O escapadă-fulger la Kazbegi (I)

Tbilisi. E 11 dimineața, îmi iau ghiozdanul, las rucsacul mare la hostel și îmi iau zborul înspre stația de marshrutci Didube. Micaela și Mehmet mă așteaptă, și mai e și georgianul ăla cu nume pe care mereu îl uit, o să fim patru în drum spre Kazbegi, ne întoarcem peste câteva zile. Kazbegi e un loc unde am vrut să ajung de cum am văzut poze cu muntele la răsărit. Micaela e o austriacă pe care nu știu dacă eu am pescuit-o sau ea m-a pescuit pe mine în Tbilisi ieri. Mehmet e din Azerbaidjan și seamănă izbitor cu Enrique Iglesias. Și georgianul... s-a hotărât spontan să vină cu noi după ce s-a uitat câteva minute în ochii Micaelei. Oricum, cred că faptul că nu lucrează zilele astea ajută la luarea deciziilor de ultim moment.

Bun, cum ajungem la Kazbegi? Păi varianta cea mai ieftină (excluzând autostopul, bineînțeles) e cu marshrutka. Câte o marshrutka de Kazbegi pleacă din Tbilisi din oră în oră, dar Micaela vrea neapărat să ne oprim în nu știu ce sat în drum unde scrie în Lonely Planet că se oferă excursii de călărie prin pădure. Marshrutka însă nu trece pe acolo, nu ne rămâne decât să luăm taxi-ul. Să vedem cum negociem.

Prețurile pe care ni le oferă taximetriștii din stație sunt cam mari, georgianul ne asigură că găsim și mai bune dacă luăm un taxi de pe stradă, așa că ieșim într-o intersecție mai mare să ne încercăm norocul. După câteva încercări se bate palma, taxi-ul până la Kazbegi cu oprire în sat va fi cam 10 euro de căciulă, drumul durează cam patru ore.

În satul recomandat de Lonely Planet ne oprim. Luăm o casă la întâmplare și întrebăm de căluți. Hmmm, nu-i aici, e cu trei case mai încolo. Cu trei case mai încolo încercăm din nou. Nici aici, să mergem la capătul satului. La capătul satului au doar două iepe tinere, nu se pretează la călărit. Of... Georgianul e bucuros, oricum n-avea chef de călărit, Micaela e supărată, eu și Mehmet neutri. Da, pică partea cu călăritul, mergem direct la Kazbegi.

Drumul e amețitor, mașina plutește pe niște creste de munți, strada n-a făcut încă cunoștință cu asfaltul, muntele Kazbek pândește de după culmi, la un popas cerem să oprim. E prea frumos. Suntem suspendați pe marginea unei prăpăstii, între undeva și nicăieri, lângă niște nori care nu apar pe hartă, dacă vreți și voi setați GPS-ul pe destinația "Paradis", dar vedeți să selectați opțiunea de drum lung și ocolit, că altfel vă duce pe plajă.

Ne e bine. Eu aș mai sta aici, la buza hăului, dar taximetristul e îmbufnat. Vrea să ajungă la Kazbegi mai repede, trebuie să se și întoarcă la Tbilisi azi. Pornim din nou. Kazbegi e un sat. Câteva sute de locuitori, trei magazine, două străzi și un hotel. Magazinul cel mai bine aprovizionat e Google Market, găsești de toate ca pe Google, chiar și vreo trei feluri de biscuiți. Comandăm niște kinkhali la o terasă, un fel de colțunași georgieni imenși umpliți cu carne tocată. Apoi ne cazăm. La hotel, n-avem chef de căutat vreun homestay, deși am ieși mult mai ieftin, dar măcar la hotel putem să cerem camere pe latura cu vedere la munte. Plănuiesc câteva poze mâine dimineață la răsărit.

Dintr-o dată, georgianul face o scenă de gelozie și pleacă val-vârtej înapoi spre Tbilisi. Micaela și Mehmet dau din umeri și se duc să se culce, și eu ies în recunoaștere. Cum ziceam, Kazbegi (de fapt se cheamă Stepantsminda) e un sat. Nu prea ai ce vedea la el, decât vacile cum pleacă la păscut în zori, și se zice că și două muzee, dar eu le-am găsit închise. Și munții. E folosit ca bază de către cei care escaladează muntele Kazbek, de către cei care vizitează mănăstirea Gergeti și de către cei care vor să practice diferite activități montane. De exemplu... călăritul! Cred că o să se bucure Micaela.

Seara bat la ea la ușă. Știi, se poate face călărie și aici, scria pe panoul centrului de activități montane. Se-ri-ooooos? Hai să întrebăm. Mehmet, te bagi? Da. Și tu, Paula, vii și tu, nu? Ăăăă, da...
Pășim pragul centrului, o cămăruță înghesuită, păzită de un bărbat între două vârste. Îl întrebăm de călărie.
Ne răspunde într-o engleză stricată: Da, dar vedeți că-i scump.
Noi: Cât?
El: Nu știu, trebuie să o sun pe doamna care se ocupă. Dar să știți că-i scump. Să o sun?
Yes, please.
Doamna sosește în câteva minute zâmbitoare, se prezintă. Noi o întrebăm de călărie.
Ea: Dar e scump!
!?!!?!
Tehnicile de vânzare georgiene ne lasă perplecși. Dar nu le lăsăm să ne vină de hac. Ne spuneți, vă rugăm, un preț, totuși?
Păi 60 de lari traseul până la Gergeti, de trei ore, și 80 cel până la cascadă, de patru ore. Un euro e 2,3 lari.
Mda, scump, ce-i drept. Dar asta e. Pregătiți trei cai pentru traseul până la cascadă, vă rugăm. (La Gergeti urcăm noi pe jos.) Mâine, după prânz.

Ieșim. Aproape că s-a înnoptat de-a binelea, cerul e violaceu, satul s-a închis în case, mâine urcăm la mănăstire, mergem călare până la cascadă și eu plănuiesc niște poze cu muntele la răsărit.