Balcic, orasul amortit al iubirilor eterne

Am descoperit Balcicul intr-un miez de primavara, la sfarsit de aprilie. Era prima vacanta alaturi de iubitul meu, la inceputul unei mari iubiri.

Am ales varianta "hard" a traseului, adica Bucuresti-Constanta-Vama Veche-Balcic, cu trenul si microbuzul pana la granita, apoi cu taxiul pana la hotel.

Nu voi uita niciodata imaginea Balcicului de sus, cand masina cobora agale spre mare. Un colt de rai, suspendat intre cer si pamant. Liliacul abia inflorise si isi deschidea aripile parfumate, imbratisandu-ne simturile.Am ales Hotelul Valeo, de 3 stele, situat exact pe mal, insa nu m-am asteptat la bucuria revarsata pe geamurile largi ale terasei. Din pat vedeai toata marea, pana dincolo, in Romania:) Comod, minimalist si cu un mic dejun excelent!

In prima noapte m-am trezit nelinistita. Pe marginea patului meu coborase luna si inca i se vedea dara de lumina imprumutata pe apa marii. A fost cea mai impresionanta imagine care mi s-a lipit de suflet, pentru ca mintea refuza sa creada ca atata frumusete este reala.

Am avut parte de zile ploioase si reci petrecute in crasme cu miros de peste, chinezi plini de candoare, mancare dulce, pizza cu ceva castraveti murati si o bere bulgareasca ieftina si gustoasa.

Dimineata iesea un soare timid, iar noi mergeam sa admiram lebedele gratioase ce pluteau printre iacht-uri de lux. Serile friguroase ni le petreceam intr-un restaurant de pe malul Marii Negre si degustam fructe imbracate in inghetata si gelato, beam votka si mastika, si priveam picaturile mari de apa curgand fara sir de-a lungul peretilor din sticla aburiti de la sarutarile noastre.

Am petrecut Pastele acolo, urcati pe o stanca si luminand marea cu flacara de la lumanare si din sufletul nostru. La Balcic nu exista valuri, totul este static, contemplativ, o rasuflare abia simtita iti atinge umerii, soptindu-ti la ureche. Este o maretie trista in acest targ ratacit cumva prin Bulgaria.

Imi place ca nu este un orasel turistic. Desi sunt convinsa ca in sezon se aduna ceva lume, totusi nu multi inteleg Balcicul. Aici poti evada, iti poti trai iubirea fara tradari, fara trecut, fara viitor. In Balcic poti veni sa-ti plangi de mila sau sa faci copii.

Sunt convinsa ca este cel mai potrivit oras pentru a-ti plange dorul, este de un romantism prafuit, cu un aer greu, intepator si plin de istorie. Daca vizitezi castelul si gradina botanica, te vei convinge de aceste lucru!

Sus, pe stanci, unde marea se intinde la picioarele tale si te simti regina intr-un cuib de vulturi, vei visa la nemurire, te vei vindeca de doruri nerostite si vei merge mai departe, purtand in tine tot suvoiul de lacrimi al cascadei ce te ademeneste fara scapare.

Intr-o zi cu soare, chiar de 1 mai, m-am asezat pe un ponton si am admirat firele de nisip dansand in aer, ca mici bijuterii ieftine si sticloase. Marea se izbea de stanci si acesta este singurul sunet care mi-a ramas intiparit in memorie. Ma gandesc mereu la Balcic ca la un cuib al iubirii, un golf al amintirilor, al stafiilor din colturile indepartate ale memoriei noastre.

Din Balcic am cumparat o fusta lunga, rosie, care pluteste in jurul meu cu aripi de fluture si miroase a vant. Despre Balcic am scris prima mea carte. In Balcic am primit un inel cu piatra in forma de floare, care locuieste de 3 ani pe inelarul mainii mele stangi.

Mergeti in Balcic in extra sezon! Altfel, praful va fi rascolit de picioare pe care nu v-ar face placere sa le intalniti in visele voastre.

Material scris de Ioana Budeanu