Married to a Bedouin - viața văzută dintr-o peșteră

Dacă ajungeai la Petra acum treizeci de ani, te plimbai nu printre tăblițe explicative despre civilizația nabateenilor, ci printre ogrăzi. Măgărușii care poartă azi turiștii prin râpe abrupte pe atunci cărau apă și mâncare și cele trebuincioase traiului. Iar în peșterile în care azi intri nestingherit ca să admiri modelele pe care roca roșiatică le-a desenat cu milioane de ani în urmă, acum treizeci de ani trebuia să te descalți, să dai binețe și să ceri voie să intri de la beduinii din tribul Bdoul, care încă locuiau în ele.

O călătorie cât o jumătate de viață

Cândva prin 1978, două fete de douăzeci și nu mulți ani, din Noua Zeelandă și respectiv Marea Britanie, luau calea prăfuită a Orientului Mijlociu, propunându-și să treacă și prin Iordania. Vroiau să stea doar câteva zile, dar cum socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Petra, una dintre fete, cea din Noua Zeelandă, a rămas. Încă o lună. Și încă două. Și apoi încă câțiva ani. Ce se întâmplase? Fetele vizitau Petra când Mohammad Abdallah Othman, un beduin care locuia acolo și vindea suveniruri, le-a invitat să petreacă o noapte în peștera lui. A urmat o invitație să asiste la o nuntă, și la scurt timp (cam două luni) Marguerite van Geldermalsen, căci așa o chema pe fată, se căsătorea cu Mohammad.

În peștera lui Mohammad, Marguerite a început o nouă viață, cu totul diferită de cea pe care o dusese înainte. La început, Mohammad a menajat-o cumva. Șocul cultural era oricum foarte mare. Încetul cu încetul, însă, Marguerite a învățat să trăiască. Să aprindă focul, să facă pâine, să aducă apă de la izvorul aflat la câteva ore depărtare, să gătească felurile de mâncare ale lor, să se păzească de scorpionii de sub preș, le-a învățat limba, obiceiurile, istoriile, superstițiile, s-a obișnuit cu felul lor de a fi, cu gândirea lor, cu bucuriile lor, cu păcatele lor, s-a convertit la Islam, a dat naștere la trei copii, și și-a pus un dinte de aur. A intrat în rând cu ei.

Prin a doua juătate a anilor ‘80, însă, guvernul iordanian le-a pus gând bun beduinilor de la Petra. Gând de progres și dezvoltare. Au fost mutați din peșteri în case noi și moderne, cu apă curentă și curent electric, construite pe bani publici, iar Petra a fost amenajată pentru turism. Dar un întreg mod de viață a dispărut. În 2002, Mohammad a murit. În 2006, Marguerite și-a șters lacrimile și a scris o carte: “Married to a Bedouin”.

O carte frumoasă ca o călătorie

Cartea se găsește în toate magazinele pentru turiști din Iordania, și e recomandată de Lonely Planet. Motiv pentru care am ezitat să o cumpăr. De fapt nu am ezitat, chiar nu intenționam. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Petra: pe dreapta, într-o grotă, între două tarabe cu brățări și ibrice, am găsit-o pe Marguerite van Geldermalsen, ne-a prezentat-o ghidul nostru. Zâmbea distant, lângă raftul cu cărți scoase la vânzare și un panou cu bijuterii de argint. Un cuplu de neozeelandezi care vizitau Petra veniseră să o salute pe compatrioata lor, celebră, din câte am înțeles, acolo. Deși plictisită probabil de turiștii care vin și pleacă, sleită de la arșița amiezii, a început să vorbească cu însuflețire și puțină nostalgie despre perioada când locuia în peșteră, când copiii erau mici și călăreau pe măgărușul familiei, când iernile erau grele și serile erau luminate de lampa cu petrol.

M-a făcut curioasă și am cumpărat cartea. Am schimbat 16 dinari iordanieni pe câteva grame de hârtie, un autograf și o relatare vie și captivantă a unei vieți trăită diferit, dar și a unei lumi care azi nu mai există. Cel puțin nu în forma descrisă în carte. Citind, am descoperit că Marguerite van Geldermalsen scria la fel cum povestea: cu modestie, nostalgie, multă înțelegere și deschidere față de lumea beduinilor de la Petra. Cu un zâmbet.

Încântă precizia detaliilor, pertinența observațiilor, ineditul întâmplărilor descrise (căsătoria între un iordanian și o neozeelandeză în anii ‘70, nașterea copiilor, lucrul ca asistentă medicală, dar și vizita reginei Elisabeta a II-a). Episoade aparent nesemnificative (frânturi de discuții, replici, întâmplări amuzante, întâlniri fugare) sunt surprinse minuțios și cu farmec, cu comentarii explicative din perspectiva cuiva care a reușit să se aproprie de acea societate așa cum puțini alții au făcut-o. Câteva fotografii de familie incluse în carte și un scurt glosar de termeni folosiți direct în arabă dau un plus de culoare locală povestirii.

Scriu articolul acesta la mai bine de un an după ce am citit cartea. Timpul a filtrat câteva amintiri, multe detalii și informații la care mă pot întoarce oricând, scoțând volumul din bibliotecă. Ceva, însă, mi-a rămas - o perspectivă diferită, pe care nici o altă experiență iordaniană nu ar fi putut să mi-o dea. Cum spuneam, uneori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la Petra. De multe ori în bine.