Hi! My name is Alexandra and I’m a travelholic!

M-am trezit ieri dimineata din cel mai oribil cosmar pe care l-am avut vreodata! A fost chiar mai rau decat cel pe care il aveam mereu cand eram mica, in care balaurul gri vroia sa ma manance si eu nu puteam sa alerg, pentru ca nu eram incaltata. Ce tampenie, nu?

Ok, dar nu despre asta vreau sa va spun. Acum se facea ca in jurul meu mai erau inca vreo 10 persoane, si stateam cu totii in cerc, pe niste scaune mai incomode chiar si decat scaunele alea tampite din sageata albastra, in care nu poti sa atipesti nici daca nu ai inchis un ochi in ultimele 48 de ore sau daca te-a muscat musca tete.

Anyway, printre toti astia, slava Domnului, erau si colegele mele Adriana, Iulia, Gabi, Elena si Ioana, dar si inca vreo 5 indivizi si individe, care, cu totii slabi si trasi la fata, aveau o expresie de parca i-ar fi tras cainii pana aici.

Si nu mi-a luat deloc mult sa ma prind si de ce. Eram la un fel de intalnire a Alcoolicilor Anonimi, mai putin partea cu Alcoolicii, bineinteles, pentru ca noi suntem fete cuminti. Dar nu stiu de ce, un nene tare antipatic ne pune pe toti sa vorbim pe rand, si apoi ne explica, in cel mai calm mod posibil, ca trebuie sa … (hmmm… cum oare as putea sa explic fara sa ma cutremur) … sa nu mai calatorim. Poftiiiiiim? De cand e asta un lucru rau???

Socul a fost atat de mare incat m-am trezit, transpirata toata si ciufulita (nu, nu am oglinda in dormitor dar stiu eu sigur ca eram) si total enervata de faptul ca cineva, pe lumea asta, ar putea incerca vreodata sa ma convinga sau sa ma impiedice sa vad lumea. Ce ineptie, nu?

M-am uitat la ceas si era in jur de ora 3 si nu ma gandeam decat ca n-ar fi deloc o idee buna sa adorm imediat la loc, pentru ca stiu eu, cand eram mica si ma trezeam din cosmar, pe urma cand atipeam iar, balaurul ala nenorocit tot la fel de flamand era, si eu tot la fel de desculta. Sau poate chiar si mai mult.

Asa ca m-am caznit o vreme sa nu adorm, dar apoi mi-am simtit din nou genele din ce in ce mai grele si… Oh crap! Sunt iarasi in aceeasi camera idioata, si acuma ne-am strans cu toatele in jurul mesei cu prajituri si ne intrebam una pe alta pe sestache ce naiba cautam acolo? Pentru ca, vedeti voi, noi nici macar de Pasul 1 din cei 12 (hai lasa, ca stiu ca si voi ati vazut prea multe filme cu AA meetings) nu eram in stare sa trecem, pentru ca el zice asa: primul pas inseamna sa accepti ca esti dependent de, in acest caz, calatorii (ok, ok, recunoastem) si ca viata ne scapa de sub control din cauza asta. Ok, poate ca petrecem noi cam mult timp citind tot felul de chestii despre calatorii, scriind articole, cautand cea mai buna combinatie de a ajunge in India / China / Argentina / Honolulu si, evident, calatorind propriu zis, insa IN NICI UN CAZ nu putem sa spunem ca nu ne mai putem controla viata din cauza asta. De faaaapt, eu chiar pot sa spun ca n-am fost niciodata mai happy.

E absurd nu? Atat de absurd incat chiar nu-mi dau seama de ce nu m-am trezit din nou pentru ca treaba asta e chiar de neconceput. Norocul meu e ca la 6 jumătate a sunat telefonul ca sa ma trezesc sa ma duc la serviciu, ca altfel cine stie la ce as mai fi fost supusa.

Tot drumul spre serviciu n-am putut insa sa-mi scot chestia asta din cap. Gluma ca gluma, visul ca vis, dar totusi, trebuie sa recunosc faptul ca in toata chestia asta exista si un sambure de adevar: chiar sunt dependenta de calatorii. Si asta probabil pentru ca prea se minuna toata lumea ca nu am nici un viciu. „Bai da tu te de fumat nu fumezi, de baut nu bei, nici macar cafea . Cuuuum? Nici macar Cola nu bei?”. Si nici nu pot sa incerc sa va explic aproximativ ce fata fac unii cand le spun ca nici macar nu am baut Cola in viata mea, dar in fine, asta e cu totul alta poveste :P

Ei, dar iata ca probabil nu exista om fara vicii, insa al meu e unul mai special, de care nici in veci nu as vrea sa ma lepad, asa ce de ce Doamne iarta-ma as vrea sa particip la o TA meeting (adica Travelholics Anonymous meeting , in traducere libera Intalnirea dependentilor de calatorii anonimi).

Decat daca…. ce-ati zice daca am face un asftel de „club” al Travelholicilor (evident, nu anonimi, pentru ca nu ne e rusine de asta), unde sa ne intalnim si sa povestim cate in luna si in stele despre locurile in care visam sa ajungem sau despre toate cele in care am ajuns si de care ne-am indragostit iremediabil, pentru ca vorba aia, cine se aseamana se aduna :)

Daca nu stii sigur cat sau daca esti dependent, putem face urmatorul test:

Esti cu siguranta travelholic daca:

• calatoresti atat de des incat nu ti-ai mai vazut parintii de la Craciunul / Pastele trecut (evident, daca nu locuiesti in acelasi oras cu ei), ramai fara zile de concediu legale de la jumatatea anului, ti-ai luat concediu medical de mai multe ori decat permite legea si mai ai putin si te dau afara de la job la cate zile de concediu fara plata soliciti. Daca esti student, ma mir ca te mai primesc aia la examene la cate absente ai.
• ai un travel wish list atat de lung incat nu mai esti in stare sa il tii minte pe tot, in cazul in care daca ii pastrezi mintal, atat de lung incat te doare mana dand scroll, in cazul in care l-ai scris pe calculator, si atat de lung incat, daca te-ai gandit ca ar fi o idee buna sa il scrii pe o foaie, te gandesti serios sa cauti sa-ti confectionezi un papyrus din ala lung de vreun kilometru, ca in desenele animate.
• ti-ai facut deja planul de calatorie pentru la anu’, ba chiar si pentru 2012, sau mai rau, ai o gramada de planuri in cap pe care nu esti in stare sa le pui in ordine nici macar pentru urmatorii 3 ani, darmite 2!
• esti in stare sa mergi de dimineata pana seara, fara sa te doara picioarele (decat poate doar un pic seara, cand te bagi in pat) spre disperarea prietenilor tai, care au avut nenorocul sa mearga cu tine in vreo calatorie, care ar mai vrea si ei din cand in cand sa mai ia si ei o pauza, dar tu nu, Batman, Batman!
• nu poti sa stai acasa mai mult de o luna, pentru ca te apuca mancariciul in talpi si simti ca daca nu te urci in tren / masina / avion mai repede, o iei razna!
• din momentul in care ti-ai cumparat un bilet de avion si pana in momentul in care pleci la aeroport (care uneori poate dura si cateva luni) te gandesti in fiecare zi „cat naiba mai e pana plec” pentru ca ti se pare ca a trecut deja o vesnicie de cand ai luat biletul, chiar si cand de fapt abia au trecut vreo 3 zile
• ai o mica depresie de fiecare data cand te intorci dintr-o calatorie mai lunga, pentru ca ti-e al naibii de greu sa intri din nou in rutina de fiecare zi din oras fara sa te gandesti de 10 ori pe zi cat de fain a fost pe unde ai umblat.
• si nu in ultimul rand, iubesti atat de mult calatoriile incat, atunci cand revezi fotografii pe care le-ai facut prin toate locurile pe unde ai fost, poti sa juri ca simti mirosul pe care l-ai simtit atunci, ca auzi tot ce auzeai atunci, ca simti pe piele soarele sau frigul pe care l-ai simtit atunci, si te ia un dor de nu mai stii ce-i cu tine .

Cam astea ar fi „simptomele” pe care le manifest eu, iar daca tu ai si altele, te invit sa ni le spui si noua, ca sa avem o lista cat mai completa. Totusi, daca ai bifat cel putin jumatate din cele de mai sus, atunci nu trebuie sa mai ai nici un dubiu: esti un travelholic veritabil si incurabil. Ne place de tine, esti de-al nostru! ;)