Cum a fost in prima excursie Viajoa pe 2012 – Clisura Dunarii si Cheile Nerei

31
În primul şi în primul rând, prima excursie Viajoa de anul acesta a fost de fapt a doua :P Si asta pentru ca prima din păcate a fost anulata pe fond de vreme rea. Aşa că de data asta nu mai acceptam decât de la vreme excelentă în sus. Drept pentru care m-am abţinut să mă uit la prognoză mai devreme de joia dinainte de excursie, nu de alta dar nu vroiam sa “jinks it” :)

Dar să derulăm un pic înapoi cu câteva luni. Şi asta pentru că pregătirile pentru această excursie au început cu destul de mult înainte. Prin aprilie mai exact. Şi asta pentru că ne-am dat seama că, ţinând cont că în weekendul prelungit cu Rusaliile cererea este mai mare, trebuie să rezervăm cât mai repede locurile la pensiune. Zis şi făcut. Rezervarea fiind făcută, no hai să trimitem mail celor preînscrişi ca să formăm grupul. În 2 ore mă mir că nu mi-a crăpat mailul, nu de alta dar am primit răspunsuri de la un număr dublu de persoane decât am rezervat la cabană şi decât am fi putut să luăm cu noi. Long story short, din 20 cât vroiam să fim, am ajuns 27, dar măcar au fost 7 persoane în minus care n-au rămas pe afară..

Din aprilie şi până în iunie însă, timpul a trecut extrem de repede (cel puţin pentru mine) şi iată-ne pe 2 iunie, la ora 6 dimineaţa, la punctul de întâlnire, de unde ne-am încolonat sub formă de 6 maşini spre Cazane, în final devenind 7 maşini, cu tot cu participanţii din afara Bucureştiului. La o parte, veniiiim!

Cazanele le-am găsit la fel de frumoase cum le ştiam :) Decebal la fel de stană de piatră :P, apa la fel de udă. Câteva sandvişuri de potolit foamea şi hop cu toţi 27 în bărci. Dat fiind că depăşeam gabaritul unei bărci cu motor, am fost repartizaţi în două. Numai bine cât să ne putem face poze unii la alţii.

Plimbarea cu barca pe la Cazane a fost mai frumoasă decât mă aşteptam. Am putut face poze… cu toţii am admirat abruptul Serbiei cu gândul “Hmmm.. la ei parcă e mai frumos..”, un fel de “the grass is always greener on the other side” sau capra vecinului e mai grasă.. :)

Prima oprire a fost la Peştera sau Grota Veterani. Aici am coborât din bărci şi am fost luaţi în primire de ghidul peşterii, care ne-a explicat una alta, dar nu mă întrebaţi ce, că eram prea entuziasmată pe de o parte şi prea ca o mamă îngrijorată cu 26 de copii :P

A doua oprire a fost la gura Peşterii Ponicova, în pe care din păcate nu am putut intra mai mult, căci de la ploile abundente din ultimele săptămâni nivelul Dunării era prea ridicat (de regulă se intră cu barca înăuntru şi se vizitează peştera).

Întorşi la Decebal cel impunător, ne-am încolonat din nou, şi am luat direcţia Sasca Română, prin Clisura Dunării. Peisajul superb, fără cuvinte te lăsa, drumul în schimb nu prea bun pe alocuri, şi imediat îţi veneau cuvintele înapoi, nu prea frumoase de altfel :)

Dar n-a fost capăt de ţară, şi pe la 19 am ajuns cu bine la Pensiunea Cheile Nerei, unde fiecare şi-a luat în primire camera, şi bonus un bileţel de pus pe uşă ca să ştim unde se găseşte fiecare. Parcă v-am zis că eram mulţi, nu? :)

La Pensiune ne-a luat în primire Emanuel, mai pe scurt Ema, care ne-a dat vestea de care mă temeam cel mai tare: drumul până la cantonul Damian s-a rupt de la ploile abundente din ultimele 2-3 săptămâni, drept urmare nu mai poate fi parcurs cu maşina. Ceea ce însemna că traseul nostru pe care vroiam să îl facem a doua zi prin Cheile Nerei, chiar era chiar şi aşa lung, acuma devenea extrem de lung pentru un grup de 27 de persoane, şi cu siguranţă ne-ar fi prins noaptea pe traseu. Şi plus de asta, apa era şi ea destul de mare, din acelaşi motiv cu ploile, şi noi trebuia si îl traversăm la un moment dat.

Daaaar, partea bună a fost că până la urmă am avut un Plan B, şi iată-ne a doua zi pe toţi cu căşti în cap, veste pe noi şi cu câte o padelă în mână, pregătindu-ne de parcurs Cheile Nerei cu barca

Nu pot să zic că a fost chiar un rafting, pentru că Nera nu prea e zbuciumată, dar cred că putem să îi spunem un minirafting. Dar dacă e să mă iau în calcul micul accident pe care l-am avut chiar aproape de final, când am primit cadou o ditamai craca în ochi, de am zis că mi-l las pe acolo şi mă mărit cu petic pe pirat, pot să zic că a fost mai periculos decât un rafting. Dar din fericire trebuie să mulţumesc ochelarilor mei că m-au protejat, că dacă mi-aş fi pus lentilele de contact, chiar mireasa-pirat eram!

Anyway, să revenim totuşi la început. Vâslirăm noi ce vâslirăm şi după ceva timp ajunserăm la vedeta Cheilor Nerei, şi anume Lacul Dracului. Te-ai aştepta să fie urât ca dracu, dar culmea, e frumos ca lacrima. Mă rog, dacă cumva a stat cineva să examineze o lacrimă. You get my point. Frumos rău!

Aş fi murit de ciudă să nu fi ajuns să văd acest lac. O culoare atât de frumoasă (btw turcoaz e una din culorile mele preferate :D) nu cred să mai fi văzut vreodată la un lac. Toată lumea s-a pozat, s-a minunat, ba unii au mai şi alunecat… în fund.. nu spun cine..

Dar tot e bine că n-am căzut în lac. Nu de alta dar am auzit eu de la cineva că cică ar fi cam rece apa. Şi udă pe deasupra.

După această mică pauză ne-am întors cu toţii în bărci şi ne-am pus iar pe vâslit, mai mult sau mai puţin, unii mai mult decât alţii, alţii fiind eu, precum şi omoloagele mele din celelalte bărci, care am stat la loc de cinste pe mijlocul bărcii şi am tras poze. Da, ştim, ruşinică!

Dar scuzaţi-mă, dacă noi nu făceam poze, păi cine mai imortaliza minunăţiile din Cheile Nerei, pe care am avut norocul să le vedem pe aşa o vreme bună? Huh? Ziceţi voi cine! :)

Şi pe lângă pereţii împunători ai Cheilor Nerei, spre vârfurile cărora ne lungeam cu toţii gâturile, eu personal, care fie vorba între noi, uneori doar mă zgâiam, şi nu făceam nicio poză (da, da, ruşinică, ştiu!) m-am bucurat ca un copil mic la văzul atâtor libelule albastre care ne vizitau din când cân cât. Vă zic sincer, nu suport insectele, dar libelule atâta de frumoase ca astea n-am văzut în viaţa mea. Nici nu ştiam de fapt că există mai multe specii!!

Şi uite aşa, din libelulă în libelulă, din lac în lac, şi padelă după padelă, eu personal nici nu mi-am dat seama când au trecut cele 5 ore. Eh, mint, m-a anunţat stomacul la un moment dat: auzi bre, râdem glumim, da mai mâncăm şi noi ceva azi?

Partea bună însă a fost că de unde am coborât din bărci şi până la pensiune au fost doar 5 minute, pe care le-am parcurs în marşul tăcerii, un pic cam leşinaţi după 5 ore pe apă, dar, din cate am putut eu să observ, cu zâmbetul încă pe buze de la distracţie şi de la bălăceală.

Iată că până la urmă, tot răul spre bine!

Iar după ce toată lumea şi-a pus burta la cale (eu cel puţin am devorat păstrăvul primit, care mi-a adus aminte de copilăria mea trăită la Galaţi cu peşte permanent în frigider şi de câteva ori pe săptămână în burtă :P) lumea s-a pus pe jocuri. Unii de cărţi, alţii de şah, şi care au mai rămas, la Dixit :)

A treia şi ultima zi (care a venit peste noi cât ai zice peşte) era ziua de întors acasă dar…. not so fast! Mai avem multă treabă. Mai întâi ne-am încolonat iară de la Sasca până la Potoc, şi de acolo până la Podul Bei. Aici lăsăm maşinile şi prima dată pornim pe bandă roşie, pentru a parcurge poate cea mai frumoasă porţiune de Cheile Nerei: La tunele.

7 tunele, şir indian , 1 oră dus-întors, căldură mare mon cher, dar noroc cu tunelele, în care ne răcoream şi nu ştiam cum să zăbovim mai mult.

Dar din păcate ne grăbim, mai trebuie să ajungem şi la Ochiul Bei, şi la Cascada Beuşniţa. Aşa că ne urcăm iar în maşini şi pornim cu grijă pe drumul forestier ce duce la Păstrăvărie. Drumul era ok el de fel, numai că acum, tot de la ploile alea, bată-le vina, s-a cam stricat. Cel puţin pe la început, sunt 2 gropi imense, cratere ce să mai! Mi-au tremurat un pic picioarele pe pedale, dar până la urmă, ghidată de Sebi (că altfel direct în groapă eram) am trecut cu bine. Pe urmă drumul a fost cât de cât ok, deşi cam mult noroi. E de prisos că iar ne-am întors cu maşina ca un purceluş.

Dar până la urmă a fost bine. La mijlocul drumului am şi făcut o mică oprire, la Cascada “La Văioagă”, o minunăţie şi ea.

Odată ajunşi la Păstrăvărie, de aici traseul este mai degrabă o plimbare prin pădure, numai bine că eram feriţi de soare.

La fel ca şi Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beiului m-a uimit cu minunăţia ceea de culoare ca în poveşti, şi nu m-am abţinut să-l înconjor pentru a profita de cele mai bune unghiuri :)

Dar fiindcă nu aici era ultimul punct de pe ziua de azi, am mai urcat încă vreo 20 de minute spre Cascada Beuşniţa. Măcar aici să fi avut un efect bun ploile, căci datorită lor Cascada era abundentă şi nu uscată cum am aflat că ar putea fi. De altfel toate cascadele mai mici de pe traseul de urcare până aici sunt de vis. Nu degeaba se cheamă de fapt Cascadele Beuşniţei, pentru că cea de sus este doar cea mai mare, dar nu singura. Aşadar nu le neglijaţi nici pe cele mai micuţe.

Nu mică mi-a fost mirarea când, uitându-mă la ceas când am ajuns înapoi la maşini, am constatat că e suuuper târziu deja. La Păstrăvărie a fost de fapt şi locul în care ne-am luat la revedere de la toată lumea, căci de aici destinaţia finală era casa fiecăruia. Cu o mică oprire la Cascada Bigăr, pentru cine doreşte desigur. Am urat aşadar tuturor drum bun şi sper că l-au şi avut :)

Înainte de a parcurge Cheile Minişului şi de a opri la Cascada Bigăr, am mai oprit 1 minut şi pe drumul şerpuitor din zona Potoc pentru a face o poză. E minunată acest loc, şi aş fi oprit mai des pentru poze dacă nu era atât de îngust drumul şi n-am fi fost în coloană. Şi în întârziere.

Aşa că am lăsat în urmă minunatul Parc Cheile Nerei – Beuşniţa şi ne-am înscris pe Drumul naţional DN57B. Pe acest drum, la intersecţia cu faimoasa Paralelă 45, se află Rezervaţia Bigăr. Cascada cu acelaşi nume se află chiar lângă şosea, deci nu ne-a răpit mult timp. Mai greu a fost cu timpul de aici şi până la Taverna Sârbului din Drobeta, care a trecut taaaare greu, dat fiind ca stomacul iară făcea panaramă.

Şi fiindcă nici drumul de la Drobeta până la Bucureşti nu e chiar foarte scurt, am ajuns acasă după miezul nopţii, dar zic eu că a meritat. Data viitoare însă bat tobele de trezire mai devreme! :) Aşa că poate tre’ să vă gândiţi mai bine… mai vreţi să mergeţi cu noi în excursie? :))

Noi cel puţin vă mai aşteptăm cu mare drag!


Vizualizaţi Excursie de Rusalii cu Viajoa pe o hartă mai mare

*Pozele alea aşa care vi se pare mai mişto sunt făcute de Vlad Cosoveanu. Restul de mine :)

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter si primesti o data pe luna cele mai noi materiale pe mail.
Daca ai cont pe Facebook, hai să ținem legătura și acolo.

Tags

About the author

Alexandra

Facebook Website

Alexandra recunoaste cu mâna pe inimă că este dependentă de munte şi... nu se trateaza. Ii puteti urmari aventurile montane si nu numai pe bloguldecalatorii.ro

31 Responses

  1. Margo

    Unul dintre nepotii mei este super pasionat de reptile, serpi etc. si cred ca il conving sa mearga intr-o excursie prin Cheile Nerei:) Ionel, cine stie poate ne mai vedem anul acesta intr-o excursie marca Viajoa…asa prin septembrie:)

    Reply
  2. mihaela

    buna tuturor !

    superba excursie ! va invidiez !
    pe unde ati fost cazati? nume de pensiuni si tel de contact daca se poate !
    pe 04.08.12 vrem si noi sa plecam .

    multam’ ! mi

    Reply
  3. Alexandra

    Croaziera e putin spus, e vorba de o barca cu motor, in care incap vreo 20 de persoane.

    Se pleaca de la Statuia lui Decebal si nu sunt anumite ore. In principiu cred ca mai mult de o ora nu ai cum sa astepti ca sa se intoarce o barca, si in timpul asta poti sa iti faci de treaba pe acolo.

    Cand ajungi acolo, n-ai cum sa nu gasesti. Practic, pana sa apuci tu sa intrebi, te intreaba ei daca nu cumva vrei sa te plimbi cu barca pe dunare..

    Reply
  4. Ruxandra

    Imi poti spune te rog de unde se porneste in croaziera pe Dunare si cam care sunt orele de plecare? se poate in orice zi? Mersi frumos

    Reply
  5. Alexandra

    Super! Succes si distractie placuta! Sa ne spui cum a fost!
    Vreme buna va doresc!

    Reply
  6. Ruxandra

    Mersi frumos! nu credeam sa primesc asa repede raspuns :) Maine dimin vrem sa plecam intr-acolo..m-a inspirat descrierea ta :)

    Reply
  7. Alexandra

    Ah, nuuu, cum sa facem aceeasi excursie? :P
    Acum in octombrie mergem pe Valea Cernei.

    Reply
  8. Alexandra

    Ruxandra, cu placere! Multumim si noi tare mult ca ai impartasit cu noi experienta ta!!

    Reply
  9. Ruxandra

    Se pare ca am uitat sa povestesc aici cum a fost in Cheile Nerei dupa ce m-am intors. in 2 cuvinte spus : DE VIS!!!
    am vazut lacurile Dracului (preferatul meu) si Ochiul Beiului, Cheile Nerei le-am parcurs intro zi pe traseu, spectaculos!! pe balcoane si prin tunele. Cascada Beusnita din pacate nu prea era. cum nu mai plouase de mult a ramas un singur firicel de apa stapan peste locuri. oricum, mi-am imaginat ca tre sa fie taaare frumoasa cand e apa. Recomand oricui zona, se ajuge mai greut fiindca e lung drumul si groaznic de prost prin Moldova Noua dar varianta prin Baile Herculane e splendida. Nu am vazut vipere, doar soparle si un serpisor de apa. Flora e cu totul aparte fata de cea din Meridionali. Sunt zone de poteca cu nisip ca la mare. Inca o data, mersi pt acest articol,fara el nu as fi stiut ce frumuseti sunt in Romanica noastra.

    Reply
  10. Andra

    Buna,

    Parca citisem ca mai planuiati aceeasi excursie in octombrie..mai este valabil ?

    Reply
  11. Alexandra

    Aoleu! Da tu chiar iti doreai? :P
    Cred ca esti sigurul din toti cei 27 :)
    Da de mers clar trebuie sa mai mergem :)

    Reply
  12. Mihai FR

    A fost excelent, ce sa mai. Acum, ca ne-am intors, toti viseaza serpi, ca vrabia malai… Sa nu uitam sa spunem ca Lacul Dracului si Ochiul Beiului sunt printre cele mai frumoase lacuri vazute vreodata, ca toata Clisura Dunarii m-a lasat si pe mine din nou fara cuvinte, ca tura in barca a fost perfecta (desi o premiera pentru majoritatea) si cate altele. Eu abia astept urmatoarea plimbare de grup!

    Reply
  13. Ioana

    Deci, clar nu vin nici data viitoare. Oamenii vor serpi!! Acum ii vor cauta cu tot dinadinsul! Alexandra, o sa se lase cu dansuri pagane cu serpi, parca vad asta!

    Reply
  14. Alexandra

    :))) Pai daca nu vii nici data viitoare, a treia oara nu te mai iau eu! :P

    Reply
  15. ionel

    doar acolo, in valea rea, recunosc, dar nici pe Margo nu am mai vazut-o in alta parte…poate daca ar fi excursiile mai dese…cine stie?

    Reply
  16. Margo

    Simt nevoia sa zic si eu ca a fost super! Felicitari!
    Vad ca toata lumea spune de serpi aici, dar soparlele nu v-au placut?:)

    Reply
  17. ionel

    e cineva caruia sa nu-i fi placut? n-as crede…
    un loc pentru Ioana gasim oricand, poate organizam si o mini-vanatoare de serpi…;)

    Reply
  18. Alexandra

    Mai, voi sunteti nebuni? :))))))) Si eu care credeam ca lumea fuge de vipere, nu ca vrea sa le vada :P :P

    Reply

Leave a Reply to Anonim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *