World Sacred Music Festival

În fiecare an, într-un oraş foarte special are loc un festival unic sau, cel puţin, destul de neobişnuit ca tematică. E vorba de festivalul de muzică sacră din Fez, Maroc. Este destul de neobişnuit (cel puţin pentru noi şi pentru estul Europei aş crede) pentru că adună muzicieni şi public din toate părţile lumii care au în comun o căutare a sacrului. Prin muzică.

Despre oraşul vechi, Fez Medina, în întregime declarat monument UNESCO din 1976, puteţi citi şi aici. Acum voi vorbi mai mult despre evenimentul care adună în fiecare iunie cîteva zeci de mii de turişti şi localnici şi care, anul acesta, a ajuns la a şaptesprezecea ediţie, ediţie desfăşurată între 3 şi 12 iunie sub titulatura Wisdoms of the world. Anul trecut, Initiatique Voyage.

Evenimentele reunite sub aceste cuvinte sunt diverse (concerte, expoziţii, conferinţe, proiecţii de filme) şi scopul meu nu e să intru acum în dezbateri de semnificaţii, religie, artă, culturi. Mă voi mulţumi să fac precizări generale şi să adaug unele informaţii şi impresii de la faţa locului. 

Deşfăşurat sub înaltul patronaj al regelui Marocului, el are, cum stă bine unui festival de asemenea amploare, mai multe secţiuni şi locuri de desfăşurare. Cea mai selectă locaţie pare să fie chiar în palatul regelui, într-o curte interioară vastă prin care ajungi după ce treci prin mai multe filtre de securitate. Aici a concertat, vreo trei ore, Youssu N'Dour, cel mai iubit muzician al Africii. Are şi de ce, extraordinarul talent nativ şi-l dublează cu un profesionalism desăvîrşit. În plus, ceilalţi muzicieni din trupă sunt instrumentişti care ar putea cînta (sau deja cîntă) oriunde în lume. În acelaşi spaţiu primitor, cu un decor de o mie şi una de nopţi, alte două remarcabile concerte au fost cele ale unui amsamblu sufi din Rajahstanul indian şi, în ultima seară, concertul lui Ben Harper.

O altă excelentă locaţie pentru expoziţii de artă plastică, conferinţe (cu Wim Wenders, mistici din Asia şi profesori de la Harvard) şi concerte este grădina muzeului Batha, desigur, tot un palat tradiţional transformat în muzeu şi centru cultural.

Nu lipseau (în fiecare seară) şi concertele gratuite, oferite localnicilor, în special tinerilor, cu diverşi cîntăreţi celebri ai Magrebului care adunau audienţe impresionante de cîte zece mii de persoane.

Altele, mult mai discrete şi spirituale, se desfăşurau în mici pieţe sau grădini din inima labirintului numit oraşul vechi.  Cîntece sufi din Maroc, Pakistan, Indonezia sau chiar Rusia se împleteau cu cîntece sacre din stepele Mongoliei sau cele ale Anzilor peruani.

Nu au lipsit şi proiecţiile de filme mai mult sau mai puţin cunoscute, precum Home, al celebrului fotograf şi regizor francez Yann Arthus-Bertrand sau cel al regizorului german Franz Osten, The Light of Asia, din 1925, recent restaurat, primul film făcut în India, narînd viaţa lui Budha ori The prince who contemplated his soul, de Nacir Khemir. 

O pată de culoare, anul acesta, a fost…ploaia care, pentru cîteva zile, le-a încurcat organizatorilor programul concertelor, trebuind să schimbe ba chiar să anuleze unele evenimente. Ploaie total neobişnuită pentru Maroc localnicii plîngîndu-se chiar că le va compromite culturile de…măslini.  Alţii îmi mărturiseau cu neprefăcătorie că ei nu au mai văzut aşa o ploaie, că e teribilă şi inexplicabilă. Ploaie care, la noi, ar fi una uşor mocănească…

Pe ansamblu, un festival foarte interesant din multe puncte de vedere, perfect fixat în arhitectura vechilor cartiere ale Fezului, care evocă sacrul şi provoacă timpul într-un oraş, fostă capitală de imperiu, ai cărui locuitori se mîndresc şi acum cu cea mai veche universitate din lume ce funcţionează fără întrerupere.

Articol de Florin Dan Prodan