O zi pe Nil

In Egipt am petrecut o zi si o noapte pe o felucca. O ambarcatiune traditionala, de lemn, fara motor, doar cu panze, cu o tesatura pe post de acoperis, un locsor pentru gatit si niste saltele.

Ne-am imbarcat la Aswan in miez de zi, si am inaintat 14 kilometri in aval, timp de opt ore, in zigzag de la un mal la altul, pentru ca se pricep feluccile sa inainteze.

Tolanita pe o saltea, sprijinita de o perna, am vazut franturi de viata pe Nil. Terenuri cultivate, din care isi castiga viata egipteanul de la sat. Baieti jucandu-se pe mal, facandu-ne cu mana, inotand pana la noi. Tarani intinzandu-si covorasul la ora rugaciunii in plin camp, langa magarul priponit de un tarus. Capitanul felucii inchinandu-se discret pe covorul de rugaciune intins pe punte. Oameni iesiti la pescuit in prag de seara.

Am ascultat unul din baietii din echipaj explicandu-mi istoricul fiecarui mare vapor de croaziera de pe Nil.

Am trecut pe langa felucci, barci de pescuit improvizate, vapoare, vase esuate pe mal.

Am mancat o cina vegetariana delicioasa, gatita pe vas. Am mancat un mic dejun si mai bun a doua zi dimineata.

Am acostat indata ce a apus soarele, pe malul de vest, pentru ca feluccile nu au voie sa calatoreasca pe intuneric.

Am dormit pe barca sub cerul liber, acoperita de o patura, trezindu-ma din cand in cand sa-i privesc pe capitanul feluccii si pe cei doi baieti din echipaj discutand, facandu-si rugaciunea si mancand in toiul noptii. Era in timpul Ramadanului.

Am deschis ochii la prima geana de lumina pe celalalt mal al fluviului. Am urmarit rasaritul intr-o rana, in tacere, de teama sa nu trezesc timpul din somn.

Atat. Nu m-am plictisit. Pentru ca timpul pe Nil curge mai lenes, de fapt daca n-ar fi vantul si curentii ca sa-l poarte am o banuiala ca nu ar mai curge deloc.