Rupere de nori la Cetatea Poenari

Nu sunt o fana a drumetiilor pe munte. Am facut cateva in generala si liceu, dar nu m-a prins microbul si pace. N-am inteles niciodata cum te mai poti bucura de peisajul din jurul tau, de sunetele padurii si aerul proaspat cu ochii bulbucati de efort si limba de-un cot.. Totusi, vad atatia oameni pasionati de ture pe munte in jurul meu incat am inceput sa ma intreb daca nu cumva imi scapa mie ceva.

Asa am ajuns la Poienari unde se gaseste, cocotata pe o stanca, cetatea lui Vlad Tepes. M-am gandit ca e un inceput bun. Nu se poate numi drumetie pe munte, dar seamana destul de mult cu una. 1480 de trepte care serpuiesc prin padure te duc la ruinele cetatii de unde ai o panorama superba asupra Cheilor Argesului.

Pe la doua si ceva eram la poalele stancii si ma uitam la norii nu foarte prietenosi din zare. Sub amenintarea lor am hotarat sa urcam. Cat de rau putea sa fie daca incepea sa ploua? Imi luasem cu o zi inainte un mini-rucsac smecher de la Decathlon in care pusesem strictul necesar ca sa nu fie prea greu, aveam incaltari speciale de hiking si la cat de cald imi era putina apa ar fi fost chiar binevenita.

Pe la jumatatea drumului un bubuit puternic a marcat inceputul ploii, iar pana am ajuns in varf eram uzi din cap pana in picioare. N-a fost rau sau neplacut. Mi-era frica doar de fulgere, in rest toate bune si frumoase. Primul lucru pe care l-am vazut atunci cand am iesit din padure a fost cetatea luminata de un fulger. Abia dupa aceea am observat haul din stanga si din dreapta. Cred ca e mult mai spectaculos tot peisajul pe ploaie. Am vazut ceata cum urca incet incet, iar cand a ajuns la noi am simtit-o ca pe un curent de aer cald. Foarte spooky si impresionant.

N-am stat foarte mult printre zidurile cetatii. Am dat o tura, ne-am uitat in groapa care pe vremuri servea drept inchisoare si am incercat sa-mi imaginez cum Tepes arunca bolovani in capul dusmanilor care incercau sa ajunga la el. Da, bine, nu Tepes, dar oricum imaginea mi-a smuls un zambet.

La intoarcere m-a asteptat o surpriza: rucsacul meu smecher n-a facut fata debitului de apa si pe fundul lui, intr-o mica balta, pluteau telefonul mobil, camera si mp3 player-ul care n-au mai putut fi resuscitate :(

Cam asta a fost prima mea interactiune cu muntele. Lasand la o parte pierderile materiale, a fost o experienta spectaculoasa din care am avut si multe de invatat:
- cand pleci pe munte e de preferat sa ai fie un rucsac impermeabil, fie pungi de plastic in care sa-ti pui lucrurile care se deterioreaza in contact cu apa
- e o adevarata binecuvantare sa ai sandale reglabile, special concepute pentru hiking mai ales cand te prinde ploaia. Nu aluneci pe pietrele ude, daca se largesc din cauza apei poti sa le strangi astfel incat sa nu-ti scrantesti vreo glezna si fiind sandale nu inoti intr-o balta de apa pana cand se usuca sau le scoti din picioare.
- nu e deloc placut sa stai cateva ore bune, ud. De acum incolo, chiar daca plec doar pentru o zi, o sa-mi iau la mine un tricou de schimb.

Probabil ca multora dintre voi concluziile mele vi se par evidente si va intrebati cumde nu le stiam dinainte, dar sunt convinsa ca mai sunt si persoane ca mine, fara prea multa experienta cu drumetiile carora s-ar putea sa le fie de folos.

In alta ordine de idei, mi-a placut foarte mult drumul si mai ales privelistea din varf. Daca nu stiti ce sa faceti intr-o zi de weekend puteti sa dati o fuga pana la Poienari si in drum sa vizitati si Curtea de Arges sau puteti sa va opriti acolo in drum spre Vidraru sau Balea Lac.