Despre starea de "orice e posibil" - un interviu cu Mihai Iordache (I)

Mihai Iordache este psiholog si trainer international, presedintele Ligii pentru Educatie, Cultura si Sport – LECS (www.lecs.ro).  A susţinut traininguri şi ateliere în Europa, Nepal, India, Pakistan şi Turcia. Temele sale preferate sunt non-discriminare, interculturalitate, drepturile omului, promovarea toleranţei, înţelegerii şi diversităţii.
Vorbeste despre libertatea de a fi, despre a trai in prezent, despre autenticitate si integritate.

In prima parte a interviului povestim despre “Autostop pentru pace si suflet!”, proiectul lui personal de a traversa Bulgaria, Turcia, Iran, Pakistan si India cu buget zero pentru transport. Aflam despre cele doua dimensiuni ale calatoriilor - cea practica, uneori comerciala si cea spirituala, in care intalnesti oameni, obiceiuri, traditii, in care te descoperi pe tine si inveti sa fii aici si acum.

Viajoa: N-am pregatit intrebari. Eram curioasa cand ai inceput sa calatoresti… cand? Si cum?

Mihai: Am inceput sa calatoresc de cand aveam 16 ani, doar ca am inceput sa calatoresc prin Romania. In general mi-au placut masinile (nu sa conduc sau sa ma uit la motoare), ci sa fiu intr-o masina si sa merg undeva, spre ceva… sau spre nimic.

Ideea de a merge spre nimic este foarte dezvoltatoare, pentru ca, in general, in societatea noastra ne stabilim obiective. Stabilim cum vrem sa arate viata noastra peste sase luni si asta ne scoate din insasi ideea de “a fi viu”; in momentul in care nu lasam spatiu pentru starea de “orice e posibil” sau pentru a prinde si altceva din viata, ne pierdem – ne pierdem starea de a fi present.

Viajoa: Presupun ca aveai si destinatii? Unde mergeai? Unde te-ai mai duce in Romania?

Mihai: In Romania m-as duce oriunde, atata timp cat e diversificat sau e ceva pe care nu l-am mai facut de mult timp, daca nu am mai fost de mult acolo.

In general, obiectivele pe care mi le pun sunt mai largi. De exemplu, cu povestea din Nepal… obiectivul a fost sa ajung din Nepal in Europa – cu buget 0. Provocarea a fost sa ajung in sase luni cu buget 0 pana in Europa, insa nu mi-am stabilit obiective foarte clare pe segmente scurte. Mi-am dat voie ca viata sa mi se intample. Sa spunem ca iti propui sa ajungi intr-o anumita zi, intr-un anumit oras. Atunci cand faci autostopul lucrul acesta nu prea este previzibil, mai ales ca nu stii cine-o sa opreasca in urmatoarele cinci minute, unde o sa dormi, unde o sa ajungi, ce e de mancare… In astfel de momente  esti obligat sa traiesti viata asa cum este ea atunci, sa nu mai stai in obiective.

Viajoa: Cum ai ajuns in Nepal? Am inteles, provocarea a fost Nepal – Europa cu buget 0, dar cum ai ajuns pana acolo?

Mihai: Pai, initial povestea era in ambele sensuri, doar ca s-au intamplat lucruri... Luasem vizele, luasem toate vizele – am zis sa nu mai stau intr-o tara nu stiu unde, sa astept dupa “viza lu’ peshte”. Am luat toate vizele in Bucuresti, a fost... deloc usor, cu multiple peripetii, cu multiple stari de beatitudine pe care le atingeam dupa obtinerea unei vize. (articolul lui despre vize). Era o perioada mai ciudata atunci si oricum vize pentru Iran sau Pakistan nu e la indemana sa obtii.

Si eram la iesirea din Romania, in Giurgiu... si suna telefonul – ultimul telefon din Romania. “Hello, this is the Embassy of Iran. We need more information about your visa”. Eu zic, da, pot sa va raspund. El zice… “nu, nu! trebuie sa veniti la ambasada”. In gandul meu zic, “nene, practic sunt in Bulgaria, am plecat deja, teoretic mai am cinci secunde.” Dupa o intreaga conversatie, el ca sa ma duc la Sofia, eu ca nu fac 700 de km pentru ei, cadem la pace ca o sa merg pe la consulatul lor din Istanbul. Ultimul lucru pe care mi l-au zis la telefon a fost “Daca nu treci, n-o sa poti intra in Iran.”

Aveam viza, viza frumoasa, superba, pe care de obicei nu o dau – de 3 luni cu 2 intrari. Si ma gandeam ce sa fac? Puteam sa pasesc catre Iran, dar sa traversez toata Turcia, cu autostopul, si sa ajung la granita si sa am riscul asta... nu era ok. Si m-am dus, le-am dat pasaportul, le-am explicat ce vroiau cei din Romania. Mi-au returnat pasaportul dupa 10 minute cu viza taiata, un X mare pe ea. Nu mi-au dat explicatii, mi-au spus sa ma intorc la ambasada din Romania daca vreau explicatii.

Eu imi propusesem sa tin prezentari, workshopuri si traininguri pe parcursul calatoriei si aveam o astfel de activitatea in Turcia. Deci... nu m-am dus degeaba, dar ce sa fac acuma?  Sa ocolesc Iranul insemna sa merg din Turcia spre Georgia, Rusia, Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Afghanistan, Pakistan. Nu-mi ajungea timpul acordat pentru o viza ca sa o iau pe urmatoarea.

Cand m-am intors in Romania, cei de la ambasada Iranului nu mi-au dat nicio explicatie... si nici viza.

Viajoa: Bine, bine... si-atunci cum ai ajuns in Nepal?

Desi aveam buget redus, am reusit sa gasesc un zbor ieftin din Istanbul, cu escala in Emiratele Arabe Unite, pana in sudul Indiei.

Viajoa: Ai ajuns cu bine. Povesteste-mi despre cum te-ai intors?

Mihai: Ohooo!

Viajoa: Am inteles... Ne trebuie doua ore? Zi-mi cate ceva. Poate cele mai grele situatii...

Mihai: M-am intors cu masina... camion, ricsa, motociclete multe, scutere, barca, tren...

Viajoa: Ai facut autostopul la tren? Adica s-a oprit trenul sa te ia?

Nu chiar. In gara am facut autostopul, in Pakistan... Am vorbit cu seful de statie, am vorbit cu seful politiei din statie, am vorbit cu multi oameni. Seful de statie mi-a spus ca am reducere 75% si preturile erau foarte mici. N-a inteles filosofia de “buget zero” sau de “orice e posibil”. Pentru mine provocare conta, nu reducerea de pret. El n-a inteles si a refuzat sa ma ajute. Pana la urma, tot vorbind cu oameni, am ajuns la un secund al sefului politiei din statie, care mi-a dat numarul de telefon al nasului. Practic, am facut autostop la telefon.

Viajoa: Zi-mi cum era cu limba? In toate aceste tari, te-ai inteles cu ei in engleza?

Mihai: In toate aceste tari, se vorbeste, din punct de vedere turistic, destul de mult limba engleza. Insa problema a fost ca eu calatoream cu camioane, cu ricsa... Lumea stie, in general... in India, in Nepal, lumea vorbeste engleza, numai ca eu mergeam prin locuri ne-comerciale si ne-turistice, prin locuri prin care, poate, n-a trecut niciodata un alb. La fel, mancam in restaurante locale – restaurante e mult spus – si toata lumea se minuna cand vedea ca mananc ce gatesc ei acolo.

Viajoa: Care e planul? Unde va fi urmatorul proiect “Autostop pentru pace si suflet!”?

Mihai: Tot incerc sa stabilesc unde merg iarna viitoare si vin foarte multe semne ca sa fie America Centrala si de Sud.  Oaspetii mei de saptamana asta au venit de la Paris, dar au parintii in Chile si Uruguay. Plus ca eu dansez tango... si am chef de Buenos Aires, sa dansez tango.

Viajoa: suspin...

Mihai: Si mai avem niste posibilitati de proiecte prin Africa. Am stabilit cu alti prieteni ca eu fac autostopul pana in Egipt si ma intalnesc cu ei acolo. Asa ca ar fi provocarea “Autostop pentru pace si suflet in Orientul Mijlociu”. Sunt in aceste dileme: Africa sau America de Sud? Si tu ma pui sa povestesc despre India... si mi se face un dor! si-mi vine sa las tot si sa plec in India.