“Travelers would soon start to forget their journeys. They would be back in their offices, where they would have to compress a continent into a few sentences. They would have their first arguments with spouses and children. They would look at their home landscape and think nothing of it. They would forget the caipirinhas and the hopes they had conceived on their last day in Rio.”

Îmi răsunau în minte vorbele lui Alain de Botton şi îmi spuneam că eu sunt diferită, că eu nu voi cădea în plasa uitării. Cum aş putea să uit libertatea pe care am descoperit-o pas cu pas în interiorul meu?

În aeroport, la coada de la check-in încerc să nu mă agit pentru că sunt 4 ghişee pentru cei cu carduri Gold/Platinum şi 2 pentru noi, cei care formăm o coadă imensă. Măcar sunt drăguţi şi o lasă pe Ana Maria să vină să mă îmbrăţişeze înainte de plecare. Nu e ironic că ea şi-ar dori să zboare spre România şi eu îmi doresc din tot sufletul să rămân?

viajoa_Rio_intors

Paula e şi ea alături de mine în ultimele minute de #viatacauncarnaval şi simte “mixul ăla greu de definit de bucurie-speranță-strângere de inimă-sfâșiere în care înoți atunci când închei câte un capitol.” Cine-ar fi zis că dorul doare şi că o să înceapă să doară de când mă urc în avion?

viajoa_AirFrance_avion

Am fost ca anesteziată prin micul aeroport Galeao până la îmbarcare. Luam analgezice pentru sinuzită şi îmi simţeam capul cât un coş cu mango, dar cred că mă anesteziasem mai degrabă împotriva altor dureri. În starea asta le-am întâlnit pe Anna şi Fabienne, gureşele colege de zbor, dornice de poveşti şi cunoştinţe noi. Anna îmi povestea cu lux de amănunte cum a fost anul lor de liceu în Curitiba, iar Fabienne mă privea un pic neîncrezătoare: “Dar tu cum ai ajuns aici?”, “Cât ai stat?”

Îmi amintesc că o văzusem pe Fabienne la ghişeul de check-in. Îmi imaginasem că era o franţuzoaică venită să îşi susţină echipa la Cupa Mondială, nu că şi-a pus viaţa de acasă în paranteze pentru a se afunda în bogăţia de senzaţii din Brazilia pentru un an. “Ştii că nu mi-e dor de părinţi? Nu mi-e dor nici de prietenii de-acasă. Mi-e dor deja de Brazilia în schimb.” Cum de îmi citesc fetele gândurile? Ăsta să fie efectul Braziliei asupra tuturor celor care îi trec pragul?

Steward-ul Air France/KLM apare după o oră cu cina: “Fricassée de poulet à la tomate et aux olives, courgettes, riz au légumes” ou “Pâtes farfalles ou sauce à l’estragon et au citron”. Faţa Annei se întinde într-un zâmbet când apare cu tava de mici baghete: “Fabienne, voila! une baguette!” Steward-ul se întoarce puţin, îi zâmbeşte la fel de larg şi îi spune că sunt produse în Brazilia. Anna se uită la mine şi îmi spune cât de dor i-a fost de pâine, de brânză şi de patiserie. Îi dau şi bucăţica mea de brânză.

viajoa_KLM_mancare

 

Dap, de brânză mi-a fost şi mie dor. Şi de pâinea făcută pe vatră. Sau de cozonac…

Îmi e mai uşor să mă uit la filmul Annei, deşi nu aud nimic. Intuiesc povestea unui tânăr magrebian păcălit să vină la Paris să joace într-un club de fotbal de renume. Eu stau pe scaunul de la geam, Anna la mijloc şi un domnişor brazilian care nu vorbeşte deloc stă la culoar. Dacă una dintre noi se ridică să meargă la baie ne ridicăm toate trei. Fabienne stă pe rândul din faţă, la mijloc. Pe culoarul din faţa băii e mai mult spaţiu, aşa că în timpul de aşteptare ne aşezăm acolo să ne dezmorţim picioarele. Ceilalţi pasageri se uită la noi cu indulgenţă şi stewarzii ne zâmbesc. Suntem încă într-o atmosferă braziliană.

Zborul Rio de Janeiro – Paris a fost (mai) uşor de gestionat pentru că:

  • am avut suficient spaţiu la picioare (ca să dorm eu stau cu genunchii sprijiniţi pe spătarul din faţă)
  • sistemul de entertainment mi-a permis să văd filme, să ascult muzică, să văd în fiecare moment unde deasupra oceanului eram şi să comentez cu fetele
  • sistemul de la bord permite să vezi conexiunile de îndată de te apropii de aeroportul destinaţie (fetele au văzut că au suficient timp să îşi prindă zborul către Bordeaux)
  • la fiecare meniu servit în avion aveam mai multe variante de mâncare (în limita stocului disponibil), am primit îngheţată, şi meniul cu băuturi includea şampanie şi o selecţie de vinuri franţuzeşti
  • stewarzii au fost mai mult decât înţelegători cu mine şi cu sinuzita mea (am avut două păturici şi două perne ca să îmi strunesc durerea de cap)

Ştiu de la verişoara mea care a zburat cu KLM între Amsterdam şi Calgary că însoţitorii de zbor sunt extrem de înţelegători şi când vine vorba de bebeluşi. Ea avea unul de şase luni şi altul de 4 ani în grijă, aşa că fără ajutor ar fi fost extrem de dificil un astfel de zbor. Erau mai mulţi bebeluşi în coşuleţe şi în avionul nostru şi m-am gândit cât e de important pentru ei să aibă spaţiul lor, să doarmă şi să îşi urmeze cât de cât ritmul.

viajoa_KLM_copii

Am 4 zboruri transatlantice la activ cu Air France şi KLM până acum şi mi-e clar că sunt o companie de nădejde. Zborul cu ei va fi perfect când vor avea şi un serviciu de suprimare a dorului…

3 Responses

  1. Gabi

    “In the airport” se numeste cartea. Am citit-o dinspre Rio spre Manaus si a fost oleaca revelatoare. Gandesc ca el, dar nu pot sa transmit mai bine ca el :)

    Reply
  2. Marius W.

    Nuuuu, suprimarea dorului nu este bună! Face parte din acel fantastic mix de curiozitate-dor-nebunie care ne ține în mișcare :)

    Care carte a lui Botton?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *