea că pe ea sunt trecute cabanele cu un simbol de căsuţă albă. În plus, cabane mai sunt şi în oraşe, care sunt trecute cu o bulină portocalie.

Vei vedea de asemenea că pe hartă apar şi nişte variante. În câteva cazuri, există posibilitatea de a alege între un traseu mai uşor şi unul mai greu. În funcţie de cum te simţi în ziua respectivă sau de vreme, vei putea alege între ele. Însă sunt cazuri în care e bine să alegi varianta dorită încă de acasă, pentru că de asta va depinde locul de cazare.

De ce echipamente e nevoie pentru Tour du Mont Blanc

În principiu trebuie să ai echipamentele obişnuite de munte, adică bocanci, rucsac (cam 40 de litri dacă dormi la cabană), pantaloni, tricouri, 1 polar, geacă cu glugă, pijamale, pelerină de ploaie, frontală, cremă de soare (crucială!), trusă de toaletă (gel de duş, şampon, deodorant şi ce mai are nevoie fiecare), trusă medicală şi de prim ajutor, prosop, papuci, cuţit, şosete….

Pentru cabane mai trebuie să ai ţi un sac de dormit din cearşaf. Se găsesc la Decathlon din mătase (mai scumpi) sau din bumbac (mai grei) sau pe la câteva magazine de munte.

În plus, recomand să iei şi nişte mănuşi subţiri, pentru că vântul poate fi uneori foarte puternic. Şi foarte importante sunt şi nişte branţuri din silicon pentru bocanci. Noi avem de la Decathlon. Din păcate le-am uitat în România şi am avut mult de suferit din cauza asta.

Un sfat foarte important pe care pot să ţi-l dau este să reduci la minim greutatea rucsacului. Ia cat mai puţine lucruri posibile, în limita necesităţilor, desigur. Nu lua mai mult de 2 tricouri şi 2 perechi de pantaloni şi nu lua zece feluri de polare şi bluze. E foarte important, pentru că să umbli cu rucsac în spate 10 zile la rând nu e uşor oricum, darmite dacă greutatea este prea mare.

Cu toate astea însă nu uita de aparatul foto şi de încărcător sau baterii. Esenţial este şi un card cu memorie foarte mare. Noi am avut un card de 32 de Gb de la Kingston şi a fost super. Practic nu ai unde să descarci pozele în cele 10-11 zile ale turului şi dacă te ştii cumva că faci mai multe poze decât permite legea, atunci trebuie să fii pregătit :)

Noi am plecat cu prea multe lucruri, şi pe parcurs ajunsesem efectiv să îmi doresc să scap de unele din ele, dar nu m-a lăsat inima să îmi arunc din echipamente.

Ce experienţă trebuie să ai pentru Tour du Mont Blanc

În principiu trebuie să fi făcut măcar un traseu de 3-4 zile pe munte cu rucsacul în spate. Trebuie să fii obişnuit să urci diferenţe de nivel de până la 1500 de metri şi să mergi 6-8 ore în fiecare zi. Să faci asta zi după zi, timp de 10 zile, nu e chiar floare la ureche.

La ce să te aştepţi de la Tour du Mont Blanc

Să te aştepţi să fie al naibii de frumos şi al naibii de greu. Cu prima parte, îţi garantez că va fi aşa, la a doua… mai depinde şi de tine, însă uşor îţi spun sigur că nu va fi.

Probabil o să faci băşici şi bătături (noi doar băşici am făcut), o să ai dureri de muşchi, crampe, şi alte stări de disconfort de genul ăsta (ia plasturi şi nişte creme speciale de la farmacie, cu care să te dai seara după duş), o să simţi că nu mai poţi, o să vrei să ai aripi, sau o să vrei să renunţi.

Însă măsura în care vei simţi lucrurile astea şi în care le vei lăsa să te influenţeze depinde în mare parte numai de tine, şi pot să spun cu mâna pe inimă că pentru orice neplăcere, vei primi satisfacţii înzecit.

Am crezut de două ori pe parcurs că va trebui să renunţăm, o dată din cauza noastră şi a doua din cauza vremii. Din fericire prima dată ne-am adunat puterile şi am găsit soluţia de a merge mai departe, şi a doua oară am riscat puţin, însă Doamne Doamne a avut grijă de noi şi a alungat vremea rea din calea noastră, şi astfel am putut duce la bun sfârşit TMB-ul şi mi-am mai îndeplinit un vis frumos.

Nu voi uita niciodată ce puteri magice am prins în ultima zi de traseu, când parcă toate durerile dispăruseră, ne simţeam ca nişte fulgi, deşi aveam aceleaşi rucsacuri grele în spate, simţeam că o putem lua de la capăt încă o dată, iar toţi norii de ploaie care dăduseră târcoale au dat bir cu fugiţii şi ne-au arătat Mont Blancul pentru ultima oară.

Atunci am înţeles că dincolo de tot efortul depus, de care uiţi imediat ce ai terminat Tour du Mont Blanc, rămân amintirile, fotografiile, parfumul aerului de munte, gustul prăjiturilor de la cabane şi … poate un mic scârţâit la genunchiul drept :P Eh, trebuie doar uns un pic :)

A da, şi toate ştampilele pe care le-am adunat de la cabane :) Priceless!

Multumim pentru sustinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au imprumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

60 Responses

  1. Dragos

    Foarte frumos traseul iar povestea ta este foarte bine structurata ca sa te ajute in organizare si sa intelegi despre ce este vorba. Este pe lista de vacante planificate si dupa articolul acesta, a urcat cateva locuri in clasament :)
    Ghidurile Cicerone sunt excelente, am citit si eu unul pentru Kilimanjaro.

    Reply
  2. Alexandra

    Mersi frumos!

    Nu, noi am dat banii astia amandoi! :) Asta pentru 8 nopti.
    Daca stai mai multe, creste corespunzator, dar oricum, pentru 2 persoane, nu numai una! :)

    Reply
  3. Alexandra

    :) Ma bucur ca aud ca ti-e mai usor acum sa te gandesti ca vei face TMB mai devreme decat inainte :)

    Da, Cicerone sunt extrem de bune! Le iubesc! :)

    Reply
  4. Alexandra

    Si eu am folosit sosete speciale pana acum si nu am facut niciodata bataturi, but then again, nu am mai mers niciodata 9 zile la rand pe munte :)

    Asa am gandit si noi si ne-am uitat branturile acasa si tare am mai plans dupa ele..

    Reply
  5. Alexandra

    Multumesc frumos! Mult succes cu planificarea expeditiei! La multi ani! :) Te mai astept pe aici Evelina! :)

    Reply
  6. Cristina

    Buna Alexandra,

    Peisajele arata superb! Cred ca o sa adaug si eu acest tur pe lista mea. Cred ca daca ii arat fratelui meu (care tot bate muntii nostrii) moare! :-)

    Daca inteleg bine din descrierile tale, dificultatea traseului nu este foarte mare ? E mai mult un test de vointa si rezistenta decat de complexitate ?
    Adica, nu te cateri pe stanci abrupte, nu ?

    Reply
  7. Alexandra

    Da, exact, nu e nimic dificil tehnic. Pe tot traseul sunt doar vreo cateva potiuni cu scari metalice, unde daca ai rau de inaltime nu iti va placea. Dar nu e chiar de speriat.

    Insa testul de rezistenta e unul dintre cele mai grele. Trebuie mult antrenament inainte de asa ceva, bocanci buni cu branturi speciale, creme speciale de la farmacie si rucsac cat mai usor posibil. Experienta o poti acumula cu usurinta mergand mai multe zile legate pe munte la noi, cu diferente de nivel de +1000/-1000 m in fiecare zi.

    Cand vei vrea sa il faci, sa imi spui. Iti trebuie ghidul ala de care ziceam, si iti recomand sa citesti bine articolul asta si toata seria TMB de pe blogul meu.

    Reply
  8. Cristina

    Merci!

    M-am apucat deja sa citesc jurnalul pe zile de pe blogul tau si nu imi vine sa cred ca poze frumoase ai facut! Genul de poze pe care le vezi prin National Geographic si te gandesti fie ca sunt prelucrate fie ca cine stie ce eforturi supraomenesti trebuie sa faci ca sa ajungi in astfel de locuri fotogenice.

    Intre timp am intrat si pe linkul cu ghiduri turistice si m-am imbolnavit! As vrea sa fac toate tururile alea!!! Sunt atat de multe si atat de frumoase!

    Numai bani si timp sa ai!

    Reply
  9. Horatiu

    Salutare !
    Felicitari :) Foarte frumos jurnalul !
    M-a impresionat povestea si imediat am trecut turul in Bucket List-ul meu :d
    Sa inteleg ca daca alegi varianta sa stai pe la cabane, iesi intre 800 – 1000 de euro de persoana?

    Multumim !

    Reply
  10. Cristi Z.

    Arata bine zona :)
    De curiozitate, la ce sunt bune branturile pentru bocanci ? Cat timp am folosit o pereche de sosete speciale de munte nu m-am ales cu bataturi.

    Reply
  11. Alexandra

    Hey! Ma bucur mult ca ti-a placut asa de mult ca vrei sa il faci si tu :)

    Chiar acum cateva zile m-a mai intrebat cineva acelasi lucru, tot cu cortul vrea sa mearga. In principiu nu se poate campa oriunde, ci doar langa cabanele de pe traseu. Nu sunt taxe pt campare dar la cabane trebuie sa platesti o taxa f mica (gen 1 euro) ca sa faci dus.

    In ghid nu prea sunt detalii despre campinguri. Dar pot sa iti spun eu pe unde gasesti campinguri amenajate, cu plata, si sa te ajut cu orice alte detalii crezi ca vei avea nevoie.

    Cu apa nu e problema, sunt destule izvoare si cabane pe traseu de unde poti lua apa.

    Reply
  12. Lore

    Merci mult pt ajutor!
    E super ca poti campa pe langa cabane, par sa fie destul de multe. Nu mai ramane decat sa fac planul pe zile, asta dupa ce vine ghidul. Probabil ca o sa mai am nevoie de informatii, sper ca nu o sa te deranjez prea tare. :)

    Reply
  13. Alexandra

    N-ai pt ce!
    Da, sunt multe, si mergand cu cortul, chiar nu trebuie sa respectati neaparat etapele prezentate acolo, aveti ceva mai multa flexibilitate.

    Sigur, sa ma intrebi, nu ma deranjezi absolut deloc!

    Reply
  14. Evelina Rustem

    Super articolul! Extraordinar planul!Felicitari pentru minunatele visuri ce ti le implinesti! Ma apuc si eu de organizat acuma o expeditie in afara granitelor! It’s a must for 2013! :)

    Reply
  15. Lore

    Hei!

    De cand am citit articolul tau, ma gandesc serios sa-l fac si eu la vara. Peisajele sunt de vis!
    Imi voi comanda in curand ghidul Cicerone, insa vroiam sa stiu dinainte daca voi gasi in el si detalii despre campinguri. Eu as prefera sa merg cu cortul. Sunt obisnuita sa merg distante lungi cu rucsac greu iar bugetul nu ar avea prea mult de suferit. Stii cumva daca se poate campa oriunde sau sunt zone amenajate special si cam ce taxe sunt? Cum v-ati descurcat cu apa? Sunt multe izvoare pe traseu?

    Reply
  16. Loredana Negrea

    Hei!

    Ne-am hotarat si plecam pe 2 august :) Am inceput sa numar zilele pe care le mai avem pana la marea aventura. Avem ghidul, biletele de avion si autocar, iar planul pe zile e relativ facut, o sa depinda de vreme si cum o sa ne simtim in ziua respectiva. Insa am o intrebare: timpii din ghid sunt cat de cat reali? Voi v-ati incadrat? Stiu ca depinde de la persoana la persoana, dar macar asa orientativ sa stiu. Noi pentru ca vom avea cortul, o sa mergem destul de incet, dar sper totusi ca unde scrie traseu de 5-6h sa nu-l facem in 9 :)

    Reply
  17. Alexandra

    Hei!!! Felicitari! Bravoo! Ma bucur ca va duceti!

    Timpii din ghid nu includ niciun fel de pauze (nici de masa, nici de odihna, nici de poze, de nimic nimic), deci sigur sigur veti face mai mult, mai ales daca aveti si cort..

    Dar atata vreme cat nu incercati sa il faceti in mai putin de 11 zile, nu cred sa aveti probleme.

    Multa multa bafta!

    Reply
  18. Andreea

    Salut,

    Ma gandesc sa fac turul anul viitor (2014) impreuna cu sotul meu si posibil cu inca un cuplu cu care suntem prieteni.
    Am in minte o mie de intrebari legate de tur si sper sa nu te superi daca te bombardez cu intrebari :)
    Prima intrebare ar fi daca se pot gasi locuri la cabane fara a face rezervare de dinainte si daca as alege varianta cu cortul se poate campa langa fiecare cabana sau refugiu?

    Reply
  19. Alexandra

    Buna! Ma bucur mult ca v-am inspirat sa faceti turul!

    In principiu e foarte riscant sa mergi la cabane fara rezervare, mai ales in plin sezon. Daca mergi fix in perioada de dupa deschiderea cabanelor, sau fix la finalul sezonului, inainte sa se inchida, e posibil sa mai gasiti locuri si fara rezervare…

    In principiu da, se poate campa langa toate cabanele, mai putin in Elvetia. In Champex de exemplu nu prea ai unde campa, insa acolo puteti sta in camping (cu plata, evident) sau la un Gite d’Etape.

    In schimb langa Refuge Les Grands, asta in cazul in care faceti varianta parcursa de noi, se poate campa. Chiar era un baiat cu cortul cand am ajuns noi, doar un pic mai sus de refugiu, si cabanierii i-au zis sa vina inauntru daca vrea sa manance ceva.

    Reply
  20. Catalin

    Interesant articolul si mai ales drumetia, ce poate fi considerata o aventura a vietii, ce este bine sa o aiba fiecare om la un moment dat.
    Insa, mi-ar fi fost util sa vad si o scurta descriere a etapelor acestui tur si poate si o estimare de costuri.
    Felicitari pentru articol!

    Reply
  21. Alexandra

    Sunt mentionate si costurile in articol.
    La cabane sa plateste aprox. 40-55 euro / noapte / persoana si pretul asta include micul dejun, masa de seara si cazarea. La costul asta se adauga mancarea pe care o consumi pe traseu. Ori o cumperi tu, ori iei picnic de la cabana, care era vreo 9 euro parca. Inmultesti cu numarul de zile (11 de preferat) si gata.

    Toate etapele pe care le-am facut eu sunt povestite aici:
    http://www.bloguldecalatorii.ro/search/label/Tour%20du%20Mont%20Blanc

    Daca doresti insa doar descrieri, fara povesti, cel mai potrivit ar fi un ghid despre TMB, ca cel pe care l-am avut si eu. Il gasesti de cumparat aici, cu livrare gratuita in Romania:
    http://www.bookdepository.com/Tour-Mont-Blanc-Kev-Reynolds/9781852846725

    Reply
  22. Alex

    inteleg, inteleg… cred ca am fost putin derutat de poze. ei bine… s.a zis cu planul meu de vara facut pana acum… mont blanc, attendez-moi !
    btw… keep doin the good job ! you’re awesome !

    Reply
  23. Alexandra

    :))) cunosc sentimentul, si eu cand am aflat prima data despre TMB a trebuit sa-mi reorganizez planurile in functie de asta :P

    Acuma ce sa zic… eu nu cred ca o sa fii dezamagit, e un traseu impresionant din foarte multe puncte de vedere. Eu personal nu eram pregatita atunci sa tintesc spre insusi varful Mont Blanc, asa ca mi s-a parut super potrivit sa fac TMB. Oricum, sunt provocari total diferite.

    Tot ce pot sa zic e ca peisajele sunt mult mai diverse si mai numeroase pe TMB decat pe oricare dintre traseele spre varf.

    PS. mersi frumos! :)

    Reply
  24. Alex

    Foarte interesant articolul, chiar incepusera sa mi-se dilate putin pupilele privind imaginile :)) totusi…comparand cu urcatul sa spunem in Fagaras…care aduce destul de multe satisfactii… nu era putin dezamagitor ca practic tot traseul il faceati pe langa munte ? asa…creasta privita de departe ?

    Reply
  25. Alexandra

    In principiu da. Am vazut pe traseu ciclisti. Sunt portiuni unde, evident, trebuie sa te dai jos si sa impingi, dar in principiu pe traseul original (cel care ocoleste un pic), care are poteca normala in marea majoritate, se poate.

    Noi fiind pe jos am ales unele variante, care au si mici portiuni mai stancoase. Pe acolo nu prea se poate cu bicicleta.

    Pe traseul original cred ca exista un singur loc unde este o scara metalica pe o portiune stancoasa (sub Le Brevent), dar cu ajutorul unei alte persoane cred ca se poate cobori bicicleta in siguranta.

    Reply
  26. Alexandra

    Pai cum sa fie pe langa munte? Traseul TMB-ului nu este pe langa munte, este tot PE munte. Din pozele pe care le-am pus aici poate nu iti dai seama foarte bine de asta, dar tot traseul se face la altitudini intre 1000 si 2665. Ca Mont Blancul are 4808 m, asta e altceva. Masivul Mont Blanc nu seamana cu Fagarasul nici ca dispunere, nici ca altitudini, nici ca… nimic :)

    Mont Blancul nu are o creasta principala atat de bine evidentiata ca Fagarasul, e diferit complet. Nu are o suprafata asa de mare precum Fagarasul, insa proeminenta e mult mai mare.

    TMB-ul nu cred ca a ajuns degeaba unul dintre cele mai cunoscute trasee de lunga distanta din lume… Deci mi-e greu sa cred ca cineva care il face poate sa nu aiba satisfactii, atat pe parcurs cat si la final. Peisajele sunt absolut spectaculoase aproape la fiecare pas. Oricum, din proprie experienta iti pot spune ca mie orice munte imi aduce satisfactii, cred ca treaba asta tine mai mult de om, nu de munte :)

    Reply
  27. Tibi

    De cand am vazut itinerariul excursiei abia asteptam jurnalul asta :P

    Citisem destul de multe jurnale din TMB de pe diverse bloguri din afara, si mi se parea frumos traseul..dar niciunul nu mi-a starnit asa un chef de mers acolo ca jurnalul asta (si asta din primele paragrafe, ca restul sunt mai mult informatii tehnice). Drept urmare, am ajutat Book Depository sa mai vanda niste carti referitoare la muntii din zona :D

    Ati mai face odata traseul? Sau e “Once in a lifetime trip”?

    Reply
  28. Alexandra

    :))) Bravo! Cred ca esti primul care chiar si-a comandat ghidul :P
    Eu sunt bolnava, ma tin cat mai departe de book depository, ca sunt in stare sa comand 10 ghiduri deodata :))

    Ma bucur ca ti-a placut si te-a inspirat articolul meu :)

    Ca sa iti raspund la intrebare… Eu de principiu nu prea imi place sa fac acelasi lucru de 2 ori daaar in cazul asta… You never know :)

    Daca e sa ma gandesc fix acum, nu l-as mai face, din simplul motiv ca mai sunt o multime de alte trasee de genul asta pe care vreau sa le fac, si nu stiu daca le voi epuiza prea curand. Din Chamonix pleaca Haute Route pana la Zermatt, mai e tour du matterhorn, tour of monte rosa…etc…etc..

    Dar cine stie, poate la pensie voi mai face o data TMB :))

    Reply
  29. Tibi

    E foarte greu sa te abtii cand te uiti pe site-ul ala, mai ales cand vezi peste tot scris “Free Shipping” si discount peste discount :)) Cand m-am uitat aseara, eram ca un copil intr-un magazin de jucarii :D

    Reply
  30. Alexandra

    Da, asa e. Mersi de completare Mihaela!

    Stiam dinainte de reducerile la cabane, dar noi din pacate n-am avut timp sa facem demersurile necesare.

    Uite asta cu asigurarea chiar nu o stiam, mersi! O sa ma interesez cum e cu Clubul Alpin Italian si Francez, ca pe acolo am in plan sa mai umblam in viitorul cat de cat apropiat..

    Reply
  31. mike

    O varianta de a reduce costurile cazarii la cabane este sa fii membru al unui club alpin. Imi pare rau sa o spun ca nu stiu exact daca Clubul Alpin Roman are parteneriate solide in vest insa Clubul Alpin Austriac si cel German ofera pentru membrii lor reduceri la cazari in majoritatea cabanelor din Alpi. Si reduceri inseamna 50%. Taxa de membru este cam 60-80 de euro pe an si se merita deoarece ea include si o asigurare de accident valabila in turele montane (salvare cu elicopeterul, echipaj salvamont, transport pana la ambulanta etc). Momentan noi suntem membrii in Clubul Alpin German insa 2 ani la rand am facut parte din Clubul Alpin Austriac.

    Reply
  32. Bia

    O să pară un comentariu din ăla de îţi vine să-l ştergi că de fapt nu spune nimic, dar chiar nu pot răbda să nu zic şi eu: “Fooooarte frumos şi de vis acest traseu!”, adică chiar nu mai ai ce adăuga, iar pentru cineva care iubeste muntele până la uitare cred că ar trebui să pui un avertisment la inceputul articolului “Acest articol poate dăuna grav oricăui plan de vacanţa stabilit deja” :)

    Reply
  33. Alexandra

    :)))))))))) Mama, mor de ras!
    Cum sa sterg un asa comentariu!????

    Avertismentul ala propus de tine e haios rau, poate o sa-l implementam! :P :P

    >:D<

    Reply
  34. Alexandra

    Traseul este un circuit, deci punctul de sosire = punctul de plecare. Ne-am intors la masina pe jos.

    Reply
  35. Bia

    Ma refeream la prima parte standard cu “frumoooos”, stii comentariile de genul :) Ma bucur ca ti-a placut avertismentul ;)

    Reply
  36. Alexandra

    Se vede si de pe harta pe care am pus-o, traseul inconjoara masivul Mont Blanc, nu urca pe varf. Si nici nu trece pe aproape. Il vezi de la o oarecare distanta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *