- Destinatii
- Experiente
- Incursiuni
- Jurnale de calatorie
- Recomandari
- Sfaturi si idei
- Altele
Printre dealurile Argeşului, un deal mic...
Pe la Costeşti-Vâlsan nu ai de ce să treci decât dacă ai neamuri prin apropiere. Sau dacă ai o înclinaţie artistică pentru peisaje sau poezia sămănătoristă. Sau dacă nu dai 100 kilometri de asfalt pe 10 de uliţă onestă, cu praf şi hârtoape, la colţul căreia răsare câte un puşti mirat de zgomotul alintat al motocicletei. A, da, la Costeşti-Vâlsan te duci şi dacă ai sub fund o motocicletă căreia i s-a acrit (metaforic fie spus) de oraş şi care vrea (tot metaforic) să simtă aer de ţară în nări, pardon, în radiator. Cum fac parte mai mult sau mai puţin din fiecare categorie, am vizitat Costeşti-Vâlsanul.
Ce am văzut? Dacă e să răspund unui om care şi-a ros unghiile nerăbdare un an întreg, oscilând pentru concediu între Ibiza, Mamaia şi Căciulata, nimic. E un sat ca o mie de alte sate, ba chiar mai sărac decât multe dintre ele - n-a fost atins încă de pecetea civilizatoare a asfaltului. Dar dacă omul a ales să treacă prin Curtea de Argeş, să se închine acasă la Neagoe Basarab, să bea o gură de apă de la fântâna Meşterului Manole şi apoi să dea o raită pe Transfăgărăşan, înseamnă că turistul nostru e amator de mici aventuri şi atunci parcă e păcat să nu dea şi pe la Costeşti. Să zicem că turistul pleacă de la Bucureşti sau din apropiere înspre Argeş. Merge, ca tot omul, pe autostrada A1 (unicat în ţară), ocoleşte frumuşel Piteştiul şi ţine înainte spre Curtea de Argeş pe DN 7C. Dacă nu e prea grăbit să ajungă la Bâlea Lac, să se îndoape cu mici, nu are decât să schimbe relativ banalul traseu de până la Curtea de Argeş şi, la Merişani, după pod şi calea ferată, să facă dreapta în direcţia Brădetu (45.59.04 N, 24.44.48 E pentru aventurierii cu GPS).

Urmează un drum ceva mai pitoresc – atât de pitoresc încât nici o hartă nu l-a botezat, un drum care te duce din ce în ce mai adânc printre dealuri şi păduri. Curbele devin din ce în ce mai hoaţe, oamenii din ce în ce mai relaxaţi (atât de relaxaţi încât îşi mai lasă Daciile şi căruţele mai pe mijlocul drumului, plus nisip pe tot carosabilul în vreo trei curbe – aviz motocicliştilor) şi până să te obişnuieşti, ai şi ajuns în Stroeşti, de unde faci stânga la indicatorul de Costeşti (45.08.27 N şi 24.47.15 E), pe drum strămoşesc, de piatră şi nisip. Deschizi geamurile, dacă nu ai făcut-o până acum, bagi în a doua (a treia pentru motoare cu chef de hâţânat) şi, între două gropi străvechi, contemplezi, că doar de asta ai venit.



Ajungi pe nesimţite, la răscruce, faci dreapta, ajungi în „centru”, mergi încet, nu ca orăşeanu’ disperat, saluţi şi tu băbuţele montate pe băncuţe, ţii înainte şi … ai ieşit din Costeşti. Şi cum ai ieşit, vezi în stânga un muşuroi mare de pământ, ca o căciulă de uriaş, împodobită cu iarbă şi flori, de parcă ar fi ziua lui de naştere. Semnalizezi – sau nu, faci ce vrei – şi parchezi la poalele lui. Cobori. Se aud lăcustele şi râul, se simte miros de iarbă moale şi de balegă (dacă nu vii în weekend, s-ar putea să vezi o mică expoziţie vie de văcuţe la izlaz), în jur numai dealuri blânde, verde şi cer.

Opreşte-te şi dă afară din plămâni tot Bucureştiul. Şi după ce te saturi de aer proaspăt, ia merindele din portbagaj (sau din topcase-ul pentru moto), lasă-ţi motorizata jos şi suie-te pe culme, ca să ai perspectivă. Şi în vreme ce muşti sănătos din roşioară & castravecior, răsfaţă-te cu frumuseţea asta cuminte. Aici un deluşor, mai peste uliţă nişte porumb ce mai are un pic până să ajungă în oală sau în guşa găinilor, acolo nişte căpiţe (pe aici li se zice capre) ce-şi aşteaptă fânul, la doi paşi susură râul Vâlsan, pe care, dacă ai timp şi chef, îl poţi scormoni un pic pe sub pietre – fiindcă aici trăieşte peştele cel mai rar din lume, aspretele (Romanichthys valsanicola), despre care unii zic că ar fi neam cu dinozaurii.




Ia-ţi răgaz. Şi când ţi-ai terminat siesta, mulţumeşte Celui de Sus că a făcut şi primarului că n-a stricat asemenea loc şi ţine drumul înainte, printre holde (aici se zice că eşti în Costeasca). Treci iar pe un pod şi apoi ieşi în Vâlsăneşti, satul cel vecin, unde faci iar stânga şi ţii înainte, până la o răspântie mare, unde coteşti iar stânga şi accelerezi un pic mai bărbăteşte, că drumul e bunicel, peisajul frumos, burta plină, ziua lungă, iar Curtea de Argeş la nici 15 kilometri depărtare...
Articol scris de Silviu Man
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
Comentarii (4)
Trimis de Alexa la 12-07-2010.
Cum e cu agroturismul prin zona? Ai unde sa innoptezi si sa mananci ceva?
Trimis de Adriana la 12-07-2010.
Pacat de drumurile cu hartoape care, de multe ori, ne impiedica sa dam frau liber exploratorului din noi...
E superba zona si pozele facute de tine la fel :)
Trimis de Ioana la 14-07-2010.
Unii ar spune "Slava Cerului de drumurile cu hartoape, caci daca ar fi asfaltat ar veni toti si s-ar strica locul".
Trimis de Silviu Man la 14-07-2010.
@ Alexa : agroturismul in zona tinde vertiginos catre 0 barat. nimic extrem de aproape (in afara de casuta bunicilor mei la care poti apela daca sunt si eu pe acolo si ai chef de plimbarit :) ). Nucsoara e la vreo 30 de kilometri, Bradetu la vreo 15 - ce s-o mai fi ales de ele, inca nu stiu... dar zic si eu ca primaru' - avem o zona fooooarte buna pentru agroturism...
@ Adriana : stii cum e, cu efortul mai mare, proportional cu satisfactiile :) De acord cu Ioana aici - daca s-ar putea face autostrada Bucuresti - Varful Moldoveanu, toti bucurestenii satui de Bucuresti s-ar duce sa asculte manele pe Moldoveanu, desi altminteri n-ar avea nici un motiv sa bata atata drum pana acolo. Daca-mi permiti o prostioara : e bine sa existe drumuri care nu exista :)












