Vanatoarea de comori: cum a fost si mai ales, de ce a fost

12

La inceput a fost ideea…altuia

O sa incep prin a da vina pe Adriana. Ea a fost cea care a spus ca ar fi misto sa facem o vanatoare. Nu stiu cand i-a venit ideea, dar conversatia se purta prin toamna-iarna trecuta.

O vanatoare? Se tot fac vanatori prin Bucuresti. Toata lumea face vanatori in Bucuresti!! Cum am putea face noi ceva deosebit? Deosebit prin ce? Vanatorile sunt chestii complicate: trebuie sa ai ghicitori bune (si eu una nu ma pricep la facut rime), trebuie sa ai oameni pe traseu, trebuie sa ai un loc in care oamenii sa se plimbe, etc. Nu prea merge…noi suntem doar sase. Vorbeam si aveam in minte o alta vanatoare de comori, una mica, organizata in urma cu 6 ani in Gradina Botanica.

In acea conversatie eu am fost Gica- Contra. Am fost ala s-a incruntat si a protestat si a strambat din nas. Dar raul fusese facut si samanta fusese plantata in creieras: o vanatoare de comori marca Viajoa. Nu puteam scapa de idee. Au trecut saptamani si luni si uneori imi aduceam aminte ca am putea face  o vanatoare. Era ceva ce nu reuseam sa uit pe de-a-ntregul, ca un proiect inceput care te sacaie si iti cere sa-l termini.

Un mic impuls de la „concurenta”

Si a venit iunie. Si mi-a venit in Bucuresti o prietena draga din Cluj, pe care o vad rar. Vroia sa participe la Vanatoarea de comori Humanitas si a ramas ca ne vedem acolo. Am fost patru si ne-am propus sa luam totul incet, sa ignoram premiile apetisante in carti si sa ne bucuram de traseul care te plimba din Piata Revolutiei la Parcul Cismigiu, prin centrul vechi si apoi pe Victoriei. Traseul era unul singur, pe care il parcurgeau toate echipele.

Undeva pe la Cismigiu am aflat ca inaintea noastra au fost vreo 20 de echipe. Asta nu era important – important era unde avea sa duca urmatorul indiciu. : ) Doua indicii mai incolo, ne impotmolisem. Nu gaseam noul indiciu! Ne-am invartit, ne-am dus intr-un alt loc – poate ca nu intelesem bine – si nu stiam ce sa facem. Daca sunam la telefon, pierdeam puncte. Pana la urma a venit o alta echipa, a sunat si mesajul a fost ca primele echipe au venit deja si ca …gata cu vanatoarea.

Aici s-a produs declick-ul: m-am suparat ca nu puteam sa termin traseul si mi-a revenit in minte ideea cu vanatoarea Viajoa. Daca aveam sa organizam noi una, ei bine, aveam sa ma asigur ca traseul poate fi facut si terminat. Si uite asa, ideea aia care nu imi dadea pace a prins greutate.

Beneficiile colaterale ale unui serviciu central

La asta adaugam faptul ca lucram in zona Armeneasca si ca in fiecare zi umblam pe niste stradute cu case vechi si incantatoare. Imi place una bleo, acoperita de iedera. Si nu era doar un lucru care-mi placea pe acea strada, ci mai multe – mai putin acel caine care asteapta sa ajungi in dreptul lui si apoi incearca sa-ti produca un preinfarct prin latrat spontat. Dupa-amiaza, mergand spre metroul de la Obor sau de la Universitate am descoperit alte strazi, alte case, alte blocuri din perioada interbelica, alte elemente mici care infrumuseteaza un loc. Am descoperit un arbore protejat – o salcie veche care nu stiu daca poate fi cuprinsa doar de doi oameni.

Lucrurile au inceput sa se lege. Zona era linistita, cu putine masini dar cu multe de oferit la fiecare pas. Aveam graffiti, aveam diverse stiluri arhitecturale, aveam un arbore batran si ideea Adrianei, care ma apasa din ce in ce mai mult. Si aveam si echipa.

Conturarea conceptului

Decizia a fost luata in vara, organizarea a inceput in toamna. Vanatoarea asta avea sa fie una cu lista primita de la bun inceput, dar fara un traseu prestabilit. Fiecare loc descoperit aducea puncte. Avea sa fie o munca de echipa – descoperirile in grup se traiesc altfel. Avea sa fie o plimbare intr-un cartier unde in mod normal nu aveai ce cauta, fiindca nu e nimic care sa te intereseze acolo. Decat arhitectura. Daca nu e un cartier de blocuri, atunci merita strabatut pentru arhitectura. Si pentru acele mici detalii (urbane, umane) care adauga ceva in plus locului.

Vanatoarea Viajoa avea sa se invarta in jurul unor elemente arhitecturale. Nici una dintre noi nu a studiat arhitectura desi asta era carligul prin care puteam sa ii determinam pe oameni sa caste ochii la orasul lor, sa fie mai atenti la ce-i in jur, sa fie un pic mai curiosi.

Partenerii au venit in mod natural. Ne-am gandit la lume care sa fie asemeni noua (entuziasti, energetici, plini de voie buna). Si i-am gasit pe cei de la Orasulm.eu, un ghid mobil al Bucurestiului. Chimia a fost intantanee. Cu Lavinia de la  Lume Buna ne-am cunoscut la photoshootingul pentru calendarul Viajoa, intr-o zi de iarna, si atunci, dardaind, s-au pus bazele unei viitoare colaborari Micul Paris – Viajoa. 

Primola ni s-a alaturat caci ne place ciocolata Primola – da, suntem subiectivi. Cat despre Taraba de jocuri cam din aceleasi motive: ne place ciocolata plac boardgame-urile si le-am considerat ca fiind premiul ideal pentru o vanatoare. Jocul de echipa, strategia, uzul imaginatiei  – sunt multe puncte pe care le-am gasit in comun cu vanatoarea noastra. Cat despre Bookblog, ei sunt de-ai casei ;)

Pe locuri, fiti gata….se vaneaza!

Vineri seara, cu cateva ore inainte de start lucrurile se prezentau cam asa:

  • lista cu 35 de comori de gasit
  • 67 de puncte de obtinut (ma rog, 66 de puncte, caci la testarea traseului nu am vazut picior de gaina si nici sunet dar ….)
  • 121 de persoane inscrise (adica 35 de echipe) – cu nume care mai de care: Mumulinosii, Oitele negre, Cei 4 Blanari, The Wickeds,Veveritele, Furia Nebuna, Vijeliosii, The Hunting Squad, Galben, De la Topraisar etc.
  • Cel putin o persoana care nu credea ca vor veni toti
  • Cel putin doua persoane care se rugau sa nu fie burnita
  • „Putem sa ne luam si pustile cu aer comprimat?” – intrebare venita pe caile internetului de la un vanator (prea) entuziasmat
  • Emotii mai ceva ca la sustinerea licentei

Sambata dimineata, lucrurile stateau un pic altfel, desi nu ne-am dat seama de asta din prima. In primul rand, vanatorii au ajuns la fata locului cu mult inainte de ora inceperii si inaintea noastra – desi am fost mai mult decat punctuale si prevazatoare. Am inceput sa regretam absenta unui megafon (si a autorizatiei de a-l folosi – daca iti trebuie una).

Pana la urma a fost ca la gradinita: fiecare si-a format o gasca a lui si au inceput explicatiile: avem un perimetru si in interiorul lui se afla toate comorile; lista cu itemii de gasit pare lunga si infricosatoare dar asta e doar o aparenta – pe o singura strada puteti gasi raspunsurile de la vreo 4-5 intrebari; unele intrebari sunt la obiect, altele sunt vagi si creative (respectiv foarte vagi si foarte creative). Timp de plimbat: 3 ore. Ne vedem dupa in Elephant Pub, la jurizare.

La 11. 20 am terminat cu explicatiile si s-a dat startul. In mod ciudat, au fost putini cei care au pornit imediat, cu pas apasat, in cautarea vanatului. Toti stateau si faceau planuri de razboi: cu pixul in mana trasau directii pe harti, incercuiau pe hartie, gesticulau, unii se incruntau. Oare am dat vrea multe indicii in intrebari? E ceva ce-mi scapa?

Incepusem sa-mi pun intrebari filozofice dar m-a intrerupt Adriana:

– Stiti cati au venit?
– Cati?
– 105!
– …..!!
Cumva, in timpul explicatiilor, mi se pareau mai putini. Uite inca o dovada ca nu ma pricep la estimat distante, timpi, kilograme, ani, oameni adunati in fata la Mega Image.

Intre timp, pe traseu

Se intamplau lucruri de tipul:


Echipa Danji

„Vlad era setat pe gaina. Nu vroia sa plece de pe Str Latina pana nu gasea gaina. A trebuia sa-l ia Corina cu forta.”


Echipa LMT

„Bai, nu gaseam casa aia cu arabescuri. Adica am gasit vreo doua case cu arabescuri si pana la urma am fotografiat-o pe aia cu arabescurile cele mai arabescuri!”


Echipa Fo si Moca

„Aveam toate pozele pentru toate cerintele si mai ramasese sa gasim usa lui Moisil. Acu era acu: trebuia neaparat sa o gasim, mai ales ca noi am terminat liceul Moisil.”


Echipa Kudos

Oamenii care locuiau in zona s-au dovedit a fi mai amabili si mai dornici de vorba decat ma asteptam.  O echipa a fost acostata pe Logofat Stroici de o batranica care era deja in tema:

– Dumneavoastra, tot cu vanatoare?
– Da!
– Cautati gemenele?
– Da!

Si nu a fost singura echipa care a avut parte de astfel de conversatii.

Cum a fost cu sortarea vanatului?

La 12.50 aveam deja prima echipa care nu numai ca terminase, dar era deja in fata la Elephant Pub, desi noi eram inca pe drumuri. (AC2, acum ma gandeasc sa trebuia sa va fi dat premiul onorific „Speedy Gonzales”).

La 13.15 ne-am instalat confortabil in Elephant Pub, apoi am trecut la „soundcheck” – adica punerea la punct a ultimele detalii. Nu am avut parte de mult timp pentru asta pentru ca au inceput sa vina echipele. Sa se reverse – asta este verbul potrivit. Au inceput sa vina, si sa vina, si sa vina.

Eram patru oameni care jurizam si care gandeam,  simultan, ca socoteala de acasa merge aruncata la cos. Cat am zis ca ne ia corectarea de echipa? 15 minute? Timpul real era cel de acasa, inmultit cu doi si adunat cu …..(introduceti aici o cifra din burta).   Alexandra a fost cea care facea pontajul echipelor, le indemna sa se aseze, sa bea sau eventual sa mearga in alta parte, sa manance in tihna, sa le priasca, si de abia apoi sa se intoarca sa ne arate prada fotografico – arhitecturala dobandita cu greu la 14 grade Celsius. 

„Gaina trebuia sa fie vie? Dar cainele?”

Au fost niste intrebari buclucase. Creative am spune noi, confuze ar spune participantii. I-am trimis sa gaseasca gaini la Latina, caini la ferestre si barbosi. Si ei au gasit, dar nu chiar ceea ce vroiam noi.

Pe principiul unde dai si unde crapa, lucrurile s-au intamplat cam asa:

  • Gainile nu mai existau. Au fost mancate sau calcate de masina si trimise intr-o lume 2D, mai buna. Dar asta nu i-a impiedicat pe vanatorii nostri sa gaseasca gaini! Pe case, in curti dar de plastic, pe stalpi. Am avut o echipa creativa care a desenat o gaina, a pus-o sub placuta cu numele strazii, a facut fotografia si ….. si in momentul in care ne-a prezentat-o mie mi-a parut rau ca nu aveam si un premiul pentru creativitate.
  • Caini. Aici e alta telenovela. Unii au gasit caini la balcon (mai bine zis ca facand parte din bacon, dintr-un panou decorativ ), altii au gasit stickere cu caine la o clinica veterinara. Altii au gasit niste caini la fereastra, dar erau din ceramica. Si noi vroiam caini, din aia, 3D, cu patru picioare, care lasa par si care latra. Uf!
  • Barbosi. Vroiam  pereti / case acoperite cu iedera si am primit. Dar am primit si sfinti, si oameni cu barba, si statui din teracota cu mustata.

Aventura asta cu punctarile ( si depunctarile) am explicat-o mai in detaliu aici
La 18.30 discutam despre gaini. Da, despre cele de mai sus. Terminasem cu jurizarea, am facut clasamentul, am refacut clasamentul dupa ce am taiat niste gaini care nu trebuiau luate in considerare si am dat niste premii. Au fost trei echipe care au avut rabdarea, cheful de vorba si gatul insetat si au stat pana la acea ora. Oitelor negre,Ciresarilor, Ghidusilor, trebuia sa va fi dat si un premiu pentru rezistenta.


Oitele Negre sunt printre castigatori


Si Ciresarii au voucherul lor


Ghidusii

Restul echipelor au primit premiile marti.


Bostaniiii


Hunting Squad, Tonea si Armenia 5


Filmurici

Cei care nu au fost marti, le vor primi cat mai curand. : )

Impresii si concluzii

Impresiile noastre la sfarsit de zi: sa-i pui pe altii sa vaneze e obositor.  :D

Impresiile lor la sfarsit de zi: „ne-am distrat”, „ am plecat de acolo si parca eram setata: ma uitam la cladirile din jur, dupa bovindouri, mascaroni”, „ cea mai misto vanatoare la care am participat pana acum!”.

Feedback-ul a fost pozitiv. Vanatorii nostri s-au distrat, au invatat ceva nou si unii au dobandit si noi reflexe. : P Noi zicem ca a meritat!

In incheiere, va multumim ca ati venit in numar asa de mare! : )

Ne vedem la primavara, la editia a doua! ;)  (Fara gaini, promit!)

*Mai multe poze de la traseu gasiti aici.

**Citatele de la sectiunea „Intre timp, pe traseu” nu apartin echipelor din fotografii

***Multumiri Madalinei Sicoi ca a fost fotograful nostru

12 Responses

  1. cruela de vila

    daca nu te pricepi la rime, stiu eu un bunic care numai rime face toata ziua!;) itzi pun o pila?:P

    Reply
  2. Gabi

    Putem sa adaugam ca a fost o vanatoare internationala? :) Si ca internationalii nostri s-au intors dupa in cartierul armenesc sa se plimbe si sa faca fotografii in voie?

    Reply
  3. marius123

    Eu propun ca la vânătoarea urmatoare, fiecare echipa sa porneasca de pe o strada diferita, acum mi s-a părut ca multe echipe se inspirau de la cei din fata.

    Reply
  4. voda78

    Pentru ca vad ca va pasioneaza cladirile vechi din Bucuresti, va recomand zona dintre bdul Eroilor si dr. Stacovici, o zona linistita presarata de case vechi ale doctorilor, avocatilor sau generalilor care au avut suficienta influenta pe langa partidul comunist pentru a scapa de demolari. Un exemplu de cladire pazita de lei pe norc.ro http://www.norc.ro/pano/yAROF6Xh/

    Reply
  5. Ioana

    Multumim!
    Stim cartierul, am facut niste plimbari foarte frumoase pe acolo. Si nu e singurul. Si zona Domenii e frumoasa, si Dorobanti si ….

    Reply
  6. Ioana

    Hmm…nu-i rea ideea! Mersi de idee, Marius! :)
    Daaar, cartierul a fost deja ales si pe acolo nu sunt scrieri chirilice. Desi, cred ca trebuie sa mai dau o tura sa ma asigur. :D

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *