Cealaltă Croatie

A fost o destinaṭie improbabilă cu un traseu improbabil. De fiecare dată când mă întreba cineva unde am fost in vacanṭă, răspunsul începea invariabil cu “ ăăăă… păi ştii…”  Să zic că am fost în Croaṭia? M-ar întreba de coasta dalmată. Să zic că am fost în Ungaria? N-am stat prea mult pe acolo. Să zic că am fost în Balcani? N-am coborât suficient de mult înspre sud încât să le simt farmecul pe deplin. Aşa că o tăiam ambiguu: “Ȋn Europa de Estˮ. Şi, dacă insistau, le detaliam: Osijek-Pécs-Osijek-Novi Sad-Belgrad-Osijek. Pécs era capitală culturală europeană. De Belgrad ştia toată lumea, ca şi de Novi Sad, cât de cât. Dar Osijek?

Chiar aşa, unde e Osijek-ul ăsta? Sincer, asta m-am întrebat şi eu când am văzut o cursă Ryanair de la Frankfurt-Hahn (aeroportul low-cost cel mai apropiat de mine) la Osijek, dus-întors, la vreo 30 de euro, cu taxe cu tot. Destinaṭia îmi era complet necunoscută, dar la preṭul ăla… să mai am pretenṭii? Era două noaptea, momentul din zi în care mă apucă pe mine dorul de ducă şi căutatul febril de bilete de avion, iar capacitatea de a lua decizii perfect raṭionale e uşor atenuată - exact ce trebuie într-o călătorie. Un search rapid pe Google mi-a dat să descopăr că oraşul e pe undeva prin estul Croaṭiei, şi, după vreo zece minute, biletul electronic îmi sosea în căsuṭa de e-mail. Am zâmbit mulṭumită şi m-am dus la culcare. Şi traseul? Ei, oi vedea eu, trebuie să fie ceva de văzut şi pe acolo… 

A doua zi a început documentarea. Croaṭia este, se ştie, o ṭară foarte vizitată, dar oraşele cunoscute se află în special pe coasta Adriaticii, iar eu mă duceam în locul cel mai îndepărtat de coastă. Informaṭii despre Osijek şi transporturile în comun de acolo? Mai greu, dar Tripadvisor şi ghidul In Your Pocket s-au achitat onorabil de datorie, aşa că în ziua plecării iacătă-mă cu itinerariul gata făcut, rezervările de cazare în mână şi doză bună de curiozitate în bagaj.

Capitala Slavoniei (numele regiunii din estul Croaṭiei), Osijek m-a surprins prin aerul central-european, semănând mai degrabă cu un orăşel transilvan decât cu pitoreştile târguleṭe de pe coasta dalmată. Fiind de câṭiva ani plecată din ṭară, primul contact cu oraşul mi-a dat o neaşteptată şi ciudată senzaṭie de “acasă”. Căldura plăcută, mirosul florilor de tei, casele de secol XIX, blocurile şi chioşcurile de termopan care vindeau cornuri cu gem îmi creau senzaṭia de… hmmm, Ardeal. Cu diferenṭa că nimeni nu vorbea româneşte. :)

M-am cazat şi am iesit în recunoaştere. O plimbare prin oraş m-a făcut să ghicesc istoria destul de agitată a locului. De fapt o puteam deduce uitandu-mă doar pe o hartă: înghesuită între Ungaria, Bosnia si Serbia, Slavonia pare un teritoriu rezidual, disputat, cucerit si recucerit de-a lungul secolelor, într-o zonă în care geografia a fost tot timpul o noṭiune fluidă, iar frontierele au avut mereu ceva din nestatornicia vânturilor. Iliri, celṭi, romani, goṭi, slavi, otomani, habsburgi s-au perindat succesiv, pacea a fost o stare de moment, iar războiul de cele mai multe ori o normalitate. 

Centrul istoric, Tvrda, a fost construit de către habsburgi în secolul XVIII, ca o fortăreaṭă militară pentru apărarea de Imperiul Otoman. E drăguṭ, dar nu spectaculos, lucru care e de înṭeles. Ȋn nici o parte a lumii oraşele militare de la graniṭa dintre imperii nu şi-au putut folosi resursele pentru construirea de edificii impresionante. 

Ȋn centrul unei piaṭete, un monument. Azi în renovare, servind drept spaṭiu publicitar pentru afişe la un concert Deep Purple, ieri (mă rog, vorba vine) o coloană ridicată în chip de mulṭumire pentru stingerea unei epidemii de ciumă care a făcut ravagii în oraş prin 1729. 

Dureros, e, însă, contactul cu clădirile ciuruite de gloanṭe, moştenire a relativ recentului război din Iugoslavia. Ai fi tentat să uiṭi că acum doar câṭiva ani zona a fost teatrul unui conflict inter-etnic destul de sângeros. Deşi anii au trecut iar faṭadele istorice au fost renovate, urmele conflictului rămân. Nu ştiu dacă sunt încă acolo din lipsă de resurse financiare sau dacă au fost lăsate intenṭionat, spre alimentarea unui tip de patriotism periculos, cum mi s-a sugerat. Nu sunt în măsură să judec, şi n-am cunoscut suficient de mulṭi croaṭi pentru a-mi da seama dacă resentimentele faṭă de sârbi s-au stins sau încă nu, şi cât sunt de justificate. Oricum ar fi, clădirile găurite sunt acolo ca memento al unor răni cicatrizate doar parṭial, amintind de o boală de care te întrebi dacă Balcanii se vor vindeca vreodată complet. 

PS. Ca fapt divers, ajunsă în Belgrad peste câteva zile, am aflat de la un călător care venise tot de la Osijek că în seara în care Serbia a pierdut meciul de fotbal împotriva Australiei (era în timpul mondialului de anul trecut), în Osijek a fost mare sărbătoare. Să fi fost din iubire pentru Australia?