Din Patagonia, cu drag

10

Dragă jurnalule,

Sunt în Coyhaique, Patagonia chiliană, unde vroiam să ajung acum doi ani, când cu aventura mea sudamericană, și nu am putut din cauza blocajului ăluia rutier, cred că ți-am povestit atunci.

Ți-am povestit, nu? Când eram în Punta Arenas, în sud, și am vrut să-mi cumpăr bilet de autobuz spre Coyhaique și femeia de la ghișeu mi-a zis că nu se poate, pentru că drumurile din regiune sunt blocate pe motiv de proteste și orașul e izolat, nu intră niciun autobuz, nicio bicicletă, nici măcar un camion cu mărfuri de trei săptămâni, de s-au golit supermarketurile și nu se mai găsește un litru de ulei în tot orașul, și eu cică vreau să mă plimb. Când credeți că mă mai întorc eu, din România, la capătul lumii? am întrebat-o atunci, când?

Și chiar nu-mi închipuiam că apuc prea curând, la urma urmei Patagonia e departe oriunde ai fi. Dar joia asta ne-a anunțat șeful că ne dă liber luni și marți după trei luni de muncă pe brânci, și eu, care plănuisem inițial să-mi petrec weekendul la mare, m-am întrebat în sinea mea ce-ar fi să nu plec la două sute de km de Santiago ci la… mmmm, hai să sfidăm bunul simț… două mii?

Așa că mi-am luat compulsiv un bilet de avion cu plecare a doua zi, nici eu nu știu ce baftă am avut să-l găsesc cât de cât ieftin, am decolat, am aterizat, am ieșit din aeroport am văzut că cerul dădea un spectacol de zile mari (precizez că în situații de genul ăsta în Patagonia mereu ai bilet la categoria VIP), am ajuns în oraș, am dat o raită prin piața în cinci colțuri din centru (unică în Chile, mi se precizează cu mândrie), am ieșit cu niște prieteni de-ai unei prietene la un sushi, am prins un răsărit pe carretera austral, am trecut pe lângă munți, râuri multicolore, lacuri cu apă turcoaz, stânci înzăpezite, cerbi patagonici, păduri dese, văi spectaculoase, cascade, m-am plimbat cu barca, am intrat în peșterile de marmură care tot apar pe facebook în postări virale cu “x locuri spectaculoase în care să ajungi înainte să mori”, am făcut poze peste poze, am terminat bateria telefonului, am terminat-o și pe cea a aparatului foto, am sărit, am alergat, am revenit, iar acum sunt, după cum spuneam, la Coyhaique, în fața sobei din hostel. Răcită bocnă de la prima ninsoare care a dat imediat după sfârșitul verii, scriind în carnețel, nevenindu-mi să cred tot ce mi s-a întâmplat în ultimele două zile.

Dragă jurnalule, de fapt ce vroiam eu să-ți zic cu toată introducerea asta lungă e că filmele documentare nu mint. În Patagonia chiliană chiar sunt căsuțe de scândură cu acoperiș înclinat, în curțile oamenilor chiar cresc copaci de araucaria, în birturi chiar se ascultă chamamé, oamenii chiar mănâncă kuchen de mere și beau mate, ca în Argentina, pe străzi chiar miroase discret a rășină de brad, iar bărbații, inclusiv cei tineri, chiar poartă, în Anno Domini 2014, bască.

Cu drag,

P.
Patagonia

Patagonia

Patagonia

Patagonia

Patagonia

Patagonia

Patagonia

Patagonia

10 Responses

  1. Gabi

    de unde ziceai ca imi cumpar biletul ala de avion? :)
    acum, cat am zvacul asta compulsiv in degete….
    super tare! ma bucur pentru “re-intoarcerea” ta in Patagonia din Chile

    Reply
  2. Ioana

    Saltareata muzica. Mi se pare mie sau aduce cu cea italiana?

    Copii capitanului Grant primesc o sticla in care era o bucata de hartie – mesajul SOS al parintelui lor, care era ratacit-blocat undeva in emisfera sudica. Au identificat paralela si au pornit sa inconjoare pamantul pe acea paralela. Au ajuns si in Patagonia, unde nu le-a fost deloc usor. Peisaj desertic, ploi, furtuna, refugiat intr-un pom…Nu mai stiu daca au trecut muntii sau au abandonat, ideea este ca acele pasaje (capitole?!) nu mi-au facut pofta de Patagonia. Dimpotriva.

    Reply
  3. Paula

    In ordinea numerelor de pe tricou:
    – stilul de muzica tipic din Patagonia. Se canta la acordeon. A se cauta pe youtube.
    – placinta de mere. Ii zic kuchen, ca in germana.
    – am. dar am uitat sa le descarc pe calculator :)

    Acuma my turn – care e faza cu Copiii capitanului Grant? ca esti a doua care ii pomeneste in legatura cu excursia mea in Patagonia.

    Reply
  4. Ioana

    Mamma mia! Acum inteleg care-i faza cu Patagonia. Jules Verne nu a fost prea convingator in Copii Capitanului Grant. Si acum inteleg de ce iti parea atat de rau ca ratasei Patagonia. Ala care spune ca nu-i nimic de vazut in tinuturile alea clar nu stie ce vorbeste!

    Si acum intrebarile :D
    – ce este chamamé?
    – ce este kuchen de mere?
    – poze din oras ai? :D

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *