Un vechi proverb spune ca un amic iti este un adevarat prieten numai dupa ce ai calatorit cu acea persoana.

Testul care va arata adevaratul caracter al cuiva este acela de a vedea acel om fara apa, fara bani si fara mancare.

Am mers pentru a zecea oara in Egipt cu o prietena, pentru prima oara cu altcineva.  Aveam in fata noastra o lunga calatorie de 30 de zile in Egipt. Dupa ce am intalnit multi oameni buni si multi prieteni vechi, am decis sa ii vizitam pe cei noi din Luxor. Noul prieten era de pe acelasi site de calatorii ca si mine si am decis sa stam la hostelul in care el lucra. Visul meu era sa ajung acolo ca sa vad templul lui Hatshepsut si Valea Regilor, dar nu in ultimul rand sa zbor!

Ai citit cand erai doar un copil despre Egipt si egipteni? Despre mumii si despre desert? Ei bine… si eu la fel am citit si chiar mai mult decat atat: un reportaj de la canalul Discovery m-a facut sa visez nu numai sa vad Egiptul, dar deasemenea sa zbor!

Desigur ca am avut un zbor bun spre Cairo, dar eu vorbesc despre a simti vantul, de a simti aerul pe pielea mea, senzatia de a fi in aer aproape de pamant si in urmatoarea secunda  sus, aproape de varful coloanelor templelor… sa zbor asa cum am citit in cartile lui Jules Verne cand eram copila.

Am decis ca e timpul sa fac asta! M-am trezit foarte devreme a doua zi si am inceput sa ma pregatesc pentru experienta magica. La inceput prietena mea nu era sigura ca eu voi zbura, dar nu vroia sa ramana singura. Asa ca a decis sa mi se alature in misiune.

Am sarit amandoua in microbuzul care ne-a dus la barci. Am traversat fluviul – Nilul. Nilul a fost generos cu noi pentru ca am avut o trecere usoara si placuta catre cealalta parte: catre tarmul de Vest. De aici am ajuns la locul de lansare. In timp de imi lipeam ochii de fereastra puteam sa vad ciupercile uriase. Atatea culori… Asa de mari… Din cand in cand o flacara le colora, oferind fulgerate umbre ascutite pe deasupra marelui desert si cosurile mici pareau ca cel pe care Scufita Rosie il avea.

In timp ce ne apropiam am vazut ca de fapt acele cosuri erau unele mari, aproape 10 oameni putind intra intr-o bucata. Dupa ce ne-am urcat intr-unul din ele am vazut cum alte cosurile mari atasate de ciupercile gigante se ridicau in aer. Usor si delicat.  A venit si randul nostru sa parasim pamantul si sa imbratisam vazduhul. Totul a durat cateva secunde si capitanul ne-a anuntat sa suntem in siguranta si ne-a felicitat pentru ca suntem un echipaj bun al balonului. Eram in aer!

Fata mea putea sa simta ca noaptea ne parasea, se crapa de ziua si cerul era la fel de colorat pe cat erau de colorate ciupercile mai devreme. Deodata o placuta lumina calda a venit peste noi si am vazut o farfurie portocalie aparand pe cer. Incet incet el devenea din ce in ce mai mare si deodata toti oamenii din cos au inceput si ei sa infloreasca. Nu mai era nevoie de nici o cafea! Toti erau treji! Aproape ca atingeam graul verde de sub cosul nostru si peste cateva secunde puteam sa vedem de sus nisipul gri al desertului. Si dupa o vreme am vazut chiar templele vechi si chiar manastirile din acea zona.

Parea ca tot cerul e invadat de baloane! Cucerisem cerul si zburam intr-adevar!

Acum patru ani am auzit de un site de calatorii unde poti intalni noi culturi, unde pot sa imi prezint cultura careia ii apartin intr-o lumina corecta si sa imi prezint orasul in adevarata lui glorie. Asa ca m-am inscris pe CS (CouchSurfing.org). Asa am ajuns sa iubesc Egiptul, a doua mea casa. In acest fel acum doi ani am calatorit timp de 30 de zile impreuna cu prietena mea, nasa mea de botez  – in etate de 70 de ani – in Egipt si sunt sigura ca a trecut cu brio cele trei teste descrise la inceput.

Acum amandoua iubim Egiptul, avem prieteni buni acolo si deasemenea ei au ajuns sa cunoasca  mai mult despre Romania!

S-ar putea sa te intereseze si:

• Doru Panaitescu: “Sunt pasionat de fotografie si bird-watching”