Marte nu-i așa departe

Trei ore cu avionul, și încă câteva cu mașina. Trebuie viză, dar ți-o iei la frontieră, e ușor. Totuși mai bine te interesezi înainte la ambasadă. În rest, nu trebuie cine știe ce pregătiri. Există oxigen și apă. Mâncare nu e nevoie, că ți-o iei de acolo, marțienii mănâncă și ei. Oricum nu te-ar lăsa cu ea pe avion. Ia-ți totuși ceva îmbrăcăminte călduroasă dacă vrei să stai peste noapte.

Cam asta ar fi pe scurt. Sau vreți povestea lungă?

Bine, bine, mă îndur. Iei așa: o cursă București-Amman. De acolo închiriezi mașină și o pornești spre Sud, în direcția Wadi Rum. E un parc național în Iordania. Intri, te tocmești cu niște beduini de la Visitor Center pentru un safari mai lung sau mai scurt (sau vii cu tocmeala de acasă, mai găsești pe internet), te sui în 4x4, și porniți. La un moment dat schimbi planeta. Ai ajuns la destinație.

Wadi Rum e un pui de deșert nici prea mare nici prea mic, numa’ bun, colorat în nuanțe portocaliu-închis spre roșu, îmbinare de grote și stânci și bolovani roșii, suișuri și coborâșuri roșii, canioane roșu-negricios, mult praf roșiatic, dâre roșii-deschis în pământul roșu-cărămiziu, și o dună roșcată de nisip. La apus cerul se face roșu-sângeriu și lumina cade blândă și roșie peste tine. Apoi se întunecă și se așterne liniștea și vulpile încep să schelălăie roșu la stele.
C-așa-i pe Marte.
Și e presărat cu buruieni verde-închis.

Marțienii sunt foarte prietenoși și se autointitulează beduini. Pe Marte există două triburi: Zilabia și Zuweiba, și n-aș putea să-ți zic prea multe despre ei, că nu i-am cunoscut foarte bine. Sunt ei drăguți, îți dau un ceai când vii la cortul lor, dar asta să știi că e doar o fațadă arătată pământenilor, care vin la ei pe bandă rulantă, să cunoști cu adevărat un marțian e mai complicat și mă tem că va trebui să petreci mai mult timp pe planeta aia.

Cel mai iubit dintre marțieni e T.E. Lawrence, care a stat aici și a pus umărul la Revolta Arabă din Primul Război Mondial, luptând împotriva Imperiului Otoman, și a mai și inspirat filmul Lawrence al Arabiei (un film turnat chiar pe Marte).

Pe Marte se mănâncă foarte bine. Specialitatea e puiul copt pe jar sub pământ toată ziua, împreună cu cartofi și cepe întregi, când îl dezgroapă seara are o savoare curată de pui de pe altă lume, cu carnea fragedă care se dezlipește de pe os, și se potrivește perfect cu cartoful și cu ceapa aia, nu trebuie nimic mai mult, eventual puțină sare și gata, ai cea mai bună cină pe care o poți gusta în sistemul nostru solar.

Cazarea pe planeta aia e la niște hoteluri de lux care poartă numele de corturi. Vara poți, și poate e și recomandat, să nu dormi în cort, ci la ușa cortului. În fața ușii, mai exact. Sub cerul liber. Tolănit pe saltele, să te uiți cum se văd stelele de pe Marte. Se face frig afară, așa că trebuie să te îmbraci mai gros, cum ziceam, și de învelit te învelești cu pături din păr de cămilă.

Apoi revii pe Pământ. O să puți a cămilă și a roșu. O să-ți amintești că pe Marte nu te-a deranjat acest detaliu. O să te simți puțin ciudat.