- Destinatii
- Experiente
- Incursiuni
- Jurnale de calatorie
- Recomandari
- Sfaturi si idei
- Altele
Vacanta in Franta: itinerar, costuri si alte impresii si sfaturi
Acum ca v-am povestit toate pataniile din vacanta din Franta, am ras, am glumit si ne-am distrat, e timpul sa intru in detalii mai serioase :)
Scopul articolului este sa va faceti o idee cam cat costa treburile pe acolo pe la francezi, pentru ca multi m-au intrebat asta si pentru ca se spune ca Franta e scumpa. Si daca stai sa te gandesti in linii mari.. cam e.
Dar sa o luam cu inceputul, si anume sa schitez pe scurt traseul pe care l-am parcurs, fiind vorba si de o excursie cu masina, si nu doar de Paris.
Ziua 1, miercuri, 27 aprilie: Etretat si Mont Saint Michel
Zbor Baneasa - Beauvais: 2 ore 50 (nu uitati ca se da ceasul cu o ora inapoi – am decolat la 8:30 si am aterizat la 10:20)
Beauvais - Etretat: 170 km (2 h 15)
Etretat - Le Mont Saint Michel: 240 km (2 h 30)
Ziua 2, joi, 28 aprilie: Mont Saint Michel si Fortareata Fougeres
Le Mont Saint Michel - Fougeres: 55 km (50 min)
Fougeres - Amboise: 250 km (2 h 50)
Ziua 3, vineri, 29 aprilie: Valea Loirei: Amboise, Chenonceaux, Chaumont sur Loire si Chambord
Amboise - Chenonceaux: 14 km (20 min)
Chenonceaux - Chaumont sur Loire: 30 km (35 min)
Chaumont sur Loire - Chambord: 40 km (45 min)
Chambord - Paris: 175 km (2 ore pe autostrada, 2 h 45 pe drum national)
Ziua 4, sambata, 30 aprilie: Paris - Turnul Eiffel, Notre Dame, Saint Chapelle (vizitare), Conciergerie (vizitare), Louvre, Jardin des Tuileries, Champs Elysees, Arcul de Triumf (urcare), Turnul Montparnasse (urcare)
Ziua 5, duminica, 1 mai: Paris - La Defense, Centre Pompidou, Eglise Sainte Eustache, Cartierul Latin, Jardin du Luxemburg, Place de Vosges, Montmartre
Ziua 6, luni, 2 mai: Paris - Ile de la Cite, Ile Saint Louis, Cimitirul Pere Lachaise, Turnul Eiffel (urcare), Trocadero
Ziua 7, marti, 3 mai: Paris - Hotel de Sens, Pont des Arts, Square du Vert Galant, Pont Alexandre III, Esplanade des Invalides
Decolare din Beauvais la ora 16:30
Acum ca stiti cu exactitate pe unde am umblat, sa va zic exact si cat ne-a costat toata distractia.
Inchiriere masina: 126 euro / 3 zile de la AVIS
Motorina: 56 euro / 1000 km cu Seat Ibiza Break
Parcare in Paris: 20 euro / o noapte intre ora 23 si ora 10
Taxe drumuri: 35 euro (in zilele 1 si 2. In ziua 3 am debifat drumurile cu taxa pe GPS)
Cazare + mic dejun: 315 euro / 2 persoane
32 euro / camera + mic dejun 1 noapte, langa Mont Saint Michel
63 euro / camera + mic dejun 1 noapte, in Amboise
220 euro / camera + mic dejun 4 nopti in Paris
Mancare: 170 euro / 2 persoane - 6,5 zile
Transport in Paris: 53,4 euro / 2 persoane pentru 3 zile jumatate.
Paris Visite pentru 3 zile in zonele 1-3 costa 20,7 euro / persoana
10 calatorii: 12 euro
Bilete vizitare: 185 euro / 2 persoane
Suveniruri: 65 euro
Total: 1025 euro / 2 persoane - 6,5 zile
Si acum sa intru si mai mult in detaliu si sa va dau niste sfaturi, asa, in calitate de patit :P Un fel de, ascultati la mine, maica:
La inchirierea masinii nu mai are rost sa elaborez prea tare, e clar: se plateste doar cu card de credit, se blocheaza o garantie de 800 de euro daca nu se opteaza pentru asigurare full. Prietena noastra Liliana, fiind mai experimentata, a fost draguta si a scris un articol despre asta, foarte util, pe care il gasiti aici.
Mai multe sfaturi decat a scris ea acolo nu prea am cum sa va dau.
O singura chestie doar: la predarea masinii incercati sa ajungeti cu cel putin 30 de minute mai inainte. Ca sa va faceti o idee, in Paris a fost cam asa: trebuia sa lasam masina la agentia din rue de Tolbiac. Am ajuns la ghiseu cu vreo 10 minute inainte de predare, nu prea aveam unde parca dar am gasit pana la urma un loc amarat pe o strada paralela, am stat la coada vreo 10 minute si cand ne-a venit randul ne-a dat o foaie cu o schema care explica cum sa ajungem in parcarea AVIS, care era aproape, dar nu chiaaar acolo. Evident ca am mai pierdut vreo 10 minute. Parcarea era foarte dubioasa (nu va speriati) si aici noroc ca agentul AVIS tocmai preda o masina, ca altfel nu stiu pe unde il gaseam. Probabil strigam dupa el :)))) I have no idea. A inspectat masina si ne-a cerut contractul, pe care a notat ca rezervorul e full, kilometrajul si ora la care am ajuns. A notat insa 10:45 si nu 11.10 cat era, si asta doar pentru ca a fost super dragut, ca ar fi putut sa ne puna sa platim o zi in plus. Iar la final, contractul tot noua ni l-a dat si asta a fost tot. Eu nu stiam cum se procedeaza, asa ca m-am mirat foarte tare, dar am inteles ca asa e "procedura".

Cu parcarea in Paris nu a fost asa mare problema pentru noi pentru ca nu am stat decat o noapte, dupa care am predat masina. Va sfatuiesc atunci cand rezervati cazarea sa va interesati daca hotelul are parcare gratuita pentru ca se plateste enorm pentru parcare. Eu am omis sa fac acest lucru pentru ca initial planul era sa predam masina in ziua in care ajungeam in Paris, si astfel nu ma interesa parcarea, insa planul s-a schimbat ulterior si nici prin cap nu mi-a dat intrebarea unde parcam.
Taxele de drum, poate ma repet dar... sunt destul de mari. Insa, asa cum am mai spus si in mai multe randuri si comentarii, nu recomand autostrazile, pentru ca pierdeti enorm. Si cand spun asta nu ma refer la bani, ci la peisaje, care sunt realmente extraordinare, iar satele si micile localitati prin care treceti sunt pitoresti si de exceptie. Deci va recomand sa nu apelati la autostrazi decat daca sunteti foarte presati de timp sau daca sunteti pe drum spre Paris (adica, de exemplu, drumul intoarcere de pe Valea Loirei spre Paris nu prezinta nimic interesant, puteti sa mergeti pe autostrada, desi aveti de platit cam 15 euro taxe de drum).
Ca idee, ca sa stiu cat dureaza sa ajung din punctul A in punctul B am folosit Via Michelin, si duratele pe care le-am notat au fost foarte bune, eu nefiind vreo vitezomana si respectand deci limitele de viteza :)
Legat de cazare, noi am stat in Paris la un hotel cheap, adica 47 de euro pe noapte, unde baia e pe hol. Ba putea sa fie chiar 42 de euro pe noapte daca rezervi cu 1 luna inainte, insa trebuie sa platesti pe loc, cu cardul, si nu mi-am asumat acest risc. Adica, dintr-un motiv sau altul, poate nu puteam sa mai ajungem, si atunci pierdeam toti banii. Spuneam eu ca recomand Formule 1, acuma... not so much. A fost un pic deranjat ca nu aveam un dulapior si ca trebuia sa mergem cu toate catrafusele la baie. Dar nu asta era marea problema ci faptul ca te puteai trezi fara hartie sau fara gel de dus. Ma rog...dar la banii astia...
Nu stiu ce sa va recomand altceva in Paris, insa tot ce pot sa spun e ca daca sunteti mai multi (adica minim 4) cautati apartamente. Ajungeti mult mai ieftin, si mult mai central. Adriana o sa va poata da mai multe detalii pe tema asta cand se intoarce :)

Cat despre noptile petrecute pe drum, in prima noapte, la 3 km de Mont Saint Michel, ne-am cazat la o casa a unei familii care are 3 camere in plus, pe care le pune la dispozitie turistilor. Era exact in genul caselor pe care le admirasem pana acolo pe drum, din piatra si rupte parca din evul mediu, ceva de vis cand le vezi una langa alta. Numai pentru localitatile si satele lor pline de case din astea ca in povesti m-as mai intoarce acolo.

In a doua noapte, ne-am cazat in Amboise la Hotel Chaptal, un hotel simplut, fara nimic special, dar curat si cu un mic dejun bun si cu de toate. Mai multe poate o sa va povestesc in articolele dedicate destinatiilor respective.
Cand vine vorba de mancare, va recomand sa bugetati mai mult daca vreti si aveti timp sa mancati la terase / restaurante sau daca va stiti mai mancaciosi :P Noi fiind pe fuga preferam sa mancam un sandvis pe la pranz si mai spre seara ceva ce se servea rapid, gen pizza sau mac. La mac este foarte ieftin (12-15 euro pentru 2 persoane) dar la terasa ar fi undeva la 20-25 euro de persoana. Un sandvis sau alte gustari pe strada sunt undeva intre 4 si 8 euro. Daca vreti la terase, uitati-va dinainte ca majoritatea au meniuri afisate pe o tablita.
Acum sa intru in discutii legat de transport. Eu am cumparat carduri Paris Visite pentru zonele 1-3 (impartirea pe zone o gasiti aici. In principiu nu se merita sa luati pentru zonele 1-6, nici daca vreti sa mergeti la Disneyland si Versailles. Pentru acestea puteti cumpara un bilet dus intors in ziua respectiva). Paris Visite include transport nelimitat pe Metrou, RER, trenuri Transilien, tramvaie si autobuze si in plus reduceri de aprox 20% la intrarile in diferite atractii, cum ar fi Versailles, Arcul de triumf, Montparnasse, Plimbare cu vaporasul, etc) Lista completa de preturi si reduceri o gasiti aici.
In afara de Paris Visite mai exista insa si Paris Pass, care este ceva mai scump. Acesta include la fel transport nelimitat pe toate mijloacele de transport dar si intrari la unele muzee si cateva atractii. Totusi de exemplu nu include intrarea in Turnul Eiffel, precum si alte monumente pe care poate ati vrea sa le vedeti, insa are marele avantaj ca nu stati la cozi. Toate detaliile de pret si ce include pass-ul le gasiti aici.
Nu pot insa sa spun daca se merita sau nu, pentru ca depinde ce anume vreti voi sa vizitati in Paris sau cate zile stati. Ca sa va dati seama daca trebuie sa va luati Paris Pass sau Paris Visite, nu aveti decat sa puneti pe hartie tot ce vreti sa vizitati si faceti un calcul cu care dintre ele iesiti mai ieftin. Paris Pass insa nu se poate cumpara de la statiile de metrou si in afara de cumparare online nu imi dau seama de unde se poate cumpara. Eventual de la primul obiectiv pe care il vizitati, dar nu sunt sigura.
Din toate zecile de statii prin care am fost cred ca am vazut 1 sau 2 in care exista casa de bilete unde puteai cumpara de la un om, cum ar veni :)
In rest peste tot sunt puncte automate de vanzare. Vedeti ca sunt vreo 3 de obicei. Unul este pentru incarcare NAVIGO (asta nu va intereseaza, e un fel de abonament din asta ca RATB-ul cum ar fi), unul la care se poate plati doar cu cardul si fise si inca unul care accepta si bancnote, pe langa card si fise. Cumpararea este facila, aparatul da rest, nu trebuie sa va faceti probleme, se poate selecta si engleza in cazul in care nu stiti franceza, doar la o singua chestie trebuie sa aveti grija: bancnota maxima acceptata este 50 de euro! Noi bineinteles ca nu aveam decat de 100 de euro cand am mers prima data sa cumparam si a trebuit sa umblam pe la nu stiu cate magazine pana am gasit un om cu suflet bun care ne-a schimbat. Toti ziceau ca n-au, insa eu cred ca erau si reticenti sa ne schimbe, pentru ca, de exemplu, ca orice magazin unde am platit cu bancnote asa mari o examinau mai intai, sa nu cumva sa fie falsa :)
Atentie: daca cumparati un bilet de transport pentru 1 zi, de exemplu astazi la ora 15, el nu va fi valabil pana maine la ora 15, ci doar in ziua de azi. Evident, acelasi lucru se aplica pentru Paris Visite pentru 2, 3 sau 5 zile.
Atentie 2: Atunci cand schimbati un metrou cu un RER, se composteaza un bilet nou, nu e ca la metrou, cand schimbi magistralele intre ele, si e valabila o singura calatorie.
Daca pana acum ati concluzionat ca Franta sau ma rog, Parisul e scump, sa stiti ca si ce e de vizitat pe acolo e la fel de scump. E scumpe si e multe! :)
Un desfasurator al biletelor platite de noi:
Manastirea Mont Saint Michel: 9 euro / persoana, 6 euro parcarea si daca vreti si audioguide la manastire, costa 6 euro / cuplu
Fortareata Fougeres: 7,5 euro / persoana
Castelul Chenonceaux: 10,5 euro / persoana
Castelul Chaumont: 9,5 euro / persoana
Castelul Chambord: 9,5 euro / persoana si 3 euro parcarea
Saint Chapelle + Conciergerie: 11 euro / persoana
Turnul Eiffel: 13,4 euro / persoana
Turnul Montparnasse: 10 euro / persoana (dar cu Paris Visite am platit doar 7 euro / persoana)
Arcul de triumf: 9,5 euro / persoana (dar cu Paris Visite am platit doar 7 euro / persoana)
Alte preturi care s-ar putea sa va intereseze:
Castelul si gradinile Versailles: 20 euro / persoana
Turnurile Notre Dame: 7,5 euro / persoana
Chateau de Vincennes: 8 euro / persoana
Muzeul Louvre: 10 euro / persoana
Muzeul Grevin al figurilor de ceara: 21 euro / persoana
Pantheon: 8 euro / persoana
Plimbare cu vaporasul pe Sena: 11 euro / persoana (redus la 8,5 euro cu paris visite)

Totusi, sunt si o gramada de lucruri gratuite, cum ar fi intrarile in majoritatea bisericilor. A, si sa uitam de: tolanitul pe iarba, relaxarea pe sezlonguri, zbenguiala, plimbarile (romantice sau nu), pupatul, agatarea unui lacatel la Pont des arts, si muulte altele :)

Iar daca mai aveti si sub 25 de ani, cam toate intrarile sunt gratuite. Cool, nu?
Totul este insa inchis pe 1 mai, 1 ianuarie, 25 decembrie si unele si pe 14 iulie. Pe 1 mai insa am gasit bisericile deschise.
Tip: intrarea in Muzeul Louvre este gratuita in prima duminica din fiecare luna.
Site-ul monumentelor nationale din Franta este acesta. Aici gasiti informatii actualizate, preturi, orare si tot ce va trebuie. Folositi-l cu incredere.
Un ultim sfat: inainte de toate faceti-va un buget si includeti o rubrica si pentru cheltuieli neprevazute, sau luati un card pe care sa aveti bani pe care ii puteti retrage in caz de urgenta.
A, si daca credeati ca v-am povestit toate pataniile, va inselati. Au fost asa multe incat atunci cand m-am apucat sa scriu articolul de saptamana trecuta, le-am cam pierdut sirul.
Ieri dimineata cand eram in autobuz mi-am adus aminte de inca o intamplare, de am inceput sa zambesc singura cu gura pana la urechi si sa pufai, de creca zicea lumea ca sunt nebuna.
Ce-am mai patit? Pai.... la un moment dat in drumul spre Paris a venit si timpul sa alimentam, rezervorul fiind aproape gol. Era momentul de care imi era un pic teama, pentru ca nu cunosteam firmele alea ale lor de acolo, nu stiam exact de unde sa alimentam si nici unde era urmatoarea benzinarie. Ei, dupa ce ne-am ciondanit un pic pentru ca trecusem pe langa una, iar eu nu vroiam sa ma intorc, ca GPS-ul ne indica o benzinarie pana la care am mers, dar, surpriza, ea nu exista :P am decis sa ne intoarcem la cea pe langa care trecusem. Grrr….
Ei, si atunci sa vezi rasul curcilor. Trag eu la pompa si Cristi iese din masina sa alimenteze. Eu nu mai aveam chef sa ies. Dupa vreun minut si ceva, il aud: auzi...aaaa.... eu nu reusesc sa deschid capacul. Eu, evident, nevenindu-mi sa cred ca e posibil asa ceva, ies si incerc si eu. Dar, stupoare! :))))
Dracia naibii chiar nu se deschidea. Am dat cu cheia aia in toate directiile, am rasucit, am invartit, da nimic. Ba mai mult, dupa ce invarteai cu cheia, se rotea in gol Zic: aoleu sa vezi ca e stricata porcaria si nu putem alimenta. Ce ne facem??? Acolo nu era benzinarie ca la noi cu butic de platesti inauntru si cu angajati care sa te ajute. Era doar o tanti intr-o cosmelie unde te duceai cu masina sa platesti dupa alimentare si atat. S-a dus Cristi la ea sa o intrebe daca e cineva care ne poate ajuta, dar bineinteles ca nu avea cine.
Am stat, ne-am uitat de jur imprejur, imi venea sa urlu... am mai incercat, iar ne-am mai uitat de jur imprejur... noroc ca nu se asezase nimeni la coada dupa noi ca ne mai luam si niste injuraturi, nu de alta dar cred ca am stat acolo cel putin 10 minute. Pana la urma ii zic lui Cristi: mai, hai sa rugam pe cineva care alimenteaza sa ne ajute, ca altfel nu mai plecam de aici. Cu rusinea de rigoare, am intrebat pana la urma pe cineva, care evident probabil a crezut ca suntem nebuni prima data cand i-am zis ce nu reusim sa facem. Se uita asa ciudat la noi ca am crezut ca ne ia si la bataie :))) Dar pana la urma a venit, si nu stiu mai frate cum a facut ca l-a deschis. Ma uitam de parca nu vazusem capac de rezervor in viata mea. Care era smecheria?? Pai simplu... Trebuia apasat nu stiu cum si fortat. Dar noi....nefiind masina noastra si fiindu-ne teama sa fortam ca sa nu stricam ceva, umblam foarte usor, de parca manevram oua. I-am multumit cu fetele noastre de Jackass, am mers la ghiseu si am platit, a ras tanti aia de noi si cu... dosul... creca si am plecat.
A, si sa va mai spun ca mi-am si zgariat iremediabil ecranul de la telefon in vacanta asta? Eh.. detalii.....
Citeste cele 19 COMENTARII si spune-ti parerea!
Comentarii (19)
Trimis de Liliana la 11-05-2011.
Multumesc pt aprecieri, Alexandra! Na, ca mi-ai mai adus aminte de o faza, o sa o adaug in later edit. Cand alimentezi, daca ramai in pana si platesti cu cardul (nu la ghiseu, ci la pompa efectiv, cand nu e nimeni in benzinarie), acolo intai pui cardul si dupa aia alimentezi. Caz in care se blocheaza o suma de bani pe card (in Franta 120e). Tu iei benzina de 50e, dar restul de 70e inca raman blocati vreo 2 saptamani.
Trimis de dana la 18-07-2011.
Îmi place foarte mult cum scrii.Fluent şi la obiect.
Am o rugămite. Vrei sa-mi dai şi mie adresa casei care se află la 3 km de Mont Saint Michel, a unei familii care are 3 camere in plus, pe care le pune la dispozitie turistilor,din piatra, in stil ev mediu?
Numai bine,
dana
Trimis de Liliana la 11-05-2011.
Intr-un fel e logic, daca pot sa numesc asa ... adica, in mod automat tu sa iei benzina, inainte de a plati - cum se mai asigura ei ca tu platesti? De aia te forteaza sa platesti inainte si cred ca iau in considerare vreun rezervor de tir sau ceva de genul asta, ca altfel, n-am inteles nici eu de unde suma de 120e :)
Trimis de Apollo la 11-05-2011.
Faza cu "daca iei passul nu stai la coada" e o mare teapa. Nu stai la coada la casa de bilete, intr-adevar, dar in cele mai multe locuri coada nu e la casa de bilete, ci la controlul de securitate (ex Versailles, Sainte Chapelle etc etc etc). Noi am avut pass pe 6 zile, dar am stat la toate cozile, spre deosebire de Roma, unde treaba era mult mai bine organizata.
In legatura cu biletele de metrou si RER, poti sa schimbi metroul cu RER-ul, dar numai in interiorul Parisului (zona 1), ca de multe ori trebuie sa bagi biletul si la iesire, si daca nu-i valabil nu poti iesi de la RER. Pentru Versailles noi am luat bilete de 3 zone (parca) si le-am folosit si la metrou si la RER fara probleme.
Si o intrebare: cum ati facut rost de masina la 126 de euro pentru 3 zile??? Si pe noi ne interesa, dar am cautat pe net (inclusiv la Avis) si ne dadea un pret de 100-120 de euro pe zi, ceea ce era cam mult si am renuntat.
Trimis de Liliana la 11-05-2011.
Tariful inchirierii de masina variaza f mult, fctie de tara, locatie (aeroport), companie de inchirieri, optiuni, etc.
Trimis de Larisa la 11-05-2011.
aventuri nu gluma!!! :)))
interesant articolul si foarte util in acelasi timp. eu le astept cu nerabdare pe urmatoarele cu detalii despre locurile vizitate ;)...
Trimis de Bogdan la 11-05-2011.
initial am vrut sa zic ca mie 500E/pers nu mi se pare scump in comparatie cu alte tari din vest (Germania, Olanda, Austria), dar...
daca este fara biletele de avion, e destul de mult :)
Trimis de Andrei C la 11-05-2011.
Mai calm dom'le, mai zen. :) Totul se rezolva. Ori iti place tie sa faci sa para totul o criza :P
PS: Faceti ceva cu comentariile astea, daca tot tre sa fac testul reverse-Turing, macar sa ma trimita direct in pagina jos unde e campul respectiv si acolo sa-mi afiseze mega mesajul ca sa completez. Uneori nu e evident ca nu s-a postat comentariul si ca mai trebuie sa fac ceva. Macar e un motiv bun pentru care apare dupa? Adica dupa ceva timp ma invata ca nu sunt spammer si ma scuteste de test? Sau e doar o chestie care trebuie schimbata?












