Cum am patruns intr-un univers paralel, Partea I - Imbunandu-i pe zeii ploii

Din mana-n mana, sticla cu licoare transparenta a ajuns si la mine. Sa beau. Sa beau? Mi se pune un gol in stomac numai cand ma gandesc cate guri au baut de aici in ultima jumatate de ora. Deschid capacul. Un damf puternic de spirt imi patrunde in nari. Otrava curata. Perechi de ochi ne fixeaza pe fiecare dintre noi, albii. N-am cum sa ma eschivez. Inchid ochii. Duc sticla la buze, ma prefac ca trag o dusca si dau mai departe. Sunt in San Juan Chamula, Mexic pe stanga, colt cu San Cristobal. Ce caut eu aici?

Deschid ochii. Sticla e cu doua maini  mai incolo, in spate continua sa cante acelasi cantec format din cateva masuri care se repeta molcom, hipnotic, fara variatiuni, fara sfarsit. O chitara, o harpa, un acordeon, o toba. Nu, nu am halucinatii. Sunt in casa unei capetenii religioase a unui sat din Chiapas si tocmai se oficiaza o ceremonie religioasa pentru zeii ploii. Sticla care mi-a trecut prin maini continea bautura pentru ritual. Deci ce caut eu aici?

In fine, nu e timp pentru nedumeriri, in incapere tocmai a intrat capetenia. Il deosebesc dupa imbracaminte. E singurul care poarta alb si o tichiuta cu ciucurei rosii. Restul au toti tunici negre de lana, aceleasi cu cele pe care le-am vazut azi dimineata la San Cristobal.

San Cristobal, dimineata. In invalmaseala, cineva mi-a strecurat printre degete un bilet

Era 8 dimineata si ieseam din hotel. Dupa o noapte chinuita in autocar, aveam senzatia aia cand ochii-ti cad dar nu-i poti inchide, esti obosit dar nu poti adormi, capul ti-e greu, dar picioarele te mai duc. San Cristobal era neasteptat de linistit. Zgomote usoare de pasi se auzeau din cand in cand pe trotuarul pietruit, pierzandu-se inspre Zocalo.

Zocalo-ul, in schimb, gemea de lume. Palcuri de femei discutau asezate pe treptele catedralei, desculte, imbracate in bluze inflorate si niste fuste de lana ciudate, ca niste cergi infasurate in jurul mijlocului si legate cu sfoara, si de un negru intens. In centrul pietei, barbatii. M-am afundat in multime, incercand sa ajung pana in coltul celalalt al pietei. Cineva mi-a strecurat printre degete un bilet: "Excursii ghidate la Chamula si Zinacantan. Grupuri mici. Nu lucram pentru nici o agentie de turism. Telefon..."

O excursie cu o singura regula: respectul

Ora 9. Grupul se formase si Cesar, ghidul nostru, ne explica regulile excursiei. Chamula si Zinacantan sunt sate cu populatie maya. Spatial, sunt aproape de San Cristobal, la doar 10-15 km, dar in termeni de obiceiuri si traditii e o lume aparte. Excursia o sa fie scurta, o jumatate de zi. Nu e nevoie de echipamente speciale. Dar trebuie, in schimb, sa aducem un lucru: respect.

Respectul intr-o societate mayasa ia forme concrete. Sa dai buna ziua in tzotzil, limba satelor de aici: "Liote!" Sa ceri permisiunea oamenilor cand le faci poze. Sa nu faci sub nici un chip fotografii in biserica sau in oricare alt loc unde se desfasoara o festivitate religioasa. Si, mai ales si mai ales, va spun chiar daca in cazul de fata nu se aplica, dar trebuie sa stiti, nu incercati sa ne convertiti, acceptati-ne asa cum suntem.

Un cimitir normal. In aparenta

Masina a pornit si, dupa un sfert de ora de mers, a incetinit sa ocoleasca doua oi pe drumul prafuit. Odata obstacolul depasit, ne asteptam sa accelereze, dar motorul s-a oprit brusc, Cesar s-a dat jos si ne-a deschis portierele: coborati, va rog, aici e cimitirul.

Intr-adevar, erau cruci de lemn de jur imprejur. Si in fundal chiar si o biserica. Arata a cimitir, Dar Cesar ne-a luat la intrebari: ati observat ca crucile au culori diferite? Da chiar! Cele verzi, ne-a explicat, sunt pentru cei morti tineri, iar albastrele pentru batrani. Si ati mai observat ca drumul taie cimitirul in doua? Hmmmm.  Cei dinspre partea cu biserica au murit de moarte buna. Ceilalati...

De pe povarnisul dealului, am privit spre sat. Rotocoale de fum se ridicau din case in lumina diminetii. Pe marginea drumului, barne de brad. Mirosea a munte.

Cruci, vreascuri si un ritual ciudat

In sat, Cesar s-a pornit sa ne explice. Chamula e o localitate mare, de cam 60 000 de oameni. Au propria organizare civila, propriile reguli si propriul sistem de pedepsire a nelegiuirilor. Iar religios, sunt ceva aparte. Au cativa sefi religiosi, responsabili cu organizarea ritualurilor. Fiecare e ales pe timp de un an dintre locuitorii comunitatii. Ca sa devii capetenie religioasa te pui pe o lista, te porti frumos, si dupa ani de asteptari, poate iti va veni si tie randul. Cand ti-a venit randul, pentru un an nu mai muncesti. Iti iei sotiile (da, ati citit bine, e plural) si copiii si te muti intr-o casa din centru. Un an vei trai din mila satului.

Am ajuns la o casa cu niste ramuri uscate la poarta. In curte se intampla ceva. E un ritual religios. Cesar a cerut voie sa intram si noi. Am intrat, ocolind crucea mare de lemn de pe strada. Ne-am asezat. La un moment o sticla cu o licoare transparenta mi-a ajuns intre degete. Sa beau... 

Cruci. Biserica. Ai zice ca-s crestini, dar crestinismul e ultimul lucru la care ma gandesc aici, in incaperea asta intunecata din inima Chiapas-ului in timp ce privesc contrariata cateva zeci de suflete care incearca sa induplece zeii ploii. De fapt nici nu stiu la ce anume sa ma gandesc. Doar privesc. Incaperea in care suntem e intr-o casa de lemn, scunda si intunecata. De tavan atarna un cadru de lemn, de care sunt agatate ramuri uscate. de jur imprejurul peretilor, banci de lemn pe care oamenii stau asezati. Capetenia pe undeva printre ei. Par ca sporovaiesc vrute si nevrute. In spate, cei patru barbati canta monoton la instrumente si, peste tot, sateni desprind ramurile uscate de pe cadru, le fac teanc si le duc afara in brate, aducand in loc altele verzi. Atat.

Fara preoti, fara incantatii, fara vreo formula magica recitata cu pathos. Doar o forfota neintrerupta de oameni carand vreascuri de colo-colo. Ma simt mai degraba ca in gara decat ca intr-un lacas de cult. Un ritual bizar, lipsit de solemnitate si fast, a carui sacralitate imi scapa. Senzatia ca sunt un corp strain ma copleseste. Totusi, ce caut eu aici?