Vara.Vin.Oameni. si Viajoa

I-am spus Adrianei ca imediat dupa degustare ma duc acasa si-mi scriu impresiile, ca sa fie totul proaspat si sa miroasa a vin. Dar cate nu spune omu dupa un pahar? Sau dupa mai multe...

Totul a inceput de la o invitatie. Mi s-a spus ca e vorba de o degustare de vin dar nu numai. Evenimentul numit WIN Concept promitea a fi un rasfat al simturilor. Aveam sa particip la o seara in care oamenii asculta povestea vinului, degusta, se bucura de companie, caci important la un vin bun este si o companie buna.

Povestea de miercuri seara s-a desfasurat la Ego Cafe, unde, impreuna cu Adriana, am pasit in lumea magica a vinului. Nu a fost prima data cand paseam pe acest taram, dar a fost prima data cand am avut un ghid. Si cel mai bun ghid este cel a carui pasiune pentru subiect se strecoara in fiecare cuvant si in fiecare gest. Dan Burlacu, trimis al cramelor Halewood a inceput sa ne vorbeasca despre sticla si pahar pana sa ajunga la vin. In timp ce in fata aveam un vin spumant (a nu se confunda cu cel „spumos”) drept aperitiv – deschide pofta de mancare, de vorba, de vin – povestea a inceput sa curga. Din sticla.

V-ati intrebat vreodata de ce o sticla de vin are 750 ml si nu un litru? Eu nu, dar ma bucur ca am aflat un detaliu inedit aseara. Capacitatea pulmonara a unui om este de 750 de ml. Sticlarii, sufland cu toata forta plamanilor, creau aceasta sticla care apoi a devenit standardul pentru vin.

„Daca vinul e artistul, paharul e scena”. Se spune ca daca dai 3 euro pe un pahar, costul se imparte astfel: un euro este pentru cavitate, deoarece ea tine si prezinta vinul,  un euro este pentru picior, care sustine paharul propriu-zis, si pentru un euro merita sa tii piciorul paharului in mana. O anecdota care sa-ti amintesca ca vinul este foarte sensibil la temperatura si transferul se face aproape imediat.

Conteaza foarte mult forma paharului, deschiderea, felul in care lichidul trece din pahar in cavitatea bucala pentru ca asta afecteaza felul in care il vei percepe.  Daca gura paharului este una stramta, atunci vei simti mai intai dulcele; daca gura este larga, vei simti mai intai amarul.

Printre (multe altele) am aflat de ce connaisseur-ii invart atata vinul in pahar:  ca mirosul sa se ridice si tu, ca iubitor de vin,  sa-l inspiri cu toata fiinta.  Asta este elementul care  desparte muritorii de rand de iubitorii de vin: mirosul. Noi il bem pe negandite, ei il miros si apoi, daca mirosul le face pofta, il beau incetisor, „mestecandu-l”.

Ce mi-a placut cel mai mult la partea asta a fost jocul propus: „ Invartiti vinul in pahar, inspirati si apoi ganditi-va a ce miroase”. Raspunsurile au fost multe si personale: „ a fan”, „ a rodii”, „ a un anumit tip de branza frantuzeasca”. Era un vin alb si, marturisesc, ultima varianta de raspuns imi apartine. Aparent, nu exista un raspuns bun sau rau, dar fiecare trebuie sa-si educe memoria olfactiva, sa asocieze un anumit vin cu anumite mirosuri, pentru a-l putea recunoaste mai usor mai tarziu.

Probabil ca cea mai importanta informatia cu care am plecat de acolo este faptul ca cea mai buna oaie este cea din Scotia. Si asta are foarte mare legatura cu vinul. De fapt, cu faptul ca fiecare vin e unic, datorita combinatiei sol - clima. Solul si clima din Dobrogea va da un anumit vin, ce are in el caracteristici ale solului si climei dobrogene, si va fi foarte diferit de un vin din Podisul Tarnavelor sau de unul din America. Asa cum si carnea de oaie difera, fiindca un tip de iarba, cu anumite minerale, mananca oile din Romania si alt tip de iarba, cu alte minerale, mananca cele din Scotia. Nu stiu cine a hotarat ca oaia din Scotia e cea mai buna. Si nici nu stiu daca e drept sa afirme asa ceva. Daca e sa ducem paralela vin- oaie pana la capat, atunci nu exista „cea mai buna” oaie de pe piata fiindca totul e subiectiv. : ) Mai ales vinul! Un motiv in plus ca sa-ti educi papilele gustative: sa decizi singur care e cel mai bun vin!

V-am spus ca am avut un ghid minunat? Am gresit. Am avut mai multi. Dan ne-a ghidat simtul olfactiv si pe cel gustativ. De cel auditiv s-a ocupat un violonist iar de cel vizual un pictor.

Am degustat un aperitiv (vin spumant roze) si doua vinuri albe. Am schimbat impresii cu colegii de masa. Am fost incantate de atmosfera. Si, din pacate, a trebuit sa plecam inainte de finalul apoteotic al serii, un vin roze care se anunta a fi demential. Dar daca nu plecam pe picioarele noastre, nu mai plecam. Si combinatia trei vinuri degustate cu sot nerabdator in masina e castigatoare doar in jumate dintre cazuri.

As mai fi vrut sa va spun despre cum obisnuiau sa bea vin garnizoanele lui Napoleon, dar cantitatea de informatii retinute este invers proportionala cu cea de vinul degustat. Si, in plus, m-am gandit sa va fac un pic de pofta. : D

Dar voi? Cand si unde ati ajuns sa cunoasteti o alta latura a vinului?