imaginea utilizatorului Alexandra

Transalpina – noul Transfagarasan

Am auzit de Transalpina pentru prima data acum doi ani, cand se incepuse asfaltarea acestui drum, care avea sa devina cel mai inalt drum asfaltat din Romania. Sau cel putin atunci am aflat eu prima data ca se lucreaza la el.

Mi-am zis ca trebuie sa ajung acolo neaparat anul urmator, adica in 2010, dar n-a fost sa fie. Plus, atunci nu era inca terminat, dar auzisem ca e circulabil totusi.

Anul asta insa, era de muuult timp pe calendarul meu Google frumos colorat. Am vorbit din vreme cu restul trupei Viajoa ca sa mergem impreuna, doar weekendul cu pricina trebuia gasit, ca sa putem merge toate, sau macar cat mai multe.

Ceea ce nu era chiar usor. Intre timp… un coleg de la birou care facuse Transalpina prin iunie sau iulie, si caruia i-am spus ca vreau si eu sa merg, ma intreba sistematic in fiecare saptamana daca m-am dus, invartind cutitul in rana, spunandu-mi de fiecare data cat de frumos si extraordinar e, si ca trebuie sa ma duc.

Stiu astaaaa! Normal ca TREBUIE sa ma duc!  :) Nu ma mai torturaaaa! :)))

De ieri insa, gata! Nu ma mai poate tortura nimeni, pentru ca am foooost! :) Si chiar de doua ori, pentru ca ne-am intors pe acelasi drum. Haideti asadar sa va povestesc pe scurt, si cu multe imagini, cum a fost.

Am plecat sambata dimineata, in aproape toata formula care putea veni fizic, adica Adriana si  Bogdan, Gabi , eu si Cristi + 2 prieteni de-ai lui Gabi, care au devenit repede si ai nostri, care sunt voluntari americani Peace Corps veniti in Romania pentru 2 ani, niste oameni extraordinari.

De la Bucuresti la Novaci am facut cam 4 ore cu masina, cu pauza de rigoare, iar imediat dupa Novaci incep serpentinele. Extrem de repede ajungem, de la cam 600 de metri pana la 2145 m, pe cel mai abrupt drum pe care am condus in viata mea. Acum, nu stiu daca era din cauza ca masina era plina de oameni si full de bagaje, sau din ce alt motiv (am auzit si ceva legat de oxigen si faptul ca se urca foarte mult in altitudine intr-un timp foarte scurt, pe o distanta foarte mica), dar masina abia tragea!! A trebuit sa schimb in treapta 1 de viteza de mai multe ori.

Asadar, prima impresie: drumul asta e abruuupt! :)

A doua impresie: drumul asta e inguuuust! :) Cel putin pe alocuri, si mai ales in serpentine, cand se nimerea sa fie exact atunci si o masina din sens opus, nu stiam cum sa ma fac mai mica, mai ales cand pe partea mea era golul. Pentru ca nu e ca si cum au apucat sa puna parapeti…

A treia impresie: inca se mai lucreaza :) Transalpina este intr-adevar integral asfaltata (ma refer strict la portiunea intre Ranca si Obarsia Lotrului) insa acum se toarna un al doilea strat de asfalt, cel putin in unele locuri. Se circula insa ok, chiar daca intr-un loc erau utilaje si se mergea doar pe o singura banda.

A patra impresie: e frumos rau!!! :) Am oprit aproape in fiecare loc in care era posibil pe marginea drumului (si NU direct pe drum, cum faceau altii si blocau efectiv banda!) ca sa admiram peisajul.

Prima data am oprit undeva inainte de Pasul Urdele. In fata noastra se ridica monstruosul Mohoru, si aici lumea si-a facut de cap, sub efectul naucitor pe care il au muntii asupra iubitorilor de natura. Mai intai am facut poze… ne-am plimbat…

Pe urma ne-am tolanit pe iarba si ne-am lasat vrajiti de munte…

In Pasul Urdele nu am oprit. In principal pentru ca atunci nu am stiut ca acolo era Pasul Urdele :)) Am oprit insa un pic mai jos, in ultima serpentina dintr-o serie de serpentine foarte stranse, care arata cam asa:

Aceasta priveliste nu poate fi vazuta insa decat de pe Varful Iezer, pe care se poate urca pornind pe traseul marcat cu banda rosie care incepe acolo.

Urmatoarea oprire a fost in Saua Muntinu. Aici este loc berechet pentru a opri, pentru un picnic pe iarba, pentru un pui de somn la soare, de fapt pentru orice: piruete, tumbe, flic-flacuri sau ce mai vreti voi :) Daca opriti chiar unde este parcarea, pe partea opusa priviti in jos :) O sa vedeti Lacul Iezerul Muntinului. Noi nu l-am vazut atunci, pentru ca am oprit un pic mai inainte de parcare, insa dimineata nu am mai ratat ocazia.

De aici noi am coborat la Obarsia Lotrului, pe soseaua care  serpuieste prin alte peisaje demne de pozat. Acolo am incercat sa mancam la Pensiunea Bradu.

Spun ca am incercat pentru ca, dupa ce am asteptat peste jumate de ora sa ni se ia comanda, dupa ce chelnerita a fost mai mult decat impertinenta, raspunzandu-ne „asta e” cand am rugat-o sa ne ia comanda pentru ca stam de mai mult de jumatate de ora, a venit intr-un final si cand sa comandam, ciorbele, ne-a spus ca nu mai are deloc ciorba si nici multe dintre felurile pe care le mai vroiam. Asa ca ne-am ridicat frumos de la masa si ne-am intors la Cabana Obarsia Lotrului, un loc mai modest insa unde am fost serviti cum se cuvine.

Noroc ca nu eram chiar lihniti de foame, insa ne-a fost foarte rusine fata de cei doi prieteni din Peace Corps care erau cu noi. Sincer noi n-am mai patit asa ceva niciodata, si am mai dat de servicii proaste in Romania, dar destul de demult incat sa fiu cam socata. So, daca ajungeti aici NU mergeti la Pensiunea Bradu.

Dupa ce ne-am pus in sfarsit burtile la cale, era insa destul de devreme asa ca ne-am dus pana la Barajul de la Lacul Vidra. Atentie insa, ultimii 4 km nu sunt asfaltati, dar sunt circulabili cu orice masina. Pentru amatorii de senzatii tari, aici se poate „vizita” statiunea neterminata si parasita Vidra.

De la Baraj ne-am despartit: o parte au plecat inapoi spre casa, iar cealalta parte a mers la Obarsie pentru campare. Aveam planuri mari pentru a doua zi, asa ca am gasit repede un loc bun si imediat ce s-a facut intuneric ne-am bagat in saci si ne-am culcat.

Noaptea a fost una destul de friguroasa pentru unii dintre noi, pentru ca, avand in vedere ca dimineata erau doar 2 grade afara, nici nu vreau sa stiu cate au fost in cursul noptii. Eu cu sac de confort – 5 grade am simtit un pic de frig, insa Cristi cu sac confort 0 grade a cam dardait bine de tot. Cu siguranta afara nu a scazut temperatura sub 0 grade, dar totusi…

Dimineata telefonul a sunat la 6:30. La cat de frig simteam ca e afara, mi-a luat aproape jumate de ora sa-mi fac curaj sa ies din sac, sa ma imbrac cu toate hainele pe care nu le aveam deja pe mine si sa ies din cort, pentru a sari in masina pe care Cristi deja o incalzise :)

Odata ce ne-am incalzit un pic insa, am uitat repede de frig, am mancat si am pornit inapoi pe Transalpina. Am lasat masina tot in una dintre serpetinele de care va ziceam, unde era loc pentru cateva masini chiar, si am pornit cu emotie pe traseul de creasta a Parangului, spre Lacul Galcescu, unul dintre cele mai frumoase lacuri din Parang.

Traseul dureaza 3 – 3.5 ore doar dus, si este compus din mai multe urcari si coborari. Primele 2 ore sunt destul de usoare, insa pentru a ajunge la lacuri trebuie niste antrenament pentru ca se coboara foarte abrupt pe grohotis. Pe care trebuie urcat pe urma la loc, evident :)

In orice caz, merita din plin! Iar pentru a vedea lacurile de la distanta doar, nu e nevoie sa coborati ultima portiune.

Intoarcerea am facut-o pe acelasi drum, si astfel pot sa va arat cam care e diferenta dintre Transalpina dimineata si Transalpina dupa amiaza, mai exact cat de aglomerata este deja:

In stanga este dimineata la ora 9, cand pe sosea e doar masina noastra oprita intr-o curba si inca 2 masini care circula, iar in dreapta in jurul orei 16

Acestea fiind spuse… aceasta este noua si neoficial deschisa Transalpina :) Stiu ca oficial se va deschide la anu (pana atunci probabil vor termina de pus parapeti si toate celelalte lucrari necesare) si nu stiu daca va fi inchis iarna ca si Transfagarasanul, dar cel mai probabil da.

Acum daca as incerca sa raspund intrebarii de pe buzele tuturor „E mai frumoasa Transalpina decat Transfagarasanul”… hmm… sincer chiar nu cred ca as putea. Este intr-adevar foarte frumos drumul si peisajul, insa cred ca nu se pot compara. Transfagarasanul este mai…. altfel :)  E un drum de suflet pentru mine si as tinde sa spun ca e mai frumos si ca imi place mai mult, dar nu stiu daca as fi foarte obiectiva. In orice caz sunt diferite.

Transalpina e mai scurta si mai abrupta, cu serpentine mai stranse, pe cand Transfagarasanul e mai lung, si chiar daca e abrupt si el pe alocuri, acolo nu-mi aduc aminte sa fi simtit asta asa de intens :) Transfagarasanul are si o cascada, are sus lacul superb din caldarea Balea, are privelistea aceea superba de pe partea din Sibiu… dar pe de alta parte Transalpina l-a batut la capitolul inaltime, cu pasul lui, Urdele, de 2145 m :)

Asa ca nu pot sa ma pronunt, cert e ca trebuie facute amandoua! Eu una sunt foarte curioasa si abia astept sa mai merg si la anu pe Transalpina, cand e terminata de tot, pentru ca acum marginile drumului arata efectiv dinamitate, si astfel peisajul este un pic afectat de chestia asta. Insa se vor construi ziduri de sprijin si probabil si iarna va avea un impact asupra terenului in privinta asta deci chiar sper sa vad imbunatatiri pe partea asta la anu.

Cam asta a fost escapada noastra pe Transalpina, acum la final de vara, cand peisajul deja avea iz de toamna. Voi ati apucat sa ajungeti anul asta pe Transalpina?

Date tehnice si utile:

Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea – Horezu – Novaci: 250 km care se parcurg in limitele legii in cam 3 ore jumatate – 4 ore (multe sate pe drum)

Novaci – Ranca: 18 km

Ranca – Obarsia Lotrului: 30 km – cea mai frumoasa portiune din Transalpina

Obarsia Lotrului – Barajul Vidra: 21 km

Mai multe pe transalpina.biz


Vizualizaţi Transalpina pe o hartă mai mare

Comentarii (35)

imaginea utilizatorului Vlad

da, frumos. mai putin aglomeratia :\

sunt curios daca se inchide iarna... bine, nu ma refer la natura - asta e clar ca o va face, ci daca or sa-l inchida autoritatile.

imaginea utilizatorului Alexandra

Pai, deocamdata nu e nici pe departe la fel de aglomerat ca si Transfagarasanul.

Si eu sunt curioasa, pentru ca daca pt Transfagarasan nu sunt bani sa il debaraseze iarna de zapada, nu cred ca o sa fie nici pt Transalpina. Plus ca mai e si problema cu avalansele...

imaginea utilizatorului Roxana Farca

Am avut si eu in plan Transalpina anul asta, am vrut sa merg cu motocicleta, dar nu mi-a iesit... In schimb cred ca am intrebat pe toata lumea daca e integral asfaltata :-)

Nici pe Transfagarasan nu e aglomerat in timpul saptamanii...

Foarte frumoase poze, ma bucur ca le-am vazut de dimineata, m-au uns pe suflet!

imaginea utilizatorului Alexandra

Da, am zis-o de mai multe ori si o repet: pe Transfagarasan nu mai e cazul de mers in weekend. Deocamdata pe Transalpina merge.. :)

Pai, inca mai ai timp sa mergi anul asta cu motocicleta :) Nu stiu cum e sa urci cu motorul pantele alea asa abrupte dar asteptam povestea si pozele tale :) Ma bucur ca ti-au placut ale mele :)

imaginea utilizatorului oana

Mai bine ca nu ati mancat la Pensiunea Bradul (Forconcid)... am facut noi greseala asta: mancare reincalzita si veche... nici macar un gratar nu au putut sa faca atunci pe loc...
Felicitari pt articol si poze.
Va pup!

imaginea utilizatorului Cristi Z

Ce bafta ati avut cu vremea, perfecta de poze :) Am fost acum 2 luni si era mai liber. In mod cert nu este o problema cu motocicleta. Erau foarte multe grupuri de motociclisti incat ma intrebam daca nu este vreo adunare in zona.

