In urma cu o saptamana am fost invitata sa particip la o intalnire cu mai multi bloggeri din Romania, ce s-a tinut in Constanta. Scopul? Vizitarea mai multor locatii de interes turistic din zona. Iata ca vacanta si plimbarea s-au terminat si acum vreau sa va impartasesc bucuriile din aceasta excursie care m-a ajutat sa descopar inca un pic din istoria neamului nostru.

Escapada mea a inceput vineri, alaturi de Florin cu care am pornit la drum facand autostopul intr-o benzinarie din Bucuresti. Experienta lui nu se poate descrie doar in cateva cuvinte; am simtit ca sunt pe maini bune si ne-am amplasat in aceasta statie unde am asteptat cu rasete, glume si buna dispozitie sa ne ia cineva.

Relieful carstic al Muntilor Apuseni a fost primul care m-a atras la aceasta zona a tarii atunci cand am inceput sa pun la cale vacanta de vara de anul trecut. Dupa indelungi cautari si planificari si dupa ce am descoperit cat de multe pesteri sunt in Apuseni, am ajuns in final la o lista (mult prea scurta dupa parerea mea) de 3 pesteri pe care vroiam musai sa le vad. Evident, din cauza timpului destul de scurt pe care il aveam la dispozitie.

Am inceput in forta cu Pestera (Ghetarul de la) Scarisoara din comuna Garda de Sus, care este cea mai mare pestera cu gheata din Romania. Mi se parea incredibil sa merg vara intr-un loc in care sunt 0 grade, si chiar asa a si fost.

Aventura pe care am trait-o vara trecuta in Apuseni a fost cea care mi-a dat din nou curaj sa revin pe Munte, pe care il indragesc atat de mult incat indraznesc sa-l scriu cu litera mare. O cinste mult prea mica pe care i-o pot aduce.

Nu mai calcasem niciodata in acel colt al tarii, si de aceea, curiozitatea si nerabdarea deveneau insuportabile pe masura ce ma apropiam de momentul plecarii.

Citisem multe despre colturile de rai din Muntii Apuseni, insa nimic nu s-a comparat cu ceea ce am trait acolo. Cu toate acestea, intr-o singura saptamana am avut timp sa descopar mult prea putin din ceea ce se ascunde acolo.

2 ianuarie 2010 ne-a prins pe drum. Timisoara – Bucuresti, adica vreo 10 ore de condus. Eram destul de obositi dupa o vacanta activa si tristi pentru ca aproape se terminase. Asa cum suntem cu totii cand ne intoarcem acasa dupa cateva zile de relaxare.

Tristetea, oboseala, toate au trecut in plan secund pe drumul ce leaga Piatra Scrisa de Drobeta Turnu-Severin. Nu stiam incotro sa ne uitam mai intai ca sa nu ratam nici o farama din peisajul superb ce se intindea in fata ochilor nostri.

Nu e prima data cand merg pe acest drum, dar e prima data cand raman impresionata. Nu stiu daca inainte nu am fost atenta, sau nu am nimerit momentul zilei potrivit. Cert e ca pe inserat,  soarele care inca mai e pe cer, dar se ascunde dupa o perdea de nori, ii da o stralucire aparte.

Pe drumul ce leaga Drobeta Turnu Severin de Timisoara, la 25 de km de Caransebes, se afla un schit modest, aproape lipit de tunelul sapat in stanca pentru calea ferata. Cei din zona cunosc locul ca “Piatra Scrisa” si stiu ca acolo pot face un mic popas. Ceilalti au toate sansele sa treaca pe sosea fara sa observe schitul de care se leaga multe povesti ajunse pana in ziua de azi din vorba in vorba.

Mergand inspre Timisoara, si noi l-am ratat. Abia in momentul in care l-am depasit Bogdan si-a adus aminte ca acolo era Piatra Scrisa, locul unde ai lui mereu opreau pentru o pauza binemeritata dupa un drum lung. La intoarcere am zabovit cateva clipe sub podul de cale ferata, am urcat treptele sapate in stanca si am intrat in schit.

Timisoara nu mi-e un oras strain. Am petrecut multe veri la bunicii de aici cand eram mica. Acum, cu ocazia Revelionului, am revenit in orasul banatean, am revazut locuri dragi si mi-am adus aminte de ce ma simt atat de bine in Timisoara de fiecare data.

Puteti sa ziceti ca sunt subiectiva, dar sunt convinsa ca oricine ajunge aici va fi impresionat nu numai de pietele cu o puternica incarcatura istorica, constructiile impunatoare si parcurile ingrijite, dar si de atitudinea localnicilor si actiunile  inspirate ale autoritatilor.

Ca sa nu ma mai lungesc, iata de ce imi place asa de mult sa revin in Timisoara:

Sunt in Severin de 3 zile. Pana acum a fost o vreme mohorata, cu ceata si frig, care te indemna sa stai in casa. Azi am profitat de aparitia soarelui si am iesit la o scurta plimbare prin resedinta judetului Mehedinti.

N-am apucat sa vad tot orasul, insa deja am descoperit cateva locuri care merita vizitate, o cafenea in care m-as mai duce cu placere, cociobe lipite de vile frumoase si o sinagoga gard in gard cu o catedrala ortodoxa.

Sa le luam pe rand.

Duminica, 11 august

Pentru ca oboseala incepea sa se simta, am hotarat sa stam doua zile la Putna, si sa o luam mai incet. Asa ca am vizitat doar manastirea Putna si chilia lui Daniil Sihastrul.

Manastirea Putna este, cred, cea mai dezvoltata manastire pe care am vazut-o vreodata, functionand ca un adevarat oras. Sunt foarte multi preoti, calugari, are o suprafata foarte mare in administrare, si pare ca este construita o intreaga industrie in jurul manastirii.

Sambata, 10 august

Dimineata am vizitat manastirea Humorului. Era prima manastire pictata pe dinafara pe care o vedeam altfel decat in poze. Din nou flori, din nou curatenie, in fata manastirii era deja traditionalul bazar cu nimicuri.. Noutatea a fost turnul. In curtea manastirii era turnul clopotnita, cu niste scari pe care nu oricine se incumeta sa le urce. Mai intai, erau niste trepte exterioare, de lemn, printre care puteai vedea foarte usor in jos, ceea ce nu facea foarte bine celor cu rau de inaltime. Pentru cei care reuseau sa urce pana aici, urma ceva si mai “frumos”. Niste trepte in interiorul turnului, sapate in piatra, inalte si inguste, si marginite de un tunel de piatra. Nu era un loc foarte placut pentru claustrofobi. Dar, cand terminai de urcat si ajungeai pe ultimul nivel, aveai o priveliste superba a imprejurimilor.

Vineri, 9 august

O noua zi, plina, a inceput cu vizitara manastirii Varatic (sau Varatec). Este o manastire frumoasa, inconjurata de paduri. Biserica manastirii imi lasa o impresie deosebita, fiind “rotunda”. Am remarcat ca manastirile din Moldova arata, parca, altfel decat cele din restul tarii, fiind mai impunatoare. Atunci am inteles ce inseamna cand se spune despre o manastire ca este “zvelta”. Tot la Varatic se afla mormantul Veronicai Micle, 200 de case si 500 de maici. E aproape un sat intreg, frumos aranjat, foarte curat si plin de flori.

Manastirea Agapia, situata in apropiere este construita cam in acelasi stil cu Varatic. La vremea respectiva, era in restaurare, asa ca faimoasele picturi interioare ale lui Nicolae Grigorescu au fost pe jumatate acoperite de schele.