Din seria articolelor despre experienta multiculturala la Paris voi continua cu o povestire pigmentata cu arome afro-caraibeene

Aseara am avut un “first time” culinar intr-un restaurant cu specific african si sunt absolut incantata.
Am profitat de ultima seara a Ioanei (colega mea de la bookblog.ro) la Paris pentru a o petrece intr-un cadru deosebit. Ghid si companie placuta este Victor, un namibian pe care l-am cunoscut la Nice. El a ales locul faptei: restaurantul “La Palanka”, Rue de Lombards, aproape de Chatelet, intr-un cartier foarte animat. Adevarul e ca numele restaurantului nu imi suna foarte african. Cred ca e din cauza articolului din fata. Am aflat ulterior ca “palanka” inseamna antilopa sau gazela salbatica.

Ajungem mai repede, eu si Ioana, si profitam de ocazie pentru a studia in voie meniul afisat afara. Pentru fiecare fel de mancare e scrisa in paranteza tara de origine. Avem de ales intre specialitati din Madagascar, Coasta de Fildes, Senegal, Benin, Mali, Camerun si Gabon. Titlurile sunt exotice, avem probleme sa ne imaginam cum arata si ce gust au felurile de mancare

5 minute de intarziere ajunge si Victor. Intram inauntru unde avem o masa rezervata. Din nou, am impresia ca nu sunt intr-un restaurant african. Doar cele cateva decoratiuni din lemn puse pe pereti, chelnerii si cativa clienti tradeaza locul.

La nivel de ambianta, spiritul african se simte putin, ca si cum nu ar vrea sa sperie si sa agreseze omul alb. Aflam de la Victor ca motivul pentru care a ales acest loc e tocmai pentru ca nu vroia sa ne sperie cu gusturi prea puternice si ambianta prea africana. Exista la Paris, in cartierele africane, adevarata mancare, ca la ea acasa (cu siguranta trebuie sa ajung si acolo). Restaurantul in care ne aflam e mai mult o introducere, o portitia spre descoperirea delicata a artei culinare africane.

Comandam niste bauturi pentru inceput. “Jus de bissap” (suc din flori uscate de hibiscus), de ghimbir si un punch. Partajam, gustam din toate si pana la urma dam verdictul. Mie imi place mai mult cel de hibiscus, rosu, dulce acrisor, pentru ca imi aminteste de sucul natural de visine. Ioana e incantata de cel de ghimbir iar Victor se delecteaza cu paharelul de punch.

Dupa o prezentare detaliata a fiecarui titlu din meniu, ne hotaram:

Victor mananca Le Ndolè sentimental aux crevettes et poisson fumé (Cameroun): creveti, peste afumat, sos de alune si plante amarui.

Ioana vrea La daurade grillée à l’africaine (Côte d’Ivoire) : peste prajit la gratar cu un sos special si acompaniat de “Attiéké” (un fel de couscous facut din manioc/yuca)

iar eu sunt atrasa de Le poisson carribéen à la noix de coco (Madagascar): bucati de peste in sos din suc de nuca de cocos si chili.

Facem poze cu farfuriile frumos decorate si pe urma, nerabdatori, ne inarmam cu furculite si pornim spre taramul fermecat si bine mirositor din fata noastra. Prima inghititura ma face sa zambesc. E bun! Foarte bun! Pestele meu e fraged si se scalda intr-un sos imbietor care aduce un pic cu bucataria indiana (din cauza chili-ului, probabil). Nu ne putem abtine sa gustam unii de la altii. Felul lui Victor “sentimental” este de-a dreptul delicios. Cred ca e si cel mai exotic dintre toate.

Savuram mancarea si Victor ne povesteste despre Namibia, o tara un pic altfel din sudul Africii, despre care eu nu prea stiu nimic. Imi zice ca o sa ne vedem candva acolo. Ii dau dreptate. Il intreb care sunt cele mai mari nevoi ale tarii si ne spune, inca o data, ca, spre deosebire de multe alte locuri din Africa unde oamenii au nevoi de baza: educatie, sanatate, mancare,etc in Namibia lucrurile stau bine la acest capitol. Know-how, savoir faire, asta e ceva ce ar fi foarte folositor pentru ca tara sa se dezvolte. De asemenea, proiecte indraznete si idei puse in practica, pe turism si tehnologie.

Bunatatile din farfuriile noastre se apropie de sfarsit si intre sunete de satisfactie referitoare la mancare mai discutam despre clisee referitoare la negri, diferente culturale, despre viata, in general.

Am mancat atat de mult incat abia mai pot sa ma misc. Responsabilul de PR al restaurantului, o tanara imbracata elegant, ne invita la o masa alaturata, unde un scriitor francez, autorul unei carti despre Michael Jackson, sta de vorba cu clientii. E deja tarziu si stomacul nostru plin nu e in stare sa faca fata unor discutii intelectuale, asa ca multumim pentru tot si parasim acest spatiu elegant si primitor.

Ioana e in avion acum, Victor lucreaza si eu ma gandesc sa plec in zilele urmatoare in cautarea unui alt loc, cu alta poveste africana, cu alti oameni alaturi si arome bune in farfurie.

S-ar putea sa te intereseze si:

• 10 locuri “romanesti” la Paris
• Love is in the air, in Paris
• Ce sa NU vezi in Paris
• Cafenele din Paris
• Delicii dulci ca la Paris