Unde ati pus cortul la Obarsia Lotrului ? Zona respectiva era foarte aglomerata, gratare, muzica si mizerie. Pe langa Lacul Vidra ne-am bagat in padure unde vazusem 2 locuri plate si a fost ok. In prima noapte le intinsesem pe platou si ne-am trezit cu o turma de oi in jur dimineata :D

Transalpina cred ca este mai lunga decat Transfagarasanul. In ambele cazuri ma uit doar la portiunea din afara padurii. Daca este sa luam si zona de padure atunci Transalpina merge pana la Sebes avand peste 100 Km. Cum in timpul saptamanii este exclus sa ajung pe undeva Transfagarasanul nu intra in calcul. Sper sa nu se transforme si aici totul intr-un balci cum este la Balea.

imaginea utilizatorului Alexandra

Pai, la Obarsie am pus cortul fix langa cabana. Adica dupa cabana era imediat o coborare neasfaltata spre lac si acolo am gasit un loc inierbat plat amarat. Putin mai incolo incepeau taberele de muncitori si alti diversi cu cortul...

Nu prea ne interesa unde campam doar ca vroiam sa fie jos, pentru ca desi sus pe transalpina era loc berechet de campat, cred ca acolo am fi degerat, daca la obarsie a fost 1 grad noaptea.

Daca e sa iei toata lungimea, pana la sebes, da, e mai lunga. Dar eu ma refeream la faptul ca de la novaci ajungi f repede sus si apoi la obarsie.

imaginea utilizatorului Cornelia

Din pacate, este deja foarte aglomerata. Deja e plin de grataragii pe marginea ei. Ma bucur ca am apucat sa o vad cand nu era asfaltata, cand trebuia sa ne facem carare cu rotile motocicletei printre pietroaie, ocolind camioanele care incarcau piatra si ferindu-ne de cainii ciobanesti. Acum trei ani ne puteam bucura de pustiul ei.

imaginea utilizatorului Alexandra

Da, ai dreptate Cornelia! Dar uite noi cand am fost acuma nu am vazut deloc grataragii...

imaginea utilizatorului Alina

Am fost si eu acolo, acum 2 saptamani. Am mers cu masina spre Calcescu, cat se putea, adica pana la pod. Am stat cu cortul in ultima poiana pe stanga. Am calarit putin masina printre hartoape, insa cel putin am avut vecini linistiti.

Superbe pozele, Transalpina si Lacul Calcescu sunt 2 locuri de suflet, pentru ca acolo am facut primul meu traseu pe munte, acum 10 ani, cand drumul nu era asfaltat.

Apropo, pe traseul spre Calcescu ati dat cumva de un caine (corcitura de) husky? Era singur pe acolo, fara zgarda, fara stapan, si am vrut sa il luam cu noi, insa nu am avut loc in masina. Dar ne-am intoarce dupa el :)

imaginea utilizatorului Alexandra

Vai saracul, ba bine ca nu l-am vazut ca mi se rupea inima! Dar oricum, cred ca tu vorbesti ca ati fost la Calcescu pe traseul cruce rosie, pe langa Lotru, nu?

Noi am fost pe traseul de creasta, nu prin padure.

imaginea utilizatorului Alina

Da, pe cruce rosie am fost. Daca ati fost pe creasta, inseamna ca nu aveati cum sa il fi vazut :)
De aceea ai zis ca traseul dureaza 3 h... ma si gandeam ca ati facut mult, pt ca noi am facut 2 h.

imaginea utilizatorului Dragos Ciobanu

Am fost si eu pe Transalpina vara aceasta, foarte foarte spectaculos pentru ca drumul urca rapid pe creasca si poti vedea peisajul.
Mergeti acolo cat mai curand, cred ca in 1-2 ani va fi noul Transfagarasan, iar la Ranca sigur vor aparea si binecunoscutele tarabe care vand porumb fiert si branza, cum sunt la Balea Lac.

imaginea utilizatorului Alexandra

Ranca oricum nu mi se pare ok nici acum, cu excesiv de multe vile si pensiuni construite. Sunt preaaaaaa multe, o sa vada ei proprietarii....

imaginea utilizatorului Lore

Transalpina se inchide iarna, fireste. Confirm si frigul de peste noapte de la Obarsie chiar si in mijlocul verii, in iulie :)

imaginea utilizatorului Alexandra

Ah, nu stiam ca e regula sa crape pietrele la Obarsie chiar si vara :P

imaginea utilizatorului Cristi Z

Pai in mijlocul verii nu prea crapa. Noi am stat aproape de Obarsie, nu vazusem locul unde v-ati instalat voi si cu saci de 5 grade a fost chiar cald. Pentru a-ti face idee de temperatura, in iulie, pe platou la 1 noaptea erau 14 grade. Acolo nu temperatura era problema cat vantul :D

imaginea utilizatorului Dragos Ciobanu

La sfarsitul lui iulie am pus cortul la Ranca, undeva in jos de telescaun, intre 2 stane si ne-a batut vantul toata noaptea chiar daca parea cel mai ferit loc din zona; plus ca ne-au cam latrat cainii ciobanilor :D

imaginea utilizatorului Alexandra

Aha. Despre ce platou vorbesti?

imaginea utilizatorului Ioana

Am ajuns la Vidra in februarie, cand acolo sus era inca iarna. Vrei sa stii cum arata statiunea neterminata acoperita de nameti de zapada? Cu doar un picior de om si o masina care trebuia impinsa la fiecare 2 curbe?

imaginea utilizatorului Cristi Z

De la Ranca inca cativa km pe sosea, aproximativ in locul din care ai facut poza numarul 2. Pe GPS arata 2050m altitudine. Vroiam sa mergem cat mai putin noaptea pe platou iar acolo a fost primul loc cu teren plat.

imaginea utilizatorului Andrei

Eu am facut-o in 2009 cand nu era tipenie de om pe ea ... devine incet si sigur un nou trasfagarasan cu gratare si cu tot tacamul ...

Am citit pe undeva ca ar introduce o taxa de tranzit, stie cineva ceva ?

imaginea utilizatorului IONELA

Eu am fost anul trecut si ne-am cazat la o pensiune in Ranca, ne-a aratat proprietarul poze cu zapada cat o masina de teren inalta si spunea ca se dezapezeste doar pana la ultima pensiune din Ranca(chiar cea la care am stat)
Asa ca daca daca nu inchid autoritatile drumul, il "inchide" natura.
Oricum este frumos acum, cat inca mai e salbatic.

imaginea utilizatorului Alexandra

Da, imi imaginam...

imaginea utilizatorului Andrei

am facut o mica comparatie intre 2009 si 2011, oricum e frumos drumul chiar si asfaltat

imaginea utilizatorului Alexandra

Am vazut deja! ;) Super! :)

imaginea utilizatorului Andrei

mersi frumos,

o sa incerc sa ajung sambata pe TA si sa refac pozele din 2009 sa fac un colaj sau ceva de genul ... ma rog in primul rand sa vedem daca ajung :)

imaginea utilizatorului doris

salut
anul acesta am facut si eu de doua ori TA
intr-adevar , iti taie rasuflarea
prima data am avut norocul sa vad un fenomen mai rar ...marea alpina
cred ca era un pic mai joc de pasul urdele ...toata valea era acoperita de nori ...aveam senzatia ca ne aflam intre doua straturi de nori...parca puteai pasi pe ei si am facut niste poze superbe
mie mi se pare mai faina Transalpina decat Tranfagarasanul
va pup

imaginea utilizatorului Alexandra

Foarte frumos! Ma bucur ca ai avut norocul sa vezi asa ceva! Momentele de genul asta sunt extraordinare!

imaginea utilizatorului nico

Un articol foarte reusit, fotografiile sunt super, felicitari. Vara asta am programat si noi sa mergem pe Transalpina si informatiile de aici sunt esentiale. Multumim.

imaginea utilizatorului Alexandra

Cu multa placere! Ma bucur daca ti-e util ce am scris. Daca ai nevoie si de alte informatii, sa imi spui, poate te pot ajuta!

Incearca sa mergi in primele zile dupa ce se deschide, va fi mai liber si e frumos ca pe Mohoru vei vedea teoretic putina sapada in mot :) De la an la an, in functie de cantitatea de zapada cazuta in timpul iernii, depinde un pic data la care se deschide dar jumatatea lui iunie cred ca e un reper bun. Acum doi ani transfagarasanul s-a deschis pe 12 iunie de exemplu.

imaginea utilizatorului nico

Vrem sa mergem pe TA de la mare .Cred ca trebuie sa ne cazam undeva seara si apoi sa intram pe TA de dimineata , ca sa avem timp sa vedem toate minunatiile de acolo.Intrebarea mea ar fi daca la intrarea pe TA sunt pensiuni si daca gasim mai ieftin pe undeva , ca suntem bugetari...

imaginea utilizatorului Alexandra

Pensiuni sunt doar in Ranca, cred ca poti gasi ceva acceptabil, dar nu stiu exact niste preturi.. Eu recomand cortul oricum.. Este un spatiu foarte mare unde se poate campa, o sa-i vedeti si pe altii..

imaginea utilizatorului nico

eu sunt innebunita dupa statul la cort,mi se pare ceva magic.. Multumesc de informatii,pupici.

imaginea utilizatorului Alexandra

Da, si mie imi place foarte mult! :) Cu multa placere!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare