Despre orase, cu Calvino

“Dintr-un oras nu te bucuri de cele sapte sau saptezeci si sapte minuni, ci de raspunsul pe care il da uneia dintre intrebarile tale.” (Italo Calvino)

Stimati cititori, intrerupem jurnalul mexican cu o stire de ultima ora: citesc “Orase invizibile” de Italo Calvino, ceea ce va doresc si dumneavoastra.

De ce? Hai sa vedem cateva motive convingatoare.
Graieste Calvino: “Orasele sunt o aglomerare de atatea lucruri: de memorie, de dorinte, de semne de limbaj; orasele sunt locuri de schimb, asa cum explica toate cartile de istorie a economiei, dar aceste schimburi nu sunt doar schimburi de marfuri, sunt schimburi de cuvinte, de dorinte, de amintiri.“ “Orasele ca niste vise sunt alcatuite din dorinte si din temeri, chiar daca firul discursului lor e secret, regulile lor absurde, perspectivele inselatoare si fiecare lucru ascude un altul.” Inveti sa intelegi un oras.

“Orasul nu isi spune trecutul, ci il contine ca liniile unei maini, scris pe marginile strazilor, in grilajele ferestrelor, in balustradele scarilor, in antenele paratraznetelor, in stalpii drapelelor [...]”. De fapt in zgarieturi, crestaturi, caneluri. Inveti sa vezi un oras.

Realizezi ca “uneori orase diferite se succed pe aceeasi bucata de pamant, avand acelasi nume, se nasc si mor fara a se fi cunoscut, incomunicabile intre ele. Uneori pana si numele locuitorilor raman la fel, si accentul vocilor, si chiar si liniile chipurilor; dar zeii care locuiesc dedesubtul numelor si deasupra locurilor au plecat fara sa spuna nimic si in locul lor s-au cuibarit zei noi. E zadarnic sa te intrebi daca acestia sunt mai buni sau mai rai decat cei vechi, dat fiind ca nu exista niciun raport intre ei.” Inveti sa citesti palimsestul unui oras.

“Obligata sa ramana imobila si egala cu ea insasi, pentru a fi mai bine amintita, Zora se stinse, se desfacu si disparu. Pamantul a uitat-o.” Zora era un oras. Imaginar. Sau poate nu chiar atat de imaginar, inveti sa iti pese de Zorele reale.

De fapt, “Fiecare oras isi ia forma din desertul caruia i se opune.” Si atat.

E o carte despre calatoriile imaginare ale unui Marco Polo imaginar, in orase imposibile cu nume de femei, Clarice, Zenobia, Eusapia, unele cu multe fete, formate din obiecte, simboluri si amintiri, altele care blocheaza amintirile si incurca simbolurile.

Un Marco Polo care incearca “sa descopere motivele secrete care au determinat oamenii sa traiasca in orase, motive care raman in picioare dincolo de orice criza”.

Care isi da seama ca “Trecutul unui calator se schimba in functie de itinerariul parcurs, nu vorbesc de trecutul recent in care fiecare zi care trece se adauga, ci de trecutul mai indepartat. Sosind in fiecare oras nou calatorul isi regaseste un trecut pe care nu credea sa il mai aiba: straneitatea a ceea ce nu mai esti sau nu mai ai te asteapta la strabaterea locurilor straine si neavute.”

Ca “Locul strain e ca o oglinda inversata. Calatorul recunoaste putinul care e al sau, descoperind multul pe care nu l-a avut si nu-l va avea.”

Si ca “Scopul explorarilor mele e acesta: scrutand urmele de fericire care se intrevad inca, ii masuram saracia.”

Personal, cred ca Marco Polo al lui Calvino e cat se poate de real, sau mai bine zis posibil. Dincolo de metafora, Clarice, Eusapia sau Zenobia exista, si le putem intalni si noi in calatorii, de fapt cred ca suntem datori cel putin sa le cautam.  Si “Orase invizibile”, dincolo de a fi o superba carte de fictiune, e cea mai utila carte de calatorie pe care am citit-o demult.

Citatele din text apartin, toate, lui Calvino. (Traducerea e a mea, asa ca scuzati eventualele stangacii.) Daca va starnesc si voua dorinte, ganduri, reflectii, puteti sa ma anuntati in comentarii, nu ma supar. :) Iar unul dintre comentarii va fi premiat (prin tragere la sorti) cu un exemplar din "Orasele invizibile", varianta in romana.