Negocieri in familie - Craciunul in Toscana

De cateva zile sunt bolnava dupa Toscana. Va ziceam anul trecut ca am gasit acel loc din care n-as mai fi plecat. Si nu pentru ca asta ar fi insemnat sfarsitul vacantei sau pentru ca n-am avut timp sa vizitez tot ce-mi doream. Pentru ca acolo, si doar acolo (pana acum), am simtit ca as putea sa imbatranesc fericita, as putea sa-mi schimb modul de viata, sa ma adaptez la ce-mi ofera si sa ma trezesc in fiecare zi cu zambetul pe buze.

Am plecat pana la urma, cedand in fata "micilor" amanunte cum ar fi pierderea avionului, banii pe terminate, jobul, dar mi-am promis ca o sa ma intorc. An de an, pana o sa ma satur sau o sa ma mut acolo :). Cumva, in valtoarea vietii si a calatoriilor din ultima vreme, am uitat de micutul meu colt de rai din Scala Santa. Pana acum cateva zile cand, citind trilogia lui Peter Mayle despre Provence, mi-am dat seama ca mi-e un dor nebun de Toscana. Un dor care ma apasa in piept, care imi taie orice chef de munca, de distractie, de relaxare, ma urmareste peste tot si-mi aduce aminte ca lipseste ceva din viata mea.

Ok, mi-e dor, ajung acolo intr-un fel sau altul si mi-l domolesc. Dar, marea mea problema avea un singur nume: Bogdan. Dupa ce toamna trecuta mi-a dat unda verde sa rezerv bilete de avion cam cand ma taia pe mine capul si cheful de a pleca, s-a trezit cu un program bine pus la punct, chiar incarcat pe alocuri, din februarie pana in septembrie. Iesire dupa iesire, tara dupa tara, oras dupa oras. Undeva prin mai, exasperat ca nu apuca sa-si reintre bine in ritm la lucru ca e din nou in avion, l-a luat pe NU in brate si nu se mai desparte de el.

- Nu ti-ar placea sa mergem in Santorini, cateva zile?
- Ba da, dar nu acum.
- Uite, am gasit o super-oferta last minute.
- La anu!

Cam asa sunau conversatiile noastre cand mai dadeam peste oferte de nerefuzat pentru destinatii pe care le vanam de mult timp. Asa ca ce sa-i mai zic de Toscana unde nu vroiam sa stau doar un weekend?

Totusi, intr-o seara tarzie, cand ne gaseam amandoi pe canapeaua noastra cafenie si pufoasa, l-am privit cu ochii mari si plini de speranta si i-am pus intrebarea de 1000 de puncte: "Cum ar fi sa ne petrecem Craciunul in Toscana?".  Plus irezistibilul blink, blink.

S-a uitat la mine, dupa care si-a intors atentia catre ecranul laptopului si a reinceput sa tasteze. Tacerea poate sa insemne multe, iar printre ele si "Ma preocupa altele, ma fac ca te aud ca sa nu te superi, dar doar nu crezi ca te ascult pe bune?!". Asa ca nu m-am lasat descurajata si am inceput sa-i povestesc cum ar arata Craciunul nostru italian style.

"O sa luam micul dejun pe tarasa vilutei si o sa cumparam prosciutto si vin din Vetulonia. Si o sa poti sa gatesti ce vrei tu, si o sa mergem la mare, si o sa ne plimbam prin toata zona. Si o sa le aducem ceva din Romania, asa cum vroiam. Si o sa putem sa vorbim de data asta cu ei. Pana atunci terminam meditatiile de italiana cu Ioana. Nu-i asa ca ar fi frumoos?"

Si ce-mi aud urechile?

- Suna bine.

Suna bine? A zis ca suna bine? Doua secunde mai tarziu eram calare pe wizzair.com cautand bilete de avion pana nu se razgandeste. Erau cam scumpe, dar, hei! Mai sunt patru luni in care sigur se vor schimba preturile si mult mai sus n-au cum sa ajunga.

De joi, cand s-a intamplat minunea, si pana astazi am avut timp berechet sa-mi fac planul: o sa mergem mai intai cateva zile la Cinque Terre, dupa care o sa vizitam piata de Craciun din Lucca si mai apoi o sa coboram spre Vetulonia unde vom avea parte de cateva zile minunate, condimentate cu discutii in italiana cu gazdele noastre extrem de prietenoase si mancarea delicioasa pregatita de Fosco si familia sa.

Sunt peste masura de incantata si pentru prima data ever astept cu nerabdare iarna. Ce daca o sa fie frig si urat afara? Ce daca o sa bata vantul si ninsoarea o sa se transforme in mocirla? La sfarsitul lui decembrie o sa fiu exact unde imi doresc sa fiu, iar restul sunt amanunte :) So, Vetulonia, here we coooome!

PS Stiu ca Alexandra si Ioana o sa ma ciufuleasca bine pentru ca in loc sa citeasca despre Dalkey si imprejurimile Dublinului citesc asta, dar zau, fetelor, ma asezam in fata calculatorului, reciteam cele doua paragrafe scrise despre vizita la Dalkey si-mi veneau in minte doar imagini din Toscana. Da saptamana viitoare o sa scriu, pe cuvant! :)