A fost odată în San Cristobal

E frig la San Cristobal, n-ai zice că suntem la sud de tropice, e iunie și temperatura abia atinge vreo 22 de grade. Și asta doar dacă se ridică pe vârfuri. Și dacă nu plouă. Dar suntem în sezon ploios și vremea frumoasă e un vis, ieri seară dârdâiam cu polarul me mine, sub o umbrelă, cu fularul la gât. Asta e. Așa e la munte. Chiar și în Mexic.

E frig, dar mi-e bine, sunt în San Cristobal, domnule! Știi cât de mult îmi doream să ajung în San Cristobal? În Chiapas, paradisul ăla ascuns, teritoriul mayașilor, bastionul zapatiștilor!

Și capitala hipioților în Mexic. Serios. Geme de hipioți din toată lumea care și-au vândut avutul și au venit aici să lupte pentru drepturile minorităților. Și luptă, nu zic: își deschid magazine cu bețigașe parfumate, manifeste zapatiste sau postere cu Che Guevara, ascultă Bob Marley și Pearl Jam în barurile lor alternativ-autentice unde nu vezi picior de mexican, îți bagă sub nas bijuterii colorate pe care ar trebui să le cumperi, altfel ești un turist ignorant care nu manifestă respect față de comunitățile indigene, mă rog, din astea. Acum nu mă întrebați de ce ar trebui să cumpăr bijuteria de la ei și nu de la o femeie de-a locului care are câteva guri de hrănit și pentru care comerțul cu suveniruri e principala sursă de venit, că, na, astea-s detalii.  

În fine, fac abstracție de hipioți. San Cristobal are ceva. Tiene buena onda. Îmi place. O fi chiar vremea asta rea care-mi aduce aminte de casă. Sau or fi culorile. Sau băieții ăia care jucau fotbal pe stradă azi dimineață. Sau câinii vagabonzi. Sau reggae-ul auzindu-se din baruri.

E cinci după-masă, azi a plouat după prânz, aerul s-a răcit bine, dar de vreo jumătate de oră a ieșit soarele și eu mă întorc din plimbarea pe coclauri. Scrutez cerul după vreun curcubeu. Dar nu mă uit unde trebuie, nu în cer trebuie căutate curcubeele în San Cristobal. Curcubeele sunt sub nasul meu, în piața Catedralei. Cărate pe umeri, în brațe, în papornițe, de către femei mici, negricioase și desculțe, care te pândesc, vin la tine cu ochi rugători și te imploră să le cumperi, că n-au mai vândut nimic pe ziua de azi și ești primul lor client, haaai, por favor, ți-l dau cu zece pesos, cinci, cumpără te rog, cinci pesos curcubeul, chiar eu l-am țesut. O eșarfă, un colier sau o brățară în culori, ce vrei.

Eu, deocamdată, am scăpat și mă îndrept spre piedestalul din centrul pieței, pe care stă crucea mare de lemn. E folosit pe post de băncuță de toată lumea și e plin, dar cineva tocmai se ridică așa că mă grăbesc să prind eu locul. Așa. M-am făcut comodă. În spatele meu, un predicator blond de vreo douășcinci de ani îi amenință pe toți cu focurile iadului într-o spaniolă cu puternic accent american. Nu prea are priză la public.

Publicul, în schimb, se zgâiește când într-o parte, când într-alta. Ba la indienii din stânga pieței costumați în piei roșii, ca în western-uri, ba la muzicanții de stradă din dreapta, ba la  vânzătorii de baloane și vată colorată pe băț din față. Ba la femeile cu mormanul de eșarfe la braț.

Dar ia uite la ăia doi din față. Tocmai au sosit doi băieți, par europeni, și au început să-și aștearnă în fața catedralei. Unul îmbrăcat într-un costum în carouri, cu pantofi lungi ca de clown, și un baston, vorbește cu o prietenă. Celălalt s-a așezat jos și pregătește ceva. Are ceva percuții. Câte un gură-cască vine, se uită, pleacă, revine, se uită, rămâne.  În câteva minute în jurul celor doi s-a adunat o mulțime de oameni. Turiști, localnici, femeile cu eșarfele de braț, bărbații care vând baloane și vată pe băț, toți stau și așteaptă să vadă ce li se pregătește.

Show-ul începe. Băiatul în carouri face pantomimă, celălalt îl acompaniază la percuții. Lumea care mai rămăsese în piață se îndreaptă înspre ei. Și se aplaudă, se râde, se cască gura, se privește. La sfârșit, se dau bani. Cei doi băieți își strâng percuțiile, bastonul și restul recuzitei și pleacă.

Apoi lumea se risipește. Nici nu mi-am data seama când au dispărut indienii costumați în piei roșii. Și muzicanții din dreapta s-au oprit la un moment dat de cântat în vânt. Predicatorul din spatele meu a obosit.

Vânzătoarele de curcubee se pun din nou pe fugărit turiști.