Un week-end in Algarve, sau galceava socotelii de acasa cu cea din targ

Socoteala de acasă se prezenta cam așa:
Vineri, 13 Mai, 21:00 – Fac bagajul, jumătate de oră maximum
Sâmbătă, 14 Mai 06:45 – Pornesc spre aeroportul din Charleroi
10:35 – Decolez spre Faro, Portugalia
12:30 – Aterizez în Faro, Portugalia. Zbor de două ore.
De la Faro la Lagos, destinația finală sunt cam 80 km. Iau autobuzul. N-ar trebui să fac mai mult de o oră și ceva.
14:30 – Ajung la hostel la Lagos, mă cazez.
Restul după-amiezii – mă plimb pe plajă, vizitez orașul.
Duminică, 10:30 – Plimbare cu barca la grote
Duminică seara – plec înapoi.

Și acum socoteala din târg:

Capitolul I. Bagajele
Vineri 13 mai 2011, 23:56

Luxemburg. Cu ghiozdanul pe jumătate plin, revăd checklist-ul personal pentru făcut bagaje:
- tricouri – OK
- lenjerie – OK
- deodorant – OK
…
- șlapi – Șlapi??? Ce să fac cu șlapii? Mmmbine, hai că-i iau și pe ăștia, la urma urmei merg la plajă
- lacăt – Da
- pijama – Aoleu, era să uit pijamaua!!
- bilete de avion – OK, apropo, oare de la ce aeroport decolez? Din Frankfurt sau Charleroi? Belgia, aha, bine, frumos.
- bilete de autobuz până la aeroport – OK
- rezervare hostel Lagos – Este
- dopuri de urechi – Unde mi-s dopurile de urechi?

23:58
Trei minute de căutat frenetic prin sertărașe dopurile de urechi. Ia dopurile de unde nu-s. Of. Ok, plec fără dopuri. Sper ca hostelul să nu fie deasupra unui club de noapte.

00:01
…
- periuța de dinti – OK
- aparat foto – Este și ăsta.
…

01:12
Gata. Bagajul e făcut. Cred că ar fi cazul să mă culc. Pun alarma la 5:45.

01:13
Sting lumina. Trag oblonul. O să fie o noapte scurtă.

01:37
Ochii bulbucați: AM UITAT SĂ PUN BULETINUL!!!

Capitolul II - Drumul

Sâmbătă, 14 mai 2011, 10:35
Charleroi. Mă îmbarc.

1?:??
În aer.
Cred că e cel mai lung zbor de două ore din viața mea! Nu mai am răbdare.

1?:?+n
Ta-ta-ra-ra-ri-ti-ti… melodia tâmpițică de la Ryanair ne anunță că și acest zbor a aterizat la timp. Serios? Mie mi se pare că a avut cel puțin o oră întârziere. În fine.

13:47
Aterizăm în aeroportul din Faro. Ahaaa. Păi trebuia să ajungem acum vreo oră, dragă Ryanair! Nu pricep.

13:48
Aflu că nu există autobuz direct de la aeroportul din Faro către Lagos. Trebuie să merg până în Faro, și de acolo să iau ori autobuzul ori trenul către Lagos. Bine. O să ajung puțin mai târziu decât anticipasem.

13:49
Aflu că autobuzele de la aeroportul din Faro înspre orașul Faro sunt din oră în oră, și următorul e peste cam 50 de minute. Mai puțin bine. Mă pun pe așteptat.

13:50
Descopăr dopurile de urechi într-un buzunăraș al genții, rămase de pe la vreun concert, ceva. Haaaa, nimic nu va sta între mine și somnul meu!

13:53
Observ că ceasul din aeroport arată 12:53. Creierul meu nu face nici o conexiune.

14:37
A venit autobuzul către Faro!

15:02
Autogara din Faro. Când e următorul autobuz spre Lagos? 17:25???? Scandalos de târziu.  Mă duc să văd de tren.

15:14
Gara din Faro. Următorul tren spre Lagos? 16:13. Mda. Asta e. One ticket, please.
Aflu că face cam două ore. Pffff!

15:15
Părăsesc gara cu încredere și speranță. Am o oră la dispoziție pentru a explora jungla numită Faro.

15:57
Mă întorc în gară. Ghișeul de informații e gol. Mă îndrept spre casa de bilete. Știți cumva de la ce linie pleacă trenul spre Lagos? Tipa de la casă îmi zâmbește binevoitor: It’s too soon.
Zâmbesc și eu.
Ies pe peron. Gara e goală.

16:08
Încep să mă impacientez. Nici urmă de tren, nici urmă de anunț de la ce linie pornește. Tic-tac-tic-tac.
16:09
Bat darabana.
16:10
Învârt policarii.
16:11
Dau ture prin gară.

16:13
Zen. Intravenos, dacă se poate.

16:15
A venit cineva în ghișeul de informații. Mă hotărăsc să ies la atac:
Trenul de Lagos? Știți de la ce linie pleacă?
Îmi zâmbește: E prea devreme.
Panichez. Insist. Când o să știți de la ce linie pleacă?
Îmi zâmbește calm: Information, four o’clock.
Păi e deja patru și un sfert, omule, trenul trebuia să fi plecat deja! Încerc să rezist imboldului de a mă burzului la el. Zâmbesc și eu.

16:17
Într-o sclipire de geniu, creierul meu are vaga intuiție a unei posibile diferențe de fus orar între Portugalia și Europa centrală. Mă uit la ceasul din gară: 15:17.

15:18
Părăsesc gara cu coada între picioare.

16:07 (acuma pe bune)
Revin în gară. La difuzor se anunță că trenul spre Lagos pornește de la linia 1. Oricum m-aș fi prins și singură, gara era plină ochi și toată lumea stătea la prima linie. Domnul de la informații vine la mine, îmi zâmbește, și mă anunță personal: Lagos, line uno.
Zâmbesc și eu. Obrigada.

16:18
Sunt în personalul spre Lagos. Citesc, privesc pe geam cum satele din Algarve se perindă prin fața mea. Pe bancheta din față, un cuplu de francezi între două vârste. Ținuta le trădează apetitul pentru aventură. Ea - bluză roz-bombon și sandale cu toc, el - pantaloni scurți și sandale (fără toc). Lângă ei, o valijoară.
La prima haltă, mă abordează agitați. Evident, direct în franceză: E departe Lagos?
Zâmbesc. Pot să stea liniștiți, îi asigur cu un aer expert, e peste o oră și patruzeci de minute, în plus, e capăt de linie.

17:56
Trenul s-a oprit pe în mijlocul unui teren viran. Căldură mare, monșer. Pasagerii își văd fiecare de treaba lui. O doamnă blondă își șterge sudoarea de pe frunte. Un cuplu bătrân moțăie pe o banchetă la umbră. Un tată își ridică copilul de vreo patru ani în brațe, și-i arată ceva pe geam.

Francezii mei recidivează: am ajuns în Lagos?
Are we there yet? Mă uit la ei, le arăt cu subînțeles câmpul, și le răspund: Nu cred, nu pare. Mizez pe faptul că absența unei clădiri care să arate a gară și pe care să scrie “Lagos” și apatia generală din tren sunt suficient de concludente că nu am ajuns la capătul de linie.
Dar nu. În lipsa unor argumente irefutabile că nu ne aflăm în gara din Lagos, noii mei prieteni decid să-și urmeze instinctul: coboară din tren cu hotărâre, scrutându-și hotelul la orizont.  

Câțiva pasageri scot capetele pe geam, admirând vederea oferită de un cuplu de francezi, o valiză și un câmp cu mărăcini în sudul Portugaliei.

Cineva se îndură și-i anunță că Lagos e peste câteva minute, așa că să facă bine să urce înapoi în tren înainte să o ia din loc.

18:03
Lagos!

18:47
Ajung la hostel, mă cazez. Diferența cu socoteala de acasă? 4 ore și 17 minute. Și infinit mai multe amintiri.

Capitolul III. Excursia la grote

Duminică, 15 mai 2011, 08:48
Bucătăria hostelului din Lagos. Cu o tartină cu gem de portocale într-o mână și harta în cealaltă, plănuiesc Marea Reconciliere a Caprei cu Varza: cum să ajung la plajele cu stânci, înapoi în oraș și să fac și o plimbare cu barca la grote în aceeași dimineață. Va trebui să plec la 9 și să mă țin de orar cu dinții. Sau… nu ? :)

9 trecute, fix
Hit the road, Jack!

9 și nuconteazăcât, minutele au devenit irelevante în minunea asta de plajă
Plaja e încă pustie, stau între stânci și mă holbez uluită la mare, am soarele în față, nu foarte sus pe cer, numai bine, apa nu e albastră, ci un pic gri, de fapt de un verde pal, și habar n-am unde se sfârșeste apa și unde începe orizontul, care e și el un pic verzui, sau mi se pare mie. Se zărește din când în când câte o barcă cu motor, dar nu se aude nimic decât vântul și pescărușii și vuietul valurilor izbindu-se de roci, adică ceea ce s-ar numi în limbajul omului modern drept tăcere, și nu-mi doresc decât niște pioneze ca să pot lipi soarele de cer fix în punctul în care e acum, și un acces direct la mașina timpului, ca să scot câteva șuruburi să stea timpul în loc.

10 și nuconteazăcât
Mă uit pe hartă și vreau să merg la Ponta de Piedade, locul unde plaja formează un colț și oceanul înconjoară uscatul din doua părți. Pare cam la 20 de minute pe stradă, așa că pornesc.

Cam 11
Ponta de Piedade. Ce-mi plac extremitățile astea geografice!
Pășesc cu grijă pe cărarea din vârful coastei, în spatele farului, și vântul suflă cu putere, sper să nu mă ia pe sus, apa e turcoaz sub arcadele de stânci, cred că ar fi superb să le văd de acolo de jos, de fapt pentru asta și vroiam în excursia la grote.
A, se poate face o excursie la grote și de aici, super, nu mai trebuie să mă întorc în oraș.

11:28
Cam cât durează? Îl întreb pe barcagiu. O jumatate de oră, vrei? Normal!
Barcile sunt adăposite într-o mini-lagună ocrotită de câteva stânci.

Mă urc în barcă împreună cu un cuplu de spanioli. Ni se dau vestele de salvare. Apa e clar mai agitată decât în port. Bag aparatul foto în husă.
Pornim.

11:29:02
Ieșim în larg. Cam mari valurile astea. Ca noroc că nu stau chiar în față.

11:29:47
Uhhhh, dacă rezist eu juma’ de oră pe barca asta fără să pic e mare minune.

11:30:01
Găsesc un cârlig de care îmi încleștez degetele cu putere. Rodeo. Varianta acvatică.

11:30:59
Ok, daca ne răsturnăm, partea bună e că n-am buletinul la mine, cuget eu la rece. Nici banii. Și doar unul dintre carduri, deci dacă îl pierd îl pot folosi pe celălalt. Partea proastă e că mi-aș pierde șlapii.
Și aparatul foto ar fi cam sacrificat. A, da, și era să uit, nu știu să înot. Detalii minore.

11:31:20
Intrăm în prima grotă. Foarte frumos. Dacă aș ști să înot ar fi și mai frumos.

11:32:19
Ieșim din prima grotă. Se pare că am trecut cu brio de prima probă de rodeo, pentru că valurile s-au întețit și am trecut la Level 2. Sper că mai am câteva vieți de rezervă.

11:32:25
Barcagiul ne anunță că valurile sunt prea puternice și ne întoarcem înapoi pentru că  e periculos. Doh! Acuma ți-ai dat seama?

11:33
Zbafffffff! Un val mătură suprafața bărcuței. Tot îmi părea rău că ajung la Atlantic și nu fac baie, ei bine acuma problema s-a rezolvat. Pot participa la un concurs de tricouri ude. Ca noroc că am pus aparatul în husă. Ochelarii îi simt încă pe nas, sper că au și lentilele în ei. Nu-mi dau seama, că nu văd. Șlapii sunt ok.

11:34
Am intrat înapoi în lagună. Barcagiul îmi zice ceva, și-mi face semne disperate să-mi dau jos vesta de salvare.
CEEEE? NU DAU JOS NIMIC! Mai am dreptul la încă 7 secunde de vestă!

11:35
Pământ! Tare frumos a fost la grote. Recomand.