Buenos Aires - Ajun de Craciun in vara australa

Intodeauna m-au fascinat departarile. Buenos Aires este un colt de lume chiar foarte indepartat de Romania. Iei avionul din Bucuresti, faci 2-3 ore pana in Paris si inca altele, vreo 14, de zbor cu Transatlanticul. Ajungi in sfarsit in Marea Metropola - care impreuna cu suburbiile gazduieste in jur de 12 milioane de locuitori. Se poate spune ca este si o adevarata capitala a Americii de Sud.

In acest grandios oras intalnesti aproape toate natiile Terrei si cu siguranta pe cele de pe teritoriul descoperit de Amiralul genovez, don Cristobal Colon - Cristofor Columb cum ii spunem noi, romanii. De altfel, unele statistici sustin ca 80% din populatia Argentinei este formata din italieni si spanioli si alti emigranti europeni si foarte putini indigeni - cateva procente care sunt gasiti in special in zonele nordice - Salta si Jujui. Chiar si denumirea unor orase sau mari bulevarde ale grandioaselor citadele argentiniene, ca si Cordoba, spre exemplu, te duc cu gandul la faptul ca aici exista o mare comunitate de spanioli.

Eu cred ca exista foarte multe informatii cu caracter turistic sau cultural intr-o multitudine de site-uri, brosuri, carti despre Argentina, insa ce m-a interesat dintotdeauna e viata ce o poarta zi de zi locuitorul argentinian obisnuit sau cel emigrat in Argentina, care este deschisa emigratiei. Adica mai pe sleau spus, unde doarme, ce mananca, ce bea si cat bea (sic!), unde se distreaza sau cati membri are o familie si profilul psihologic al argentinianului in general..

Am aterizat in Buenos Aires pe 24 decembrie 2006, ora 10 a.m. Am iesit din Aeroportul Ezeiza-Ministro Pistarini, dupa formalitatile vamale de rigoare si am simitit acelasi efect de sera din aer pe care il cunosteam atat de bine din Republica Domincana sau de prin insulele din Caraibe.. Era cald, placut, contrastand cu ceata pe care o lasasem in urma cu o noapte inainte pe aeroportul Charles de Gaulle, din Paris.

Cunosteam deja Buenos Aires-ul. Mai fusesem in urma cu cateva luni si eram ceva mai familiarizat. La iesire mi-am amintit de o statie taxi care pentru 60 de pesos argentinieni, adica aproximativ 20 de dolari, te duce la orice destinatie indiferent de distanta, in Buenos Aires.. Fata de la agentie, foarte amabila, mi-a prezentat un sofer tanar si de asemenea foare politicos - ceea ce ii si caracterizeaza pe majoritatea argentinienilor. Nu aveam decat un bagaj mai mare si greu, si o gentuta.

Am urcat in taxi si l-am rugat pe sofer sa ma duca la un hotel ieftin intr-o oarecare zona, care vrea el... Mi-a recomandat un hotel de pe Bulevardul San Juan, 400-800, de "Mochileros", adica pentru turisti cu rucsacuri, binecunoscut in lumea europeana si foarte la moda in Peru, Brazilia, Venezuela, Chile si bineinteles, Argentina.

Buenos Aires-ul seamana, cand il vezi din taxi, cu New York-ul; bulevardele largi si lungi, cladiri somptuase tip zgarie-nori, lume decenta si eleganta, insa fara acel stress care se simte dupa cum sustin amicii mei americani, in citata metropola nord-americana. Argentinienii parca plutesc plimbandu-se in aceasta frumoasa dimineata de Ajun de Craciun pe colosalele sale avenidas.

Privesc fetele care trec pe bulevard si simteam eu, vor dansa un tango instantaneu. Au ceva fermecator si duios in ochii lor, sunt firave si 'naltute semanand bine de tot cu románcele noastre la fel de incantatoare. Multe restaurante, pizzerii, chioscuri de ziare, Centre de Cafe-Internet, destul de goale astazi, lumea din ce in ce mai grabita, iar soarele inunda bulevardele si simti o caldura coplesitoare de vara australa. Circulatie colosala, taxiurile vopsite in galben se evidenteaza printre celelalte mijloace de transport, limuzine, autobuze, tramvaie si automobile obisnuite.

Ajungem la destinatie. San Juan esquina 400-800, adica numerele cladirilor de la o intersectie la alta a grandiosului bulevard.

Era un motel care nu parea prea oaches de afara, dar care in interior avea o arhitectura frumoasa si mai ales o terasa plina cu flori ornamentale si arbusti exotici si unde erau asezate cateva mese si se servea micul dejun. Tineri cu bagaje mancau si beau diferite racoritoare sau bere la cutie, pletosi si fete care ii insoteau, grupuri toti, cu mochilas. Majoritatea dupa cum mi-a relatat una dintre receptionere, erau turisti uruguaieni, paraguaieni si brazilieni, iar cei mai „varstnici” eram eu si un nord american cam trecut de 50 de ani, un pasionat al excursiilor cu rucsacul prin lume. Acesti mochilres de regula pornesc cu bani putini doar pentru cazare, mancare si calatoriile lor dureaza in medie cam o luna. Cand raman fara bani, cauta diverse activitati de lucru pe strazi cu pliante sau chiar cersesc, altii canta la chitara in piete si metrouri, astfel ducand o viata de boemie caracteristica turistilor cu rucsacuri!

Am primit o camera cu baie si bucatarie la 60 pesos pe zi, adica 20 de dolari. Mi-am instalat bagajele, m-am schimbat dupa dus si am iesit in holul hotelului. Era ora 12 la amiaza, am intrebat la receptie unde as putea face unele cumparaturi si m-au sfatuit sa ma grabesc deoarece, fiind ajun de Craciun, se vor inchide imediat.

Am iesit grabit si la colt am dat de un minimarket chinezesc, am cumparat paine, mezeluri, o sticla cu vin, coca-cola, branza si alte necesitati. M-am reintors in camera si am iesit iar, pregatit si nerabdator sa colind prin Buenos Aires. Deja imi facusem ceva prieteni si doream sa le fac o surpriza.

Afara, pe bulevard, am oprit un taxi si, dupa circa 20 de minute, am ajuns in Godoy Cruz, un barrio din capitala Argentinei. De fapt cartierele sunt formate de-a lungul bulevardelor si fiecare bulevard e de asemenea un cartier care poarta numele respectiv.

Am coborat din taxi in fata cafe-internetului care era proprietatea prietenului meu si am intrat. Surpiza! Chinezul Wu, amicul meu de acum sase luni ma imbratiseaza, ma pofteste sa stau pe un scaun si, surprins, ma intreaba cand am ajuns si cat stau. I-am intins un mic cadou ce-l aveam pus in buzunar si foarte fericit imi multumeste si ma serveste cu un pahar de suc de portocale.

Intreb de Nadia, fosta lui colaboratoare - o bruna argentineanca nu prea inalta, insa frumoasa, cu ochii mari, par lung si foarte prietenoasa. Nadia nu mai lucra, insa cealalta colaboratoare, La Gorda, pe care o cunosteam de asemenea, urma sa vina la lucru doar dupa sarbatori. Era plecata in vacanta in Mar del Plata!

Dupa cateva zeci de minute de conversatie cu Wu, am iesit din incapere sa caut restaurantul in care mancasem in urma cu 6 luni. Ospatarul m-a recunoscut si el, ah el rumano, que tal?,am cerut una parilla care in argentina se numeste parija, o ceasca cu vinul casei, unul rosu rece si gustos.

Am mancat in graba, mi-era foame si am degustat vinul. Dupa aceea l-am baut repede si am mai cerut. Imi place vinul argentinian. Imi aminteam ca, tocmai in acest restaurant, in luna iunie, intr-o dimineata devreme, am venit sa–mi iau micul dejun. Am cerut vin inainte de toate si un vecin de la o masa alaturata, un señor mai in etate, foarte decent judecand dupa imbracaminte, ma priveste cateva secunde in timp ce-mi savuram paharul, se scoala de la masa lui si ma intreaba cam ingrijorat: Como puedes aguantar a esa hora? Adica cum pot sa beau, cu alte cuvinte, asa de dimineata alcool? Rareori in America Latina se obisnuieste sa se bea la ore matinale si, cand o fac, indivizii respectivi sunt blamati de catre marea parte a societatii.

Vinul bun, oboseala dupa calatorie, isi fac ambele efectul, cer o cafea tare si de afara vin niste puternice zgomote de tobe. E Samba si bulevardul danseaza. Pare un miting dupa felul cum multimea inainteaza, insa miscarile artistice ale trupurilor participantilor tradeaza ca este un mars dansant. Mi se spune ca in aceasta perioada intreaga metropola ar fi invadata facand deja o adevarata concurenta festivalului din Rio.

De fapt, in Buenos Aires traieste o insemnata comunitate braziliana care a molipsit aproape intreaga suflare argentiniana. Intre timp, insa, am aflat ca astfel de manifestari spontane sunt interzise pe marile bulevarde de catre noua conducere politica a Cristinei Kirchner, actuala presedinta a statului argentinian.

In restaurant era multa lume - foarte multe persoane in varsta, cupluri de octogenari si nonogenari mancand pe saturate si cu sticla de vin pe fiecare masa.. Daca dimineata putini se incumeta sa consume alcool, la ora pranzului sticla sau canceele cu vin aproape ca nu lipsesc de pe mesele argentinienilor. Aceasta licoare binecuvantata si carnea de vita fac parte din cultura si traditia argentinianului.

Se vorbeste o spaniola agresiva, aproape nu-i inteleg, ascult cu mare atentie sa pot deslusi cuvintele, iar accentul este italian. In Caraibe e altfel, se vorbeste mai rar si cuvintele sunt rostite mult mai clar! In local clientii sunt bine dispusi, rad si se manifesta zgomotos, dar nu deranjant, dimpotriva, iti transmit starea de spirit.

Continuu sa beau vin, cer si arahide, la televizor era un documentar sportiv despre campionatul argentinian de fotbal si barbatii inceteaza orice alta conversatie si se apropie de monitorul mare care era asezat undeva sus in colt langa bar.

Iese si barmanul si se alatura celorlalti. Incep conversatiile, agitatia, controversele ad-hoc.. Gesturi, mimici etc. Oamenii traiesc intens viata fotbalistica. Femeile insa continua sa vorbeasca de-ale lor pana ce barbatii se reintorc la mese dupa ce s-a terminat reportajul care durase cam 15 minute.

Comentariile insa continua! Iti lasa impresia ca se cearta, dar nu... asta e stilul argentinian, asa cum il stim de prin telenovele, din cartile lui Sabato, Borges, si altii! Cred ca se facuse cam ora 4 dupa amiaza. Am stat cateva ore bune de dragul de a fi si a face parte dintr-un microcosmos argentinian, sa simt atmosfera dintr-un restaurant din orasul si patria lui Borges.

Ce voi face insa la noapte? Intai de toate ar fi bine sa ma reintorc la hotel. Nota de plata: 25 pesos, adica cam 8 dolari, dar satul si bine dispus. Zona Godoy Cruz esta una mai scumpa. In alte parti as fi platit la jumatate sau poate chiar mai putin. Si iata-ma deci, pregatit de Sarbatoarea Craciunului la 35 de grade, in plina vara australa din incantatorul oras al tangoului: Buenos Aires.

Calin locuieste de 7 ani in America Latina unde a pus bazele unei asociatii care ofera pachete turistice alternativa la all inclusive. Mai multe detalii despre Caraibetours, asociatia lui, gasiti aici.