Park Guell - cum sa te bucuri gratis de Gaudi in Barcelona

De la inaltimea scaunul de bar, bleumarin, din bucataria micutului apartament din Eixample, vad cu coada ochiului, aruncate langa un perete, cizmele de piele intoarsa, care au fost candva negre. Acum sunt acoperite de un strat gros de praf. Si in loc sa ma gandesc cum fac sa scap de el in lipsa de o perie de ghete, in minte imi vine o explozie de culori, curbe, modele de mozaic, verdeata, copaci si panorame superbe.

Cu alte cuvinte, Parc Guell, una dintre cele mai iubite lucrari marca Gaudi, singura din Barcelona la care oricine are acces gratuit.

Intrarea in parc e strajuita de doua cladiri care te duc cu gandul la casele de turta dulce din povesti. Atunci cand au fost construite, Gaudi se ocupa si de decorurile pentru piesa de opera "Hansel si Gretel" de unde se crede ca s-a inspirat.

Acoperisurile celor doua case sunt decorate cu mozaic, iar cosurile iau forma unor ciuperci otravitoare. Carcotasii spun ca ar avea legatura cu inclinatia lui Gaudi spre substantele halucinogene, insa pot fi la fel de bine inca o dovada de nationalism a artistului, culesul ciupercilor fiind o activitate recreativa raspandita in Spania. 

Trecand de portile parcului Guell, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca abia, abia am loc sa trec pe scarile ce duc la bine cunoscuta soparla-dragon si, mai departe, la Sala Hipostila. Suntem totusi in februarie, super extra-sezona. Nu vreau sa ma gandesc ce e aici vara..

Din fericire aglomeratia mare era in jurul soparlei multicolore, asa ca am putut sa admir in liniste mozaicurile de pe peretii ce delimitau scarile. Nu cred sa fi vazut doua modele identice. 

Iar cand am ajuns langa atractia principala a parcului mi-am adus aminte de ce mi-a povestit Bogdan pe drum: daca la toate celelalte opere ale lui Gaudi stai la coada de bilete, in Parc Guell, chiar daca nu exista bilete, tot stai la o coada: cea pentru poza cu soparla. Nimic mai adevarat :)

Dupa ce ne-am strecurat prin multime, am ajuns in Sala Hipostila - locul care urma sa adaposteasca piata acoperita. Zeci de coloane sustin un tavan ondulat, acoperit cu mozaic, iar daca ai rabdare sa studiezi in detaliu cele patru decoratiuni principale (reprezentand cele patru anotimpuri) iti dai seama ca sunt mult mai interesante decat soparla vedeta. Mie, cel putin, mi-au placut mai mult.

Deasupra Salii Hipostila se gaseste o terasa panoramica, marginita de ce ar putea sa fie cea mai lunga banca serpuitoare din lume :). Cea mai lunga sau nu, prea putin conteaza cand ajungi sus si nu stii la care mozaicuri sa te uiti mai intai. Iar daca sunt prea multe persoane asezate care acopera modelele colorate, poti sa te bucuri de exteriorul bancii urmand drumurile din stanga sau dreapta terasei. 

Cum stai cu spatele la intrare, daca apuci drumul din dreapta, ajungi la Casa Memoriala Gaudi. Chiar daca nu a fost construita de el, interiorul gazduieste obiecte de mobilier gandite de artist si de apropiati ai acestuia. Unde mai pui ca in aceasta casa si-a trait ultimii douazeci de ani de viata.

In afara de Casa Memoriala Gaudi, in Parc Guell mai exista inca o casa, proprietate privata. Nici aceasta n-a fost construita de Gaudi, insa merita sa ajungeti pana la ea pentru a-i admira exteriorul. 

Iar pe drum aveti toate sansele sa dati de reprezentatii live. Noi ne-am bucurat de o trupa care canta muzica reggae. Ne-am zbantuit putin, am zambit la giumbuslucurile solistului, dupa care ne-am indreptat inspre monumentul celor trei cruci. 

Tot marca Gaudi, monumentul se afla in cel mai inalt punct din parc, iar de langa cruci te poti bucura de panorame superbe asupra Barcelonei.