imaginea utilizatorului Calin Cruceru

O oaza de liniste si verdeata in inima padurii tropicale

Suntem in Suncamp Puerto Plata, Republica Dominicana. Padure tropicala, casute de vara in jurul nostru si un rau ce patrunde in zona dinspre munte, de undeva de departe. Fete negre, fete albe si noi, cei care lucram pe aici. E complexul ecoturistic SUNCAMP si e seara. Se bea bere in fata raului si unii manaca tamarindo, care e acru, dar are vitamina C. Niste americani care abia ce si-au terminat cursul de creola se pregatesc de cina. Sunt tineri, cuminti si incantati de ceea ce e in jurul lor. Liniste si exotism! Beau bere si patroana le-a oferit posibilitatea de a se autoservi si de a-si face singuri calculele in ceea ce priveste numarul de sticle baute.

Incredere 100% din partea Dianei Pellerin! Aceasta canadianca blonda e sufletul condo-ului. A muncit o perioada indelungata in turism si cu banii castigati si-a facut acest super rancho, intr-o zona parca rupta din Gradina Edenului! Ecoturism... si mai mult. O ambianta familiala la doar 10 dolari pe noapte. Nu-mi vine sa cred cand cunosc preturile prin zona de All. Si berea e ieftina, un euro sticla de un litru si jumatate si e de calitate. Fara conservanti! Rece mereu. Aici e o crima ca berea sa depaseasca 3 grade.

Americanii sunt disciplinati, iar in grupul de 10 este doar un singur baiat. Inca nu am avut timp sa discut cu ei. "Hello, nice to meet you..." si cam atat pana acum. Dar sunt foarte simpatici. As vrea sa le fiu ghid prin Puerto Plata. Sa vad, poate reusesc. Invata limba creola, limba uzuala a statului Haiti! Si bucatareasa e haitiana. A adus-o Diana ieri. E o femeie divortata, cu 7 copii. Dar rade si se intretine cu mine, "le blanc", cum i-am auzit adineaori ca imi spun pe aici. Mai e si un columbian foarte simpatic, Victor.

Le place mult aici, americanilor! E liniste, iar preturile sunt bune.

Doua fete blonde arunca cu veselie paine in rau la "pestii ecologici"! Si se distreaza. Gesturi normale si naturale, fara fite. Imi place ca nu sunt prea orgolioase!

Dar uite, atmosfera se incalzeste, se strang toti pe banca si povestesc.. Isi planifica traseul pentru maine si sper sa le conving sa dea un interviu pentru viajoa.ro. Zilele astea. Avem timp.

E noapte deja si ma retrag intr-un colt ferit de tantari . De fapt, tantarii astia ataca doar pe perioada inserarii pana se face noapte si racoare, dupa care... e liniste! Nu mai musca. Poate un biolog sa-mi explice fenomenul... In oras, in Puerto Plata e altfel. Dar si tantarii au soiuri de...tantari!

Americanii se duc la culcare. Au baut bere multa, dar sunt la fel de cuminti ca inainte. Putin mai veseli. Sunt doar in Caraibe, nu?

Eu ma asez pe scaun, cu laptopul in brate si incep sa scriu. E liniste si miros de flori tropicale. E noapte si ma gandesc la Romania. E mai si e frumos si la noi acum!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. Daca ai un cont de Gravatar asociat cu adresa de email, acesta va fi folosit pentru afisarea avatarului tau.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare