Basarbovo – prima experienta de catarare pe stanca

Imi tot fac curaj sa ma duc din nou la panou. Anul trecut in primavara am exersat cateva luni la panou (dupa o pauza de vreo doi ani) si apoi am gasit un prieten suficient de nebun si de experimentat ca sa ma ia la o tura pe stanca.

Stiam sa fac “optul”, stiam sa ma asigur, stiam sa filez… eram si nu eram pregatita pentru ce avea sa urmeze.

Dimineata, inainte sa plecam, n-am recunoscut portbagajul. Avea mai multe tipuri (si culori) de coarda dinamica, hamuri, cateva perechi de espadrile, sute de carabine si dispozitive pentru filat. Cand mergi cu cineva care are intotdeauna echipament pentru alte 2-3 persoane, incepi sa te simti in siguranta – macar nu esti singurul invatacel.

Pe harta, drumul pare o linie dreapta: Bucuresti – Giurgiu (taxa de pod + vigneta pentru Bulgaria) – Ruse – Basarbovo (Басарбово). Sunt 82 de km – jumatate din distanta Bucuresti – Brasov. La iesirea din Ruse este un pod mare in directia Veliko Tarnovo. Indicatorul de Basarbovo este inainte de pod. Faceti stanga si primul sat este Basarbovo. Intrati in sat si sunteti atenti la un indicator spre stanga pe care scrie - Hija Alpinist (Хижа катерач). De aici coborati pana la faleza, tineti drumul pana vedeti masini parcate, pereti cu trasee si alpinisti.

Noi am plecat dis-de-dimineata sambata si cand am ajuns acolo parea ca eram ultimii. Foarte multe masini din Romania, se vorbea romaneste si extrem de prietenos.

In prima parte a zilei eu am facut fotografii si am urmarit fete catarandu-se pe cele mai grele trasee. Sau… s-ar putea sa nu fi fost cele mai grele, insa mie mi se parea fascinanta forta si determinarea cu care urcau, se ridicau in coarda dupa o cadere… incercau din nou. Ajungeau sus si coborau in rapel victorioase. Eu o sa ajung sus? O sa am curaj sa incerc cateva prize pe perete? Cati ani de catarat mi-ar mai trebui ca sa pot sa fac un traseu de dificultatea asta?

O ora mai tarziu… intrebarile nu-si mai aveau rostul. Invatasem déjà sa nu stau pe stanca “asa cum stai pe o usa care se deschide”, invatasem sa ma asigur si facusem primul traseu. La al doilea am cazut in coarda de vreo doua ori, m-am repozitionat si am urcat ignorand atentionarile de jos. Simteam eu ca pot sa urc (pe cea mai grea dintre variante) si chiar am urcat. Nu e usor sa explici senzatia de final – aceea ca ai cucerit varful, ca esti in siguranta si ca ti-ai invins o mie de frici ca sa faci asta.

De aceea, va invit sa incercati pe propria piele! Fie ca incercati pentru prima oara, fie ca ati incercat deja, nu fiti egoisti… povestiti-ne si noua!