Adunare Fiat 500. Cum mi-am petrecut acea zi de duminica

Erasmus fiind in Teramo, m-am indragostit de Fiat 500 (modelul vechi). Nu pot spune ca a fost dragoste la prima vedere. Mai intai a fost mirarea (ceva gen what the...?), apoi mai am izbucnit in ras (lumea chiar circula cu asa ceva?!), a urmat curiozitatea si intr-un final glorios bucuria de a-l revedea. Ajunsesem sa zambesc numai cand vedeam o masinuta din asta cum accelereaza "furioasa" in trafic. Venind dintr-un oras in care BMW-ul si Mercedesul si "(...) ultimul tip" sunt motive de mare mandrie, am fost uimita sa vad ca italienii circula si cu masini vechi. Nu stiam ca pentru italieni mai important e sa se deplaseze, nu conteaza neaparat cu ce. Si habar n-aveam de istoria lui Fiat 500, care a fost facuta in baza unui acord Fiat - guvernul italian: fiecare cetatean trebuia sa aiba masina lui (va amintiti de Volkswagen?). Dupa 50 de ani de istorie, la asta se adauga si afectiunea multora, concretizata in "adunari". In Italia exista cluburi Fiat 500 care isi dau intalnire de cateva ori pe an. E o modalitate buna de a te fali cu a ta (daca esti mandru propietar) sau de a te bucura de peisaj (daca esti gura-casca).

Norocul a dat peste mine si am prins de vestea unei astfel de adunari intr-un orasel apropiat de al meu:  Val Vomano.  F(iat)500 day a cazut intr-o duminica, ceea ce insemna ca autobuzele circulau dar nu foarte des. Trebuia sa-l iau pe cel de la 8.00 si sa ma intorc cu cel de la ora 14.00. Daca il pierdeam pe cel de 14.00, exista intotdeauna cel de 19.00.  Nu sunt o persoana matinala, duminica si mai putin, dar duminica la ora 9.00 eram intr-un bar, in Val Vomano, si ma trezeam la o cafea.

In parcarea pastrata goala pentru masini tot soseau Fiat-uri, de toate culorile. Recunosc ca asta este unul din motivele pentru care ma fascineaza masina asta: vine in toate culorile, de la bleu si verde arbore pana la galben solar. Si am si dovada!

Un Fiat 500 se putea cumpara acu 2 ani cu cateva sute de euro, dar asta insemna ca trebuia sa-l reconditionezi tu cum stii mai bine. Unul deja functional si intr-o stare buna era vreo 2 - 3 000 euro. Toate masinile aratau impecabil daaar unele erau si tunate sau vopsite (un pasionat de unicorni si-a pus animalul preferat pe capota, de exemplu). Tot targul se adunase in acea "piateta-parcare" unde soferii-propietari se salutau ca niste vechi camarazi si/sau faceau schimb de impresii si experienta.Intr-un colt erau rulotele unor firme care vindeau accessorii iar in alt colt a aparut un Ferrari(probabil gresise adunarea).

Undeva in jurul orei 11.00 au inceput cuvantarile: multumirile organizatorilor catre primarie, care a sustinut adunarea, multumirile primarului ca a putut fi de folos, si din nou organizatorii, care au stabilit incotro vor defila masinile - aparent, astfel de adunari se termina cu plecarea in tromba a masinilor (chestie haioasa care te duce cu gandul la desene animate) si marsul in coloana catre o anumita localitate. Cum era duminica si nu stiam daca exista o modalitate sa ma intorc din orasul ala inapoi in Teramo, am zis sa ca e mai bine sa sar peste aceasta etapa.

Aici se incheie partea cea mai interesanta a articolului si iubitorii de masini/cei interesati de Italia se pot opri cu cititul aici, mai ales ca ce am facut in restul zilei e o prostie. Toata treaba cu Fiat s-a terminat pe la 12.00 si autobuzul meu venea de abia pe la 14.30. Si fiindca nu aveam chef sa stau sa-l astept, am zis sa ma plimb prin oras, sa vad ce are de oferit. Zis si facut. Am ajuns la rau, am vazut o bisericuta si apoi semnul fatidic: "Sfarsitul localitatii Val Vomano, fractiune a orasului Teramo. Val Vomano - Teramo 14 km". Doar 14 km? Ce aproape e! Pai, la o adica, as putea merge si pe jos! Ce sunt 14 km? De trei ori drumul Predeal - Cabana Trei Brazi. Si drumul ala l-am facut de mai multe ori si nici nu simti cand trece timpul. Asta e: merg pe jos! O sa fie distractiv. :)

Stupid, nu? Nici macar nu pot da vina pe ceva: pe soare, sa zis ca m-a batut in cap, pe mancare, pe faptul ca nu am dormit bine... Nu gasesc nici o scuza pentru decizia pe care am luat-o.

Si cum priveam drumul pe care urma sa apuc, am vazut de un deal un sat mic, de piatra, care promitea multe si nu parea foarte departe. Excelent, m-am gandit. O sa apuc sa vad si oraselul, o sa ajung si la Observatorul Astronomic, care ar trebui sa fie tot pe acest drum.

Dupa ce am agatat o copila de 13 ani pe care am descusut-o de toate informatiile pe care le avea despre Forcella (satul din deal) pana a venit tatal incruntat sa vada ce treaba am eu cu ea, am pornit. Si la inceput a fost ca la inceput: bine. Mergeam cu voie buna, ma opream, admiram peisajul, faceam poze apoi imi continuam drumul. Am ajuns si la Forcella, care e un sat mic si banal. Si aici, ca in toate orasele italiene in care am fost, am dat peste cel putin o pisica (e plina Italia de pisici!). Am lasat Forcella in urma si mi-am continuat drumul. Eram inca la inceput (primii 5 km dupa calculele mele) dar incepeau sa apara primele semne de oboseala. Am incercat sa merg sustinut ca sa imi dozez efortul. Peisajul se schimba cu fiecare curba - si erau multe curbe. Dealuri verzi sau acoperite de grau, vai mai inguste sau mai largi, cate o vila pe marginea drumului sau un drum care ducea in alt satuc. Probabil ca soferii putinelor masini care treceau pe acolo erau destul de mirati de fata cu ghiozdan care in mijlocul la nicaieri face poze. (Nici un sofer nu a fost implicat intr-un accident pe acel drum in acea zi!)

De la un punct incolo ma dureau picioarele rau de tot. Ma batea soarele si ma uitam cu aviditate dupa un semn rutier care sa-mi arate ca Teramo era aproape, mai aproape, din ce in ce mai aproape. Am ajuns? Am ajuns? Dar acu, am ajuns?

Speram, de asemenea, ca autobuzul care la 14.30 pleca din Val Vomano sa treaca pe drumul asta si sa ma ia cu el. Aveam sa aflu mai tarziu ca asta e drumul vechi, care nu mai e folosit. Duminica in nici un caz.

Am ajuns intr-un final pe creasta unui deal de pe care se vedea Teramo, undeva in vale.  Aici mi-am dat seama de doua lucruri: a) daca pana acum nu am ajuns la Observator, care trebuie sa fie undeva in zona dupa calculele mele, atunci inseamna ca trebuie sa o iau in stanga ca sa ajung la el si cine stie cat mai e de mers pana acolo; b) daca eu sunt aici, sus, si Teramo e acolo, jos, si eu tocmai am intrat in localitate (deci gata cu cei 14-15 km), atunci inseamna ca mai am cativa km de facut pana acasa. Au!

Catinel, catinel, cu o mare durere in talpi am ajuns in piata centrala de unde am luat autobuzul pana acasa. Acasa am sezut,  am rasuflat usurata ca am ajuns, mi-am numarat basicile si m-am gandit daca nu cumva era mai bine sa ma asez sub un pom si sa astept autobuzul ala citind. Dar poate ca e bine si asa, macar am ce le povesti nepotilor...