Roma, la picior

Ca tot s-a discutat despre Roma imi aduc aminte ca in urma cu an am colindat si eu stradutele intortocheate ale capitalei italiene. Un oras atat de mare necesita foarte mult timp pentru a-l descoperi si cunoaste cu adevarat.

In putinul timp pe care l-am avut la dispozitie am incercat sa parcurg cateva trasee de zeci de kilometri pe jos si astfel am fost impresionata de caldura italienilor, de momumentele atat de bine conservate si de buna organizare a Romei.

Prima zi in acest oras magnific a fost una ploioasa, dar asta nu m-a impiedicat sa ajung la Fontana de Trevi unde am simtit ca mi se taie, practic, respiratia, in Palazzo della Farnesina, situata pe una din cele sapte coline ale orasului aici aflandu-se Guvernul si Ministerele si de unde poti privi Basilica Sf. Petru (Vatican) si, nu in ultimul rand, la treptele spaniole. Daca cobori treptele ajungi pe o faimoasa strada care impresioneaza doamnele din inalta societate si anume Via Condotti plina de magazine cum ar fi Chanel, Prada, Dolce & Gabbana, Armani , Versace, etc.

Timpul ne-a izgonit intr-o cafenea unde am savurat un delicios capuccino, chiar daca nu era dimineata. In Italia sunt cateva reguli de care trebuie sa tineti cont in legatura cu servirea cafelei si cu obiceiurile culinare. Capuccino se serveste numai la micul dejun impreuna cu cateva fursecuri sau prajituri, iar cafeau trebuie sa o cereti intodeauna dupa masa, niciodata inainte - italienii refuza sa accepte ca poti servi cafeaua si inainte de masa, cum se mai obisnuieste pe la noi. Si, daca va aventurati prin oras, nu uitati sa va duceti sa mancati intre unu si trei altfel va trebui sa asteptati pana la ora sase ca sa serviti urmatoarea masa.

Cat am umblat eu prin Roma nu am vazut shaormerii, fast fooduri sau mancaruri take away, italienii sunt traditionalisti si tin foarte mult la obiceiurile culinare - paste si pizza. Pizza lor este atat de diferita fata de ce intalnim in Romania incat nu poti concepe ca nu trebuie sa pui ketchup pe deasupra ei. De obicei se pune un sos inainte de a adauga celelalte ingrediente care nu sunt in numar mai mare de cinci per pizza. La restaurant, pana iti soseste mancarea, ti se aduce un cosulet cu paine de toate felurile. Italienii din sud rad de cei din nord apropos de calitatea painii. Mie mi-a fost greu sa-mi dau seama care e mai buna pentru ca toate mi se pareau delicioase.

Dupa ce ne-am odihnit, fiind luna februarie, seara a venit foarte repede asa ca am pornit din nou spre minunatiile orasului. Am ajuns in Piazza Navona unde fantanile creau o atmosfera de basm fiind luminate si evidentiand sculpturile atat de bine, incat aveai impresia ca sunt vii.

Dupa o sesiune de fotografii ne-a atras lumina Basilicii Vaticanului si am traversat Raul Tevere chiar pe faimosul pod Ponte D’Angelo ce leaga cartierul Borgo de Ponte unde este situat Castelul Sant’Angelo.

Castelul este denumit astfel dupa ingerul care se afla in varfului cladirii si din 1901 a devenit muzeu. Inca admirand luminile orasului si incercand sa nu devin prea sentimentala am mers cu pasi inceti spre granita dintre Roma si statul Vatican. Ajunsa in Piazza San Pedro am simtit energia pozitiva emanata de acest spatiu. Am admirat coloanele ce ai impresia ca formeaza ziduri, pe care sunt amplasate statuile Papilor care au condus Vaticanul de-a lungul secolelor. O zi am rezervat-o Muzeului Vaticanului si statului in sine.

Pe langa statui si cladiri vechi, Roma ofera si parcuri minunate unde poti vedea pini alaturi de portocali care in luna februarie atarnau de greutatea fructelor. Pacat ca nu sunt comestibile.

Ca orice turist am vizitat aproape toate punctele de atractie importante, insa cel mai mult m-au impresionat Vaticanul, atat ziua cat si noaptea, Fontana de Trevi, Parcul Bolognese, apeductele care impanzesc aproape tot orasul si ai posibilitatea sa treci pe sub ele si, nu in ultimul rand, numarul mare al Arcurilor de Triumf.