Cheile Turzii – doza de aer curat de langa Turda

Dupa cum probabil v-ati dat deja seama, am o atractie deosebita fata de acele locuri din natura in care apa are rolul principal: cascadele ma fac sa topai de bucurie, lacurile ma linistesc, iar cheile imi trezesc simtul aventurii. Pentru cei ce nu au descoperit blogul meu personal, o sa va povestesc despre unul dintre locurile pe care le-am vizitat vara trecuta si care mi-au ramas la suflet. Cei care ma cunosc o sa spuna: „Da ma, bine, hai, lasa-ne... povesteste mai bine despre unde ai fost vara asta!”. Ei, dar pentru asta… mai trebuie putintica rabdare ;)

Anul trecut, asa cum v-am mai spus si in alte randuri, am ajuns prin Muntii Apuseni, pe unde nu mai calcasem niciodata. Am pus de mult un pin pe harta in dreptul Cheilor Turzii, si nici in ruptul capului nu aveam sa renunt la el.

Ma gandeam in sinea mea, bai ce noroc pe astia din Turda, ce n-as da sa am si eu la 6 km de casa asa ceva :) Ma intreb daca ei s-au plictisit de Cheile Turzii sau din cand in cand mai fug o zi - doua la racoarea dintr-o pestera, la o catarare, sau pur si simplu pentru o plimbare prin defileu.

Pe scurt, ce sunt Cheile Turzii? Sunt o rezervatie naturala protejata (asta inseamna ca nu ai voie sa urli, sa rupi flori, sa faci focul, sa asculti manele – nici macar in casti! :))), etc… regulamentul complet il puteti citi aici), au o lungime de 2900 m, inaltimea peretilor au pana la 300 m, ceea ce e extrem de impresionant la fata locului, si prezinta un relief carstic deosebit: aproximativ 60 de pesteri, de mici dimensiuni.

S-a intamplat sa ajung aici intr-o zi de duminica si, ca in toate locurile de genul acesta, era destul de aglomerat si galagie in zona in care am parcat. Dupa ce am ajuns cu masina la capatul drumului asfaltat, am observat ca se mai poate continua pe un drum cu pietris, de cca. 1 – 1,5 km, care coboara aproape de intrarea in Chei. Este un drum ok, dar la intoarcere nu prea mi-a placut, fiindca rampa era destul de mare.

Jos am parcat masina printre alte zeci si am mers repejor spre intrarea in defileu. Se merge un pic prin padure, si apoi, dupa traversarea primului pod, se plateste o taxa de cativa lei (nu mai stiu cat, dar era foarte putin) pentru parcurgerea cheilor. Dupa asta incepe distractia. In afara de primul pod, mai exista inca 3, astfel ca traseul merge cand pe o parte, cand pe alta a raului Hasdate. Desigur ca ma opream din cand in cand cu gura cascata la inaltimea peretilor si mai ales cand am ajuns sa vad cum Turnul Ascutit inteapa cerul. Aici am vazut si cativa alpinisti, si asa am ajuns sa visez si eu ca intr-o buna zi, sa incerc catararea.

Nu puteam insa sa casc gura toata ziua, caci poteca devenea in cateva locuri destul de ingusta, iar in lateral puteai sa cazi fara probleme daca nu erai atent. Cred ca erau si cabluri in vreo doua locuri, pentru siguranta.

Desi nu prea e voie, la un moment dat in dreapta potecii vad ca lumea urca pieptis spre ceva….

Nu m-am putut abtine si am deviat un pic de la traseu, ca sa descopar ca… stiau ei ce stiau! Aici am primit ceea ce ma rugasem sa primesc toata ziua: racoare! Era extraordinar de cald, si dupa ce am mers vreo 45 de minute prin soare, nu pot sa zic cat m-am bucurat sa vad gura unei pesteri!

15 grade sa fi fost inauntru. As fi stat aici toata ziua! Am facut cativa pasi prin pestera, dupa care mi-am dat seama ca am uitat lantera la masina. Ah, ce ghinion! Am facut o poza cu blitz sa vedem daca se poate continua, si intr-adevar, se putea, insa nu fara lumina…

A ramas pe alta data… La fel cum a ramas si parcurgerea traseului Circuitul Crestelor, marcat cu punct rosu. Cand am ajuns la finalul defileului, nu stiam de existenta acestui traseu, asa ca ne-am intors pe unde am venit. Am aflat ulterior ca ne-am fi putut intoarce, de exemplu, pe Creasta Dealul Sandului.

Prin defileu cred ca am facut in jur de 2 ore dus intors, poate mai putin, iar daca ne-am fi intors pe punctul rosu, din cate vad, am fi facut 2 ore jumatate.

Va recomand sa mergeti pe punct rosu la dus si sa va intoarceti prin defileu. Cel putin prin defileu, traseul este foarte usor, chiar si pentru copii mici sau oameni mai in varsta.

Eu una abia astept sa ma mai intorc, si de data asta sa merg la pestera pe care am vazut-o „peste drum” de cea in care am intrat, care se cheama Pestera lui Balica, in care s-a adapostit un haiduc ce purta acest nume. Interesant, nu?

*Cum ajungi: De la Turda se merge pe DN 75, se trece prin localitatea Mihai Viteazu, apoi se face dreapta spre Cheia. Se merge prin satul Cheia (drumul este bun) şi se urmăresc indicatoarele spre Cheile Turzii. Se ajunge la o parcare, unde drumul asfaltat se termină, dar se poate continua cu masina pe un drum şerpuit şi pietruit cam de 1 – 1,5 km.