Pe unde am dat check-in in Tabara dacica Viajoa si cum fu

5

Știi cum e când ceva te entuziasmează? Dar te entuziasmează rău de tot? Și pe măsură ce trece timpul, entuziasmul și starea de bine și mâncărimea din palme, tălpi, crește? Așa a fost și cu tabăra asta dacică. Ideea a prins contur undeva prin februarie și nașterea ei a avut un efect atât de mare asupra mea, încât a fost sursă de energie și pentru alte lucruri. Lunar țopăim prin casă la gândul că o să văd cetățile dacice, că o să am parte de persoane care o să-mi spună povestea locului, că o să mă joc de-a arheologul (vis vechi din copilărie), că o să ajung în sfârșit în Roșia Montană și o să văd faimoasele galerii romane.

În momentul anunțării taberei eram tare curioasă câtă lume o să reacționeze pozitiv și o să vina în excursia asta mai lungă, fără apă curentă, cu dormit la cort și dușuri improvizate. Worst case scenario, mergeam trei persoane. Dar surpriză – la jumătate de oră după publicarea articolului, adică pe la 12.30 noaptea, aveam primele 2 persoane înscrise. A doua zi, la prânz, toate cele 10 locuri erau ocupate și am mai scos cinci la “vânzare”. 

Dar să lăsăm aceste detalii la o parte și să ajungem repede-repede în ziua de 8 august, cea  a plecării, a sosirii, a instalării corturilor într-un câmp de lucernă.

Cetățuia Ardeu  și șantierul arheologic

În micul sat Ardeu (situat undeva în Munții Vântului, la nord de Geoagiu și cu o populație permanentă de 30 de locuitori) se întâmplă ceva: se sapă. Iosif Ferencz (doctor în arheologie, arheolog al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva) a deschis în urmă cu 12 ani un șantier arheologic. Nu a fost ușor. Dar aici, pe dealul Cetățuie, se afla acum aproape 2000 de ani cetatea unui tarabostes (nobil dac). De cinci ani se sapă și până acum a fost identificată locuința nobilului, situl unui atelier din cetate, parte din zidurile cetăţii și s-au găsit brățări, cercei, ceramică, sticlă dacică, fibule și nu numai.

Principala activitate după montarea cortului (și mâncat și dormit pe un petec de umbră) a fost să mergem sus, la cetate. Dacă am fi fost singuri, am fi zis că am fost păcăliți. Nici urmă de zid și ochiul unui muritor de rând ar vedea o creastă de deal relativ plată, cu niște urme de stânci și atât. Noroc ca eram într-o companie avizată, care ne-a făcut să vedem ceea ce a fost aici cândva. În arheologie, imaginația e un cuvânt cheie. Noi vedem iarbă și pietre, arheologii își imaginează zidurile, fortificația, incinta, locul etc.

Galeriile romane de la Roșia Montană

De când Roșia Montană a devenit faimoasă datorită “proiectului”,  galeriile romane au beneficiat și ele de lumina rampei. Se spune că munții de acolo sunt împânziți de ele și că există sute de kilometri de galerii romane (nu știm dacă acești km sunt adunați sau luați separat).

În Roșia există două tipuri de galerii romane. Cele accesibile oricui, care se găsesc un pic mai jos de Piața Veche, și unele care sunt cu circuit semi-închis, care aparțin de RMGC. Noi am fost la acestea din urmă, care poartă numele de Cătălina – Monuleşti. Disclaimer: bucata asta de articol descrie experiența dintr-o mină; nu voi atinge subiectul atât de fierbinte “pro sau contra RMGC” deoarece nu ăsta e scopul articolului. Încheiat disclaimer.

Având în vedere că în minele astea lucrările sunt în toi – e vorba de un șantier arheologic subteran, tunelele se decolmatează – am avut parte de un mic instructaj de protecție a muncii, ni s-a dat echipament special și am pornit în frigul din mină.

Mina nu este romană încă de la început – după câțiva zeci de metri am ajuns la acea bucată. Am văzut un macaz din lemn folosit de romani, tehnica lor de a susține tunelele și… incredibil, oameni buni, lemn vechi de 2000 de ani! Hai 1900 ani, ca să fim ortodocși. Da, structuri din lemn de susținere a pereților care se află fix în aceeași poziție de secole. Și găuri în perete pentru fixarea opaițelor. A se nota că nu romanii munceau în mine, nici dacii,  ci ilirii și dalmații, care aveau experiența necesară în astfel de chestiuni.

Tăul Trei Brazi

Aici a avut loc relaxarea de după coborârea în adâncuri. Pentru unii asta a însemnat o baie, pentru alții o bere, pentru alții hamac. Ah, hamacul ăla, n-o să-l uit prea curând…

Detunatele

Excursia la Detunate a fost o decizie spontană și aici trebuie să dau vina pe mama – v-am spus că mama a ținut să vină cu mine în tabără? Aflați acum: mama a venit cu mine în tabără. Și a spus că Detunatele sunt pe aproape. A mai menționat și cuvintele “coloane bazaltice” și asta a fost îndeajuns. În fond, ultima dată când am văzut coloane bazaltice a fost în 2011, la Giant’s Causeway.

Și mare noroc am avut cu popasul Fefeleaga și cu nepotul Fefeleagăi, care ne-a spus că până la Detunetele e cam o ora și jumătate de traseu, dus-întors. Floare la ureche!

Primele detunate găsite au fost astea:

Și de pe astea se vedeau cele care încă stăteau în picioare – adică în munte:

Și, cumva, am ajuns aici, sus, pe Detunate, de unde am privit cel mai fain apus. Senzația de a sta pe o orgă de coloane bazalnice, de a știi că sub tine e hăul, de a vedea înainte întinderea Țării Moților e mai ușor de trăit decât de descris. Nici că se putea un sfârșit mai bun pentru acea zi.

Pe șantier, învăţând cum e să fii arheolog

Pentru mulți, asta a fost “Ziua Z”. Unii au crezut că e o glumă, dar chiar ne-am suit sus pe dealul Cetățuie și chiar am fost repartizați la două profile. Unii au primit măturica, alții șpaclul, alții lopata, alții s-au folosit de mâini ca să curețe de pietre o zonă.

Partea cea mai grea a fost cea cu concentrarea si atenția. Munca asta e una de migală: dai praful încet, te uiți la fiecare bucată de piatră – s-ar putea să nu fie piatră, ci cu totul altceva – întrebi, te reapuci de lucru și nu arunci nimic. Și, satisfacție mare mare: am găsit chestii! Adică cuie (Felicitări, Oana!), bucăți de mandibule, bucăți de vas, lipitură de pereți, mărgele. Am fost productivi și norocoși!

Băile romane de la Geoagiu- Băi

Aici e simplu. Am vrut să facem un duș ca lumea – la cel solar era înghesuială mare – și am zis să profităm de băile romane care se aflau la vreo 10 km depărtare. Geoagiu-Bai este una dintre cele trei stațiuni cu apă termală care există încă de pe vremea romanilor (celelalte două sunt Băile Herculane și  băile din orașul Călan). În mod straniu, pe vremea romanilor stațiunea avea nume dacic: Germisala.

Lângă actualele bazine cu ape termale și ape normale, se află aceste ruine semnalizate dar prost întreținute. Păcat! Aici s-au descoperit niște plăcuțe votive din aur, prin care oamenii însănătoșiți de apa mineralizată au ținut să le mulțumească zeilor și nimfelor. Să speram că într-un an – doi situația va fi alta.

Cetatea Costești – Blidaru

Iosif ne-a anunțat că trei cetăți de vizitat într-o zi nu e chiar ușor. Și, gâfâind pe drumul spre Costești –Blidaru, am meditat îndelung la asta.  Dacă e de urcat așa la toate trei, e clar, o să ne prindă noaptea pe coclauri. Din sat, de la indicator, până sus, la celălalt indicator, urci cam  45 minute – o oră, pe o potecă paralelă cu drumul dacic, care s-a ogășit de când a fost folosit ultima oară.

Forțele ni le-am refăcut în timp ce Mihai, ghidul nostru,  explica cum dacii au apelat la meșteri greci ca să le facă zidurile – asta după ce au cucerit cetățile grecești de la Pontus Euxinos. Și ia uite, aveau si o cisternă!

Cetatea Costești – Cetățuie

Cea de-a doua cetate din Costești se presupune că ar fi fost prima capitală a lui Burebista. În fond, capitala este acolo unde se găsește regele.

Un pic mai spectaculoasă decât Blidaru datorită priveliștii (wow!), a rămășițelor celor două turnuri (cărămidă veche de 2000 de ani, chit că acum e mai mult pulbere) și templului sacru. Dacă Blidaru avea un caracter strict militar, aici e altă poveste. Și muntele sfânt al dacilor se vedea mult mai bine.

Sarmizegetusa Regia

Ziua este încununată cu vizitarea unei bucăți din orașul regal Sarmisegetusa. Da, oraș. Sarmizegetusa nu a fost cetate. Ceea ce am văzut noi e o bucățică mică mică din întinderea unuia dintre cele mai mari orașe ale antichității – pe vremea lui Decebal aici trăiau zece mii de oameni.

Turiștii vin, plătesc 5 lei intrarea, trec prin Poarta de Est în  Cartierul civil de est, se învârt prin zona sacră și au impresia ca asta e tot. Fals. Să nu vă mire când o să aflați că s-au descoperit lucruri noi aici. Mare parte din suprafața orașului este încă acoperită de pădure și  se presupune că nu s-a cercetat nici măcar 10%. ; )

Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie

Surpriza lui Mihai, după trei cetăți, multe povești, multe răspunsuri la multe întrebări, multe glume, a fost “sedimentarea” celor învățate la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie. Neapărat să intrați până în ultima cameră, unde o să găsiți cea mai mișto machetă cu sistemul de fortificații din Munții Orăștiei. A, și un steag dacic – dar ăsta e în camera a doua.

Lacul Oașa & Transalpina

La Lacul Oașa a fost oprirea de prânz. Și in timp ce unii se hotărau asupra tipului de ciorbă pe care să-l ia, alții săreau voioși în hidrobicicletă pentru o tură. Și o baie spontană în mijloc de lac.

Cum de am ajuns tocmai la lacul Oașa? În plan erau Cheile Râmețului dar ploile care ne-au tulburat pârâul ne-au făcut să ne gândim, să ne răzgândim, să ne gândim, să ne răzgândim și… până la urmă am mers pe Transalpina. O alegere fericită. Ne mai răzgândim și altă dată!

Horezu

Ultimul stop pe drumul spre casă. S-a lăsat cu vizionări de oale, dans în benzinărie (un grup restrâns, ce-i drept) și cu semnături pe un tablou cu maci proaspăt cumpărat.

***

Dincolo de obiectivele turistice și de daci, romani, daci, am rămas cu o senzație de bine. Good vibes, cum ar spune românul. Mi-a plăcut atmosfera din tabăra noastră dar și cea din tabăra lor – tabără arheologilor, plină de puști de 15 – 19 ani care au venit să facă voluntariat pe șantier.

Probabil că în următoarele luni o să râd singură când o să-mi amintesc de “Lambada” de la mașina Elenei (genială treabă să ai parte de ritmuri braziliene de fiecare dată când dai cu spatele),  de acel “cine doarme e un bu-lan-giu, e un bu-lan-giu, e un bu-lan-giu” scandat în a doua noapte, când ne-am dus la culcare devreme și puștii erau puși pe șotii, de mâncarea la ceaun a maică-mii. A, nu știu dacă am menționat până acum, dar mama a ținut să fie maestru șef al gătitului la ceaun – proprietarul terenului a apreciat foarte mult cele două porții de ciorbă dăruite.  Și ceva îmi spune că mulți, când o să se gândească la tabăra asta dacică, o să-ți amintească cuvântul “concasor”. De ce?  Uite, asta mi-a scăpat.

La anul ne întoarcem, în două serii. Da, vor mai fi tabere dacice Viajoa, căci suntem hotărâți să descoperim fibule :D Să deschid o listă de preînscriere? : )

***

Mulțumirile mele/noastre  se îndreaptă către Asociația Pro Corvina și către cei trei arheologi –  Iosif Ferencz, Robert Ferencz și Mihai Căstăian – care ne-au povestit câte-n lună și în stele despre lumea dacică și ne-au arătat că civilizația dacică a fost un adevărat ghimpe în coastă pentru romani. Suntem mândri! :D

PS: Mai multe despre Cetatea Ardeu puteți afla pe site-ul dedicat: www.ardeu.ro. E prima cetate dacică ce are un site numai al ei. Vreți să susțineți proiectul? Un început bun ar fi un like: https://www.facebook.com/Cetatea.Ardeu

PSS: Alte perspective asupra cercetării si a taberei de la Ardeu găsiți în ziarul Hunedoara mea, pe blogul Ancai, pe blogul Cameliei, pe blogul lui Vlad.

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter si primesti o data pe luna cele mai noi materiale pe mail.
Daca ai cont pe Facebook, hai să ținem legătura și acolo.

Tags

About the author

Ioana

Facebook Website

Odrasla de neam nomad, Ioana calatoreste cu simtul raspunderii din 2007 si scrie despre asta din 2010. Este atrasa de tarmuri stancoase, Orientul Mijlociu, arhitectura si ii place sa aleaga cele mai intortocheate trasee urbane. Se ocupa cu drag si spor de Vanatoarea arhitecturala, ca designer, si de My Secret Romania in calitate de initiator.

5 Responses

  1. Vlad

    A fost frumos, chair daca am fost uitati :)
    In mare, cam asa s-a intamplat, cum ai descris tu.

    Multumim Ioana pentru tot.

    Reply
  2. Andra Ardeleanu

    Foarte cu acuratete descris. Very good vibes. Multumim pentru rabdare, eu in special pentru preluarea la 2 noaptea din Deva :)). Promit ca data viitoare vin cu instrumente de mancat/ gatit adecvate..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *