[Experiențe portugheze] Coasta oceanică a Europei

Unul dintre obiectivele principale ale vacanței mele din vara 2011 a fost să văd oceanul în toată splendoarea lui, să-i admir tumultul, să-i imortalizez zbuciumul în poze cât mai multe...și să-mi clătesc tălpile în apa-i multă. Și dacă s-ar fi putut, aș fi făcut chiar și o baie, deși știam din auzite că apa oceanică e rece, ca de la frigider. Pentru a-mi vedea dorința îndeplinită, am planificat o excursie în nordul Lisabonei împreună cu colegii mei de drum, de-a lungul coastei, să putem să admirăm cât mai multe din ce are oceanul de oferit. Ne-am făcut un mic traseu, ne-am îmbarcat în mașina închiriată și...aventura a început!

Am evitat Sintra și Cabo da Roca, pentru că toată zona aceea merita o zi întreagă și am alocat timp special pentru ea, într-una din zilele următoare. Am ales în schimb drumul spre Mafra. Citisem despre Palatul Național din Mafra că e o imensă construcție în stil baroc, gigantică, 1200 de camere, aproape 5000 de uși și ferestre. Aparent, a fost cât pe-aci să falimenteze Portugalia, construirea ei fiind extrem de costisitoare. Noroc cu aurul brazilian. Din păcate, am avut ceva ghinion. În primul rând pentru că am ales pentru excursia aceasta ziua de marți, iar marțea Palatul din Mafra era închis. Am avut liber doar la vizitarea bazilicii și la făcut poze. Ehh, de fapt nici cu pozele n-am avut prea multă baftă, cerul nu ne-a arătat niciun strop de soare.

Am plecat repede-repede din Mafra, cu gândul la ocean. După câțiva kilometri, deja simțeam miros de “baltă”, iar soarele parcă ne-a auzit venind și s-a arătat și el. Am ajuns în Ericeira, un mic sat pescăresc, liniștit, cu case albe decorate cu azulejos albastre. Ne-am îndreptat rapid-rapid spre prima plajă, unde lumea deja ieșise la bronzat! O limbă mică de nisip ni s-a arătat, cu stânci din loc în loc. Priveliștea era într-adevăr superbă. Apa, rece ca gheața. Nu m-am încumetat să fac vreo baie, deși erau câteva persoane mai curajoase care s-au aventurat. După o rundă de poze și bălăcit cu picioarele-n apă, ne-am îndreptat spre centrul satului să căutăm un loc unde să mâncăm. Am ales foarte bine, un restaurant ticsit de localnici și turiști. E adevărat că unde e mai plin, acolo e și mâncarea mai bună. Pentru că eram într-un sat pescăresc, am mâncat bineînțeles...pește! Și n-am refuzat nici antreurile, chit că au apărut pe nota de plată la sfârșit, dar au fost delicioase.

Următorul obiectiv ar fi fost peninsula Peniche. Am purces la drumul de coastă, chit că autostrada ne-ar fi dus mai repede spre destinația următoare. Ne-am oprit pe drum într-un loc care pe hartă era trecut drept “obiectiv de pozat”. Fac o mică paranteză pentru a preciza că am folosit ca hartă o aplicație de Android, care ne-a fost de mare ajutor pentru că folosește doar GPS, nu și trafic de date: MapDroyd. Revenind...locul marcat pe hartă era o zonă stâncoasă, de unde priveliștea într-adevăr îți tăia respirația. Valuri izbindu-se de pietre umpleau un mic golf, iar marginea stâncoasă aducea puțin cu vulcanii noștri noroioși. Marginea prăpastiei era extrem de abruptă. Chiar acolo, sculptat în stâncă, citim un cuvânt obscen românesc. Mă gândesc la cum au putut conaționalii noștri să strice un loc atât de frumos după care îmi aduc repede aminte că de fapt, în portugheză, cuvântul se traduce prin “sari” :) Dar n-am sărit, mai aveam atâtea de văzut! Am făcut o mie de poze și ne-am continuat drumul.

Am ajuns în Peniche, unde prima impresie a fost de...”oare de ce-o fi atât de special locul ăsta”. Străzile erau cam pustii, soarele ardea și nu se întrevedea încă nicio bucățică de apă. Am lăsat mașina în parcare lângă un dig și ne-am îndreptat spre locul indicat de o plăcuță pe care scria “plajă”. Și mare ne-a fost mirarea să găsim dincolo de dig o plajă imensă, cu nisip extrem de fin. Oceanul, la reflux, se arăta în toată splendoarea iar pe plajă erau mulți surferi și amatori de parapantă pe apă. Apa era puțin mai călduță, poate pentru că era foarte mică la mal, din cauza refluxului. Am zăbovit puțin să ne relaxăm, după care ne-am întors la mașină și am plecat spre Cabo Carvoeiro, cel mai vestic punct al peninsulei Peniche.

Aici, pot spune cu mâna pe inimă că am văzut cele mai frumoase valuri și cea mai splendidă față a oceanului. Deși era un vânt foarte puternic de-ți vâjâiau urechile, aici am făcut cele mai frumoase poze. În larg, se vedeau câteva insule, care din câte am înțeles se pot vizita, sunt locuri sălbatice în care amatorii de senzații tari pot să se bucure de scufundări, snorkeling și alte experiențe de gen. Peniche este un rai pentru surferi, recomand site-ul penichesurfcamp.com pentru detalii despre cum se poate ajunge acolo cu autobuzul, servicii, cazare și multe altele.

La întoarcere, am zis că ar fi foarte inspirat să vizităm cetatea cu iz medieval din Óbidos. Mă gândeam la o Sighișoara portugheză când am citit despre acest orășel. La fața locului însă, mi-am schimbat părerea. Óbidos este mai mult un sat decât un oraș, clădit parcă pentru a servi turismului. Numele lui provine de la termenul latin “oppidum”, însemnând citadelă, oraș fortificat. Zona cetății, cu străduțe mici, pitorești și întortocheate, a fost pe gustul nostru, cu multe magazine de suveniruri, însă fără vreo urmă de kitsch. Aici am degustat lichiorul lor de vișine tradițional - Ginja de Óbidos, servit în cănuțe mici de ciocolată ( 1 euro ) - extraordinar de bun! Din păcate, ajunsesem în cetate destul de târziu, pe la orele 19.00, când deja se închideau magazinele. Însă am notat că în perioada aceea era un festival medieval, care se desfășura doar în weekend ( de joi până duminică) și care ne-a făcut cu ochiul. Despre festivalul medieval din Óbidos, voi reveni cu detalii, păstrez suspansul!

Ne-am întors înapoi în Lisabona cu imagini proaspete ale oceanului în minte și împăcați că am avut o excursie relaxantă și reușită. Am dormit dusă în noaptea aceea, cu gândul la valuri și la câte și mai câte are Portugalia de oferit.

Excursia aceasta a fost cea mai puțin costisitoare dintre toate pe care le-am făcut în Portugalia, practic nu am plătit decât masa, combustibilul și taxele de autostradă și de parcare (în Obidos, am lăsat mașina într-o parcare cu plată, a fost vreo 2 euro pentru 3-4 ore). Ce bine că admiratul peisajelor e gratis, deși poți rămâne cu amintiri fabuloase!

Drumul urmat de noi : Lisabona - Mafra - Ericeira - Peniche - Cabo Carvoeiro - Óbidos - Lisabona