Crucea eroilor neamului sau Crucea Caraiman

Stiti cu totii despre ce vorbesc, e crucea aia mica pe care o vedeti cand treceti pe Valea Prahovei.

De fapt ea nu e deloc mica, ba mai mult, la vremea cand a fost construita era cea mai inalta constuctie din lume de acest fel, aflata la o altitudine asa mare.

Sta acolo sus din anul 1928, cand a fost finalizata constructia, iar eu ma zgaiesc la ea de jos in sus cam de cand ma stiu. Inca de mica ai mei m-am dus aproape in toata tara, in Bucegi chiar de la 1 an. Sunt sigura ca ma uitam si atunci din carucior, cu ochii mijiti, spre Cruce. Stiam eu ce stiam.

De anul trecut mi s-a pus pata. Trebuia sa ajung la Cruce neaparat. Imi amintesc si acum ca aveam vreo 10 ani si eram cu ai mei la Babele, si tataia a zis ca ma duce la Cruce, ca e aproape… „aici la o aruncatura de bat”. Am pornit noi 2 pe carare, si peste vreo 10 minute, mi-am dat eu seama asa, in mintea mea de om mare, ca nu am anuntat-o pe mama, asa ca am hotarat sa ne intoarcem. Si aia a fost tot. Nu mai aveam timp sa ne ducem iar.

Vara trecuta dupa ce am hoinarit 2 saptamani pe unde am apucat prin tara, am ajuns, inevitabil, tot pe Valea Prahovei. Dupa o zi in care a plouata non stop, soarele se ivise la orizont si am zis ca neaparat trebuie sa urcam sus la Cruce. Ne-am echipat repede cu tot ce e nevoie, insa cum am plecat, am constatat ca nu e nici urma de cruce, fiindca sus erau adunati norii, si nu din aceia pufosi si albi, ci din aceia cam urati.

Am zis totusi sa mergem pana la telecabina sa vedem ce se intampla. Cand am ajuns insa acolo, am crezut ca innebunesc. Parcarile erau full, nici daca vroiam sa ramanem nu aveam loc de masinile care colcaiau peste tot, dar cel mai interesant era ca la telecabina era o coada infernala care inconjura cladirea, chiar si in conditiile in care nu era senin.

Evident ca am abandonat pe alta data. Si asta a fost incercarea numarul 2.

Incercarea numarul 3 a fost asta iarna, cand, pe -10 grade, dar pe o vreme extraordinar de senina, am facut o tura de la cota 2000 la Babele, cu intentia clara de a continua la Cruce si inapoi.

Cum ne-am dat jos din telecabina la cota 2000 si am inceput sa urcam, mai ca nu ne-a luat vantul pe sus. Nu puteam sa scot mana din manusa mai mult de cateva secunde, ca-mi ingheta pe loc.

Am infruntat totusi vantul, care s-a mai domolit dupa ce am coborat spre Piatra Arsa, si dupa doua ore si ceva am ajuns la Babele, unde era un vant si mai si ca la Cota 2000. Abia ma tineam pe picioare, si nu am fost in stare sa ajung nici pana la Sfinx. Ne-am uitat spre traseul care duce la Cruce, si de vedea doar ceata. Ba mai mult, telecabina cu care trebuia sa coboram in Busteni nu functiona, deci singura sansa era ori sa ramanem pe acolo, ori sa ne intoarcem sa luam telecabina cu care am urcat din Sinaia. Avand in vedere aceaste lucruri + ceata + vantul care parea din ce in ce mai turbat, am esuat lamentabil si la incercarea numarul 3. Si uite asa, a trecut anul 2009 si eu nu am ajuns la Cruce.

Acum insa nu mai regret absolut deloc ca nu am reusit sa ajung anul trecut, caci mi-am luat revansa cu varf si indesat. Am pus la cale o tura mai lunga, pana la varful Omu, care sa treaca pe la Crucea Eroilor si uite asa, acum cateva sambete am pornit cu inima cat un purice pe valea Jepilor catre Cruce. Ca o paranteza pe care ma simt obligata sa o fac, acesta este traseul cel mai direct din Busteni spre Crucea eroilor, insa si cel mai pericolos. In cele 4 ore in care l-am parcurs, am vazut cruci si placute comemorative pentru cel putini 15 oameni. Nu e deloc de joaca, este un traseu cu multe portiuni prevazute cu lanturi si cabluri, un traseu pe care multi il iau la picior in adidasi, si se intorc cu gleznele scrantite, sau mult mai rau, si asta daca se mai intorc.

Scopul meu principal nu este sa sperii lumea, insa daca nu aveti experienta pe munte, e bine sa evitati acest traseu, si din cauza ca e periculos, dar si din cauza ca este un traseu care urca continuu cele 4 ore, si la care multi nu fac fata.

Eu dupa cele 4 ore, avand si rucsac greu, nu vroiam decat sa ma asez. Traseul Valea Jepilor, sau Jepii mici cum i se mai spune, se termina la Cabana Caraiman. De aici se mai face aproximativ o ora pana la Crucea Caraiman, pe Brana mare a Caraimanului. La fel ca si Valea Jepilor, acest traseu nu este recomandat pe ceata sau ploaie, in acest caz pentru ca poteca este foarte ingusta, si se merge cu prapastia in dreapta.

Tocmai cand ne pregateam sa plecam pe Brana spre mult ravnita Cruce, a inceput sa ploua. Niste nori foarte urati s-au adunat deodata, ceata s-a instalat imediat si cu ea visele mele s-au dus pe apa sambetei. Mi s-a parut ca am stat o vesnicie pe bancuta la Cabana Caraiman, gandindu-ma ca s-a mai dus inca o incercare, si ca va trebui sa renunt.

Numai ca cineva acolo sus s-a gandit la mine si dupa o ora jumate ploaia s-a oprit. Chiar daca norii inca erau, ceata se ridicase aproape de tot si am hotarat ca fie ce-o fi, noi plecam spre Cruce.

Nu pot sa va spun cam ce am simtit cand, nu numai ca ceata s-a ridicat de tot, dar norii au inceput sa se risipeasca, si cerul albastru se ivea din nou de dupa ei.

In prima parte a traseului pe Brana, Crucea nu se vede, e... dupa colt :)

Imediat ce am trecut de „colt”, pentru prima data, vad Crucea Caraiman la cateva sute de metri de mine. Mi s-au umezit ochii, si, tragandu-mi sufletul dupa jumate de zi de urcat, dupa ploi si ceata, dupa ce am crezut ca nu o sa reusesc, abia ma stapanesc sa nu plang de-a binelea, cand, in sfarsit, visul mi s-a implinit.

De aici am uitat complet de rucsacul greu din spate, am prins viata dintr-o data si am ajuns in cateva clipe la baza Crucii, care este pur si simplu imensa.

Am fost rasplatita cu varf si indesat, pentru ca pana am ajuns la ea, cerul era deja de un albastru aprins, ceea ce nu as fi visat nici macar cand am plecat dimineata din Busteni, daremite in timp ce ploua de zor.

De prisos sa va explic extazul in care eram... as fi stat acolo ore intregi, dar din pacate doar jumatate de ora mi-am permis, pentru ca mai aveam 2 ore si ceva pana la Omu. Inainte sa plec, dupa ce facusem zeci de poze cu Crucea, m-am asezat pe buza abruptului si am facut in sfarsit o poza de sus in jos, spre Busteni, in loc celor pe care le-am facut de numarate ori de jos in sus.

Evident, la Cruce se poate ajunge mult mai repede de 5 ore cat se face pe Valea Jepilor si Brana mare, plecand din Busteni. Va recomand sa luati telecabina din Busteni si sa admirati Valea Jepilor de sus. In week-end trebuie totusi sa mergeti cat mai devreme posibil, si chiar si asa, sa va inarmati cu multa rabdare pentru ca veti sta destul de mult la coada. In timpul saptamanii cred ca e mai ok.

Din telecabina coborati langa Babele, iar la 5-10 minute se afla Sfinxul. De unde va lasa telecabina, intr-o ora ajungeti la Crucea Eroilor, pe traseul marcat cu cruce rosie, care este un traseu usor, de platou.

Programul telecabinei Busteni este zilnic intre orele 8 si 16:30 si martea este in revizie.

Nu uitati sa va protejati de soare cu o sapca / palarie / bandana si sa va dati cu crema de soare, pentru ca altfel va veti alege cu niste arsuri mai ceva ca la mare. Va zice un patit, care acu ceva ani a avut mult de suferit din cauza asta ;)

Daca nu cumva ati fost deja, voua nu va face cu ochiul Crucea atunci cand ajungeti prin Busteni?