- Destinatii
- Experiente
- Incursiuni
- Jurnale de calatorie
- Recomandari
- Sfaturi si idei
- Altele
Khajuraho – Erotism sculptat in piatra
Erotism in India? Ce aberatie mai e si asta?! Daca mergi pe strada singurii care se tin de mana sunt barbatii. Imbratisarile sau apropierile intre persoanele de sex opus sunt ascunse bine intre cei patru pereti ai dormitorului sau in colivia de aur a melodiilor sentimentale din filmele Bollywood.
Surpriza surprizelor e ca pe aceste meleaguri oamenii au dus-o si mai bine in aceasta privinta :) Mai exact intre anii 900 si 1150, cand imperiul Chandela stapanea nordul Indiei. In perioada de maxima glorie a acestui imperiu au fost construite templele actuale din Khajuraho, pe un interval de 200 de ani. La origine erau peste 80 de temple, in prezent fiind in picioare doar 25 dintre ele.

Ornamentele care invaluie peretii exteriori ai templelor infatiseaza cel mai adesea femei in diverse ipostaze, cupluri, scene din viata de zi cu zi si animale din mitologia indiana. Intrebarea care apare spontan in mintea oricui este: de ce au fost construite aceste temple? Care e scopul lor? Cateva raspunsuri sunt posibile, potrivit celor care au luat subiectul foarte in serios. Se spune ca scenele sculptate au servit drept exemplu tinerilor care treceau la etapa adulta a vietii, urmand sa se casatoreasca. Un fel de Kama Sutra ilustrata, in versiune 3D :)
Cea mai valida explicatie este ca scenele erotice dezvaluie filozofia tantrismului care se bazeaza pe sublimarea realitatii materiale, in locul negarii ei.

Spre deosebire de credintele occidentale, India a vazut lumea in care traim total diferit. In India straveche placerea trupului nu era considerata un pacat, fiecare aspect al vietii fiind vazut ca oportunitate pentru evolutie. Ca atare, kama, dorinta, era una din cele 4 Purushatras, obiective ale vietii omului. Indeplinirea dorintelor, a aspiratiilor si ambitiilor era considerat ceva normal, nu un pacat pentru care trebuie sa te simti vinovat. Totul tine de nivelul de intelegere si de masura in care reusesti sa fii stapanul trairilor tale, pastrand dorintele in anumite limite si traind o viata echilibrata.

Mi-e greu sa descriu modul in care arata sculpturile fara a cadea in afirmatii care pot parea vulgare potrivit modului nostru de gandire. Statuetele care imbraca peretii templelor au mai mult sacru in ele decat pare la prima vedere, au ceva nemuritor, dincolo de lumea si timpurile noastre. Si cu siguranta formele, curbele, postura ar putea fi un ideal pentru orice model feminin al zilelor noastre :)


Apasa AICI pentru a fi primul care comenteaza












