In Paris, patiseriile sunt adevarate obiective turistice daca esti gurmand. Pe langa faptul ca se gasesc la tot pasul, aceste boulangeries, vienoisseries, patisseries ofera un adevarat spectacol pentru ochi si sunt asa de atragatoare ca nu poti sa stai fara sa le treci pragul. Vorbesc, evident, in numele meu. Daca nu mai credeti, va arat cateva poze care sper sa va convinga mai usor(si ca sa justific de ce am cazut in dulcele pacat de nenumarate ori).

Ajunsi in Finlanda de Craciun, veti gasi pe masa localnicilor feluri de mancare diverse, multe dintre ele cu o lunga istorie in spate. Incepand cu aperitivul si terminand cu desertul, fiecare bucatica de mancare gustata poate fi acompaniata de o poveste. Daca nu despre cum a aparut, atunci macar despre felul unic in care se prepara.

De exemplu, despre jambonul Yule se spune ca a aparut in randul populatiei de origine germana care incerca sa-l imbuneze pe Freyr, divinitate pagana asociata cu recoltele, vremea si fertilitatea. Era sacrificat un vier al carui cap, cu un mar in gura, era purtat pe un platou de aur sau de argint.

Una dintre cele mai pregnante amintiri din copilaria mea este legata de mirosul de cozonaci abia scosi din cuptor. Imi placea sa stau pe langa bunica si sa o observ cum prepara diverse umpluturi, framanta aluatul, avea grija de cozonaci sa nu se arda, iar la sfarsit ii tria pe cei mai aratosi pentru a-i oferi in dar vecinilor si prietenilor.

Pe atunci nu-mi inchipuiam ca sarbatorile de iarna ar putea avea si alt miros decat cel de cozonaci combinat cu cel de brad. Si multi dintre noi probabil ca nu-si inchipuie nici acum pentru ca sarbatorile de iarna sunt petrecute in familie, nu lelea prin lume.

Insa, daca totusi va incumetati sa porniti la drum in preajma Craciunului, iata ce deserturi  veti gasi in diverse locuri de pe glob.

La viajoa.ro ne place cateodata sa calatorim explorand bucatarii si feluri diferite de a savura mancarea. De data aceasta am fost musafiri la Amarjit si am gustat povesti si mancaruri cu aroma indiana.

Daca mergeti oriunde in India, aproape sigur veti fi intampinati cu masala chai, bautura consumata de oamenii de la sat si oras, indiferent de nivelul social. Asa ne-a primit si Amarjit. Ne-a pus pe masa cate o ceasca de masala chai, ceai dulce, laptos si puternic inmiresmat cu ce se gaseste mai bun in India. Poate ati gustat in ceainariile noastre acest tip de ceai, insa, credeti-ma pe cuvant, nu prea seamana cu ce beau indienii.

Se citeste “ghibanitza” si este o placinta sarbeasca. Am invatat sa prepar gibanica inainte sa gust, deci nu stiam daca imi va placea produsul final. Mi-a placut initial atmosfera de petrecere care invaluie orice masa intr-o casa sarbeasca si mi-a placut ca toata lumea se aduna in bucatarie, sa puna umarul la treaba, sa mai adauge un ingredient secret in placinta. Nu pot sa va ascund ca mi-a placut la nebunie dupa ce am gustat.

Pavlova este una dintre cele mai controversate prajituri de care am auzit pana acum. Si nu din cauza gustului, retetei sau formei, ci din cauza locului de provenienta.

Povestea spune ca Herbert Sachse, bucatorul sef al hotelului Esplanade din Perth a creat aceasta prajitura in 1935 pentru a sarbatori vizita indragitei balerine Anna Pavlova in Australia. Pe de alta parte, Helen Leach, in cartea ei “The Pavlova Story”, sustine ca, de fapt, prajitura e originara din Noua Zeelanda, iar vizita balerinei la Antipodes a condus la aparitia a trei retete diferite.

Astazi calcam pe urmele lui Val. Ajunsa in Mumbai, ea serveste un mic dejun traditional si ne spune pareri la cald. Nu-i asa ca va e pofta?

Si daca tot suntem la capitolul mancare in India, iata si un exemplu de pranz traditional.

Imi place sa ma rup de agitatia din Bucuresti poposind intr-un local linistit. De obicei aleg o ceanarie sau o cafenea. Pe vremea asta mohorata si ploioasa, o vizita la “Ceai la Cotroceni” e numai buna pentru depanat amintiri in jurul unui ceai fierbinte si aromat. Am preferintele mele – de obicei cele cu fructe – dar din cand in cand incerc ceva nou. Asa am ajuns la Yogi cu lapte si miere. Prima data gustul picant al ghimbirului m-a facut sa ma stramb si sa zic ca nu-mi place. Cu fiecare inghititura a devenit mai bun si de atunci il comand destul de des.

Cred ca asa s-ar intampla si cu Teh Telur, un ceai inedit, specific Sumatrei, Indonezia. Nu e doar un amestec de ceai (rosu) cu lapte. Mai are un ingredient cel putin ciudat in aceasta combinatie: oul.

Bacalhau-ul din Lisabona, Rajska din Praga, mancarea condimentata din Tunisia, toate mi-au ramas in memoria gustativa si m-au ajutat sa cunosc putin mai bine specificul locurilor prin care am umblat.

Dar ce ziceti de mancare de doua ori traditionala? O data prin ingredientele specifice tarii si a doua oara prin forma. Mai exact, steaguri construite din ingrediente asociate cu tara respectiva. Aceasta a fost ideea originalei campanii de promovare a editiei 2009 a Festivalului International de Mancare de la Sidney.

Grecia s-a prezentat cu un steag din masline si feta, Japonia si-a construit bulina rosie din sushi asezat pe orez, Franta a apelat la branza si struguri, iar lista poate continua si o gasiti aici.

Din seria articolelor despre experienta multiculturala la Paris voi continua cu o povestire pigmentata cu arome afro-caraibeene

Aseara am avut un “first time” culinar intr-un restaurant cu specific african si sunt absolut incantata.
Am profitat de ultima seara a Ioanei (colega mea de la bookblog.ro) la Paris pentru a o petrece intr-un cadru deosebit. Ghid si companie placuta este Victor, un namibian pe care l-am cunoscut la Nice. El a ales locul faptei: restaurantul “La Palanka”, Rue de Lombards, aproape de Chatelet, intr-un cartier foarte animat. Adevarul e ca numele restaurantului nu imi suna foarte african. Cred ca e din cauza articolului din fata. Am aflat ulterior ca “palanka” inseamna antilopa sau gazela salbatica.