Intr-o zi comparam Bucurestiul cu Brasovul. Amandoua imi sunt dragi pentru ca in primul locuiesc de 26 de ani si in cel de al doilea am prieteni si mi-am intalnit dragostea vietii. Stiindu-le cat de cat pe amandoua bine, ma gandeam unde as alege sa raman.

In Bucuresti ce poti face ? Aici ai oportunitati bune de lucru, ai sanse mari sa iti lansezi propria ta afacere, viata de noapte in centrul vechi este nelipsita si cam atat. Nu ai unde sa te distrezi mai fara bani sau chiar deloc. Ai cateva parcuri unde te poti plimba si lua o bicicleta gratis pentru doua ore, o parte din muzee le poti vizita gratis in Noaptea Muzeelor si te poti ascunde de caldura verii prin padurile din aproprierea Bucurestiului.

Dupa cum probabil v-ati dat deja seama, am o atractie deosebita fata de acele locuri din natura in care apa are rolul principal: cascadele ma fac sa topai de bucurie, lacurile ma linistesc, iar cheile imi trezesc simtul aventurii. Pentru cei ce nu au descoperit blogul meu personal, o sa va povestesc despre unul dintre locurile pe care le-am vizitat vara trecuta si care mi-au ramas la suflet. Cei care ma cunosc o sa spuna: „Da ma, bine, hai, lasa-ne… povesteste mai bine despre unde ai fost vara asta!”. Ei, dar pentru asta… mai trebuie putintica rabdare

Anul trecut, asa cum v-am mai spus si in alte randuri, am ajuns prin Muntii Apuseni, pe unde nu mai calcasem niciodata. Am pus de mult un pin pe harta in dreptul Cheilor Turzii, si nici in ruptul capului nu aveam sa renunt la el.

…Acum, depinde şi ce înţelege fiecare prin frumos. Curând au apărut casele, asfaltul nicăieri. Numai un pietriş umejor, împodobit când şi când cu băltuţe noroioase. Şi drumul urcă, urcă şi se îngustează, se lăţeşte, după bunul plac. Sunt din ce în ce mai circumspect că ăsta e drumul cel bun, trec printr-un râu – vruuuum!, îi trimit în gând bezele dlui Soichiro Honda pentru că Duţa trage la fel de bine şi pe nisipul şi pietrele din apă şi cu un nătărău călare pe ea, iar urc, traversez un podeţ de lemn (cam imprudent, totuşi, sunt aproape 300 de kile care trec peste nişte scândurele de brad) şi ajung în … Ţara Mlaştinilor.

După 4 ore de somn, la cinci a.m., mă simt proaspăt şi nerăbdător de drum. Ca un elev conştiincios, mi-am făcut ghiozdanul de cu seară. Nu-mi rămâne decât ritualul de dimineaţă – toaleta, îmbrăcarea cu echipamentul, verificarea triadei acte-bani-chei, urmată inevitabil de căutatul cheilor prin toată camera, găsirea cheilor, rugăciunea, căutatul cheilor din nou, adăugarea sandvişului de drum în pachet, găsirea cheilor din nou. Trag aer în piept şi ridic cu oarecare efort topcase-ul în care am îngrămădit toate cele. Încui şi cobor tropăind cinci etaje – am luat chingile? Trusa cu scule? Aparatul foto e pe umăr, da… Cheia de rezervă? E şi ea…Încărcătorul de la mobil? Parcă l-am pus… De fiecare dată, gânduri. Vin în avalanşă, noroc că nu durează mult. În vreme ce străbat, aplecat într-o parte (of, iar am pus prea multe în topcase – eu şi dacă merg până în Berceni, parcă plec în India), cei 100 de metri până la locul unde mă aşteaptă Duţa, gândurile dispar.

Pentru ca desi pare un fel de „Cisnadie” mai mic, e cu totul alta lume.

Pentru ca in fiecare duminica, pana la sfarsitul lui august, incepand cu 17.00 ai parte de o plimbare muzicala in biserica evanghelica (Plimbari muzicale la Cisnadioara).Pentru ca dupa poti lua parte, alaturi de comunitatea locala, la o mica receptie in curtea casei parohiale. Pentru ca orga bisericii e cea mai veche orga functionala din Romania si e o incantare sa o asculti. Pentru ca la slujba de duminica, de la 11, la orga canta Remus Henning, un mare interpret organist, apreciat pe scenele din Romania, Germania, Ungaria, Italia, Franta, Spania, Kazakhstan etc.

Pentru ca, daca esti dispus sa te murdaresti de praf si panze de paianjen, poti urca in turnul bisericii (mai vechi decat biserica insasi) si de aici poti admira dealurile satului.

Concluzii si povesti scurte, despre ce am vazut, aflat si simtit la “Cimisoara”:

* Dupa ce facusem o ora cu 2 autobuze ca sa prind Blue Air-ul din Baneasa, mi-am dat seama ce relaxant e sa traiesti intr-un oras ca Timisoara. Cu cat esti intr-un oras mai mare cu atat creste stresul legat de transportul dintr-un loc in altul.

* “Scârţ” este un loc de poveste, despre care auzisem multe. Are o gradina ca o padure, cu hamace, mese din lemn si scaune din butuci. Umbra, liniste, limonada la halba si placinta cu mar.

Am vrut sa aflu mai multe despre strada Mantuleasa in momentul in care am strabatut-o pentru prima oara pornind dinspre Bulevardul Carol I spre numarul 12 al strazii. M-au impresionat casele si atmosfera locului – atmosfera unui Bucuresti pierdut.

Istoria

Mahalaua Mantuleasa apare in peisajul capitalei la sfarsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIII, ca una dintre mahalalele de la capatul Bucurestiului, locul unde se aflau cartierele negustorilor bogati. Prima mentiune despre ulita Mantuleasa apare in anul 1707. Ulita Mantuleasa apare configurata inca de pe vremea lui Constantin Brancoveanu si s-a dezvoltat in jurul bisericii cu acelasi nume. Numele ulitei vine de la gradina negustorului Manta si a sotiei sale, Stanca, denumita si Mantuleasa.

Sursa foto: noridamar, flickr

M-am gandit mult daca sa zic „la” sau „pe” varful Omu. Si asta pentru ca Varful Omu este de fapt un mic platou, pe care de altfel, dupa cum probabil stiti, a fost construita Cabana Omu, cabana situata la cea mai mare altitudine din tara, adica 2505 m (2507 m din alte surse).

Aici se intalnesc cel putin 10 trasee diferite, care pornesc in principal din Sinaia, Busteni sau Bran, care mai de care, mai mult sau mai putin dificile. Unul dintre cele mai cunoscute trasee care urca din Busteni, si poate fi continuat spre Omu, este Valea Jepilor, sau Jepii mici, despre care am vorbit putin in articolul despre Crucea eroilor, care, pe cat este de cunoscut, pe atat este de periculos, si de aceea il recomand doar celor care au ceva experienta pe munte.

Daca ati decis ca in Piata Revolutiei ati fotografiat si studiat fiecare cladire, propun sa faceti cale intoarsa pe Calea Victoriei si pana sa ajungeti la intersectia acesteia cu Bulevardul Regina Elisabeta, opriti-va si admirati constructia Cercului Militar National cu a sa Fantana Sarindar.

by drojdia on Flickr

Este atat muzeu cat si spatiu destinat organizarii diferitelor evenimente. Insa daca vreti sa gustati ceva dulce va recomand sa incercati fondante de la Casa Capsa.

Ti-am facut pofta de-o plimbare? Macar asa, un pic?

Pentru a te plimba cu Mocanita, trebuie sa ajungi in Maramures, in Viseul de Sus. Probabil ca drumul cel mai usor e Baia Mare – Sighetul Marmatiei – Viseul de Sus. Prima bucata a drumului am facut-o cu masina, a doua cu trenul, si uite asa am sosit in Viseul de Jos, care este un sat ca oricare altul, numai ca are gara (si asta il face special). De aici se ia un maxitaxi, se trece prin Viseul de Mijloc (!) si se ajunge in Viseul de Sus, punctul tau terminus.