Bologna, orasul de teracota

Inca imi amintesc cu placere gustul lasagnei facuta in casa intr-un restaurant boloniez. O data cu calatoria mea in Italia am ajuns si in bogatul oras Bologna, numit si Orasul Rosu, datorita cladirilor care au aspectul de teracota. Din Florenta am mers cu masina pe soseaua A1 pana la asa numita Tangenziale, centura capitalei Emilia-Romagnei. Ajunsi la gazda noastra, boloniez de origine, am lasat toate bagajele si am pornit spre centru orasului.

Seara luminiile ofera un aspect romantic centrului, iar lumea se aduna in Piazza Maggiore situata in centrul istoric al orasului. Gazda noastra ne-a oferit cateva informatii pe care nu aveam de unde sa le stim si ne-a prezentat orasul sau ca pe ceva mirific. De la arhitectura pana la mancare Bolognia iti ofera totul doar la scara superioara, fiind considerat unul din cele mai instarite orase italiene.

Acest oras este renumit pentru faimoasa Universitate Bologna care dateaza din anul 1808, catalogata ca fiind cea mai veche facultate din Europa. Orasul era candva inconjurat de ziduri de aparare si avea numeroase porti pentru accesul in interior, azi inca mai sunt ruine din fostul zid si cateva porti, din care o parte erau in renovare in perioada in care am fost eu in vizita.

Ce mi s-a parut interesant a fost sa descopar ca Bologna este, practic, un oras “suspendat” pe apa, stramosii orasului de azi demonstrand inca o data avutia si priceperea in crearea unor sisteme de conducte si retele inedite ale caror principii de functionare nu au fost elucidate nici pana in ziua de azi. Langa restaurantul la care am servit lasagna homemade, se afla un fel de fereastra pe unde puteai admira apa dintre cladiri asemenea Venetiei, si pe peretele acesta era scris “Little Venice”:D. In anumite locuri sunt mici poduri care sunt inchise vederii si iti creeaza falsa impresie ca treci printr-un tunel, nicidecum pe o punte.

Pana la Piazza Maggiore am mers sub galeria de arcade ce formeaza bulevardele principale si unde se afla insirate magazine, cofetarii cu terase unde italienii savureaza faimoasa lor cafea expresso. Sincera sa fiu nu am nici inima asa de antreanata pentru cafeina si nici nu consum asa ca am ezitat sa beau cremoasa lor cafea, insa gustul pentru consumatori este de o finete si savoare inedite.

Mergand pe langa cladiriile impozante am ajuns la renumita biserica San Petronio, una din cele mai largi bazilici din lume. Aici nu te saturi sa faci poze, peste tot sunt cladiri care se intrec in frumusete si se pot vedea cele Doua Turnuri, simboluri ale Bologniei. In Italia era un obicei in cadrul nobilimii, cei care ridicau turnuri inalte si rezistente erau admirati pentru bunastarea lor si astfel in orasul Bolognia povestea celor doua turnuri este bazata pe o intrecere realizata intre doua familii care erau considerate ca fiind cele mai bogate din oras. Aceste constructii se gasesc una langa cealalta si fiecare din ele are un grad de inclinare diferit.

Insotiti de gazda noastra, descopeream incet incet Bologna si astfel am ajuns intr-un loc unde el avea siguranta ca eu voi fi fericita si asa a fost! In centrul istoric exista Biblioteca Publica unde fiecare individ poate sa se bucure de putina relaxare, de lectura, muzica, un film, internet sau chiar rasfoirea ziarelor din diferite colturi ale Europei si totul pe gratis. O oaza de liniste in agitatia orasului, aceasta cladire a fost candva adapostul Bursei si este construita pe foste ruine, italienii realizand podeaua din sticla si la fiecare pas poti studia subsolul constructiei. Am gasit si un ziar romanesc de cateva zile; si m-a bucurat sa vad ca Bologna incurajeaza cultura intr-un mod atat de simplu. Desprinsa cu greu de acest loc, gazda noastra ne-a mai pregatit o surpriza in drumul nostru spre casa. Ne-a oprit la un moment dat sub o arcada si aici m-a rugat sa stau intr-un colt al arcadei cu fata la perete si el s-a dus in coltul de pe diagonala, de asemenea cu fata la perete. Sincera sa fiu eram un pic sceptica, dar am auzit vocea lui care ma intreba ce fac chiar in fata mea si am ramas uimita. Curioasa am intors capul in spate si el zambea cu gura pana la urechi, se pare ca se amuza teribil pe seama mea. Si a inceput iar sa-mi vorbeasca incurajandu-ma sa continui conversatia...eram de-a dreptul bulversata. A venit si explicatia: boloniezii au vrut sa-si demonstreze priceperea pe toate caile si au construit sisteme de comunicare formate din conducte ce traverseaza cladirile. Intr-adevar ceva cu totul original! De vizitat au foarte multe biserici care prezideaza prin arhitectura si stil, insa toate pastreaza acceasi culoare de teracota.

De circulatie nu va pot spune foarte multe, deoarece am lasat masina undeva aproape de intrarea in centrul vechi si de aici pe jos se ajunge repede in multe locuri turistice. Insa atentie cu parcarea, trebuie platita altfel exista posibilitatea sa nu iti mai gasesti masina la intoarcere. Sunt foarte stricti in ceea ce priveste parcarea.

Bologna este renumita pentru tortellini facuti in casa care se vand la kilogram in brutarii si se gasesc in doua sortimente: cu carne sau cu branza. Preferatii mei erau cei cu branza peste care radeam putin parmezan. Si am ramas uimita sa vad ca lasagna are culoare verde, se pare ca originala lasagna se face cu pasta de pesto adaugata in coca speciala. La dejunul generos am servit un vin traditional din regiunea Emilia-Romagna.

M-am bucurat din plin de acest “oras de teracota”, indeosebi seara dupa ce reveneam din micile calatorii prin insorita Italie. Primavara este si mai minunat, zona fiind in nordul Italiei aproape de Muntii Apenini, iar temperatura este mai scazuta decat in Roma cu cel putin 3 grade.

Cu o oboseala placuta am parasit Bologna si am ajuns intr-una din cele mai mari gari vazute in viata mea. Langa aceasta se construieste cea mai mare gara din Europa si se presupune ca in doi ani va fi finalizata. Pana in Roma, trenul a mai oprit in Florenta si am parcurs distanta Bologna-Roma doar in 3 ore, da stiu suna ciudat dar am nimerit un tren extrem de rapid la pretul de 60 Euro; din pacate ma grabeam sa ajung sa prind un avion.