Oameni frumoşi, locuri frumoase, drumuri groaznice - de vorba cu Mihai Barbu (I)

Mihai Barbu a mers până în Mongolia şi înapoi pe motocicletă, a călătorit timp de patru luni, a străbătut 13 ţări şi a parcurs 26.000 de km. Pentru a face rost de bani a oferit bucăţi din drumul lui: în schimbul a 50 de euro primeai povestea călătorie pe o distanţă 500 de km şi o piatră din locul respectiv. Toate scrisorile către cumpărători au fost postate pe site-ul mogolia.ro, iar de curând au luat forma unei cărţi: "Vând kilometri". Din această călătorie s-au născut sute de imagini şi o poveste, iar modul în care ajungi să vezi drumul acesta e captivant pentru că îl parcurgi etapă cu etapă.

Introducerea mea e săracă pentru că nu vă pot oferi decât date, dar vă invit să citiţi partea plină de emoţii şi sentimente, adică ceea ce e cu adevărat impresionant în călătoria lui Mihai până în Mongolia şi înapoi.

Andreea Chebac: Înainte de a pleca în Mongolia ce alte călătorii pe motocicletă ai mai făcut ?

Mihai Barbu: Făcusem două în afara ţării: prima a fost Serbia-Muntenegru-Croatia-Bosnia-Slovenia-Italia-Germania-Austria-Ungaria şi înapoi, iar a doua Bulgaria-Macedonia-Grecia-Turcia-Bulgaria şi înapoi în România.

AC: De ce ai ales Mongolia ?

MB: Pur şi simplu, a fost un declic, auzind cuvântul ăsta într-o discuţie telefonică. Cele mai frumoase lucruri care mi se întâmplă în viaţă se întâmplă brusc. Ăsta a fost unul din ele şi nu caut explicaţie.

AC: Ştiu că ideea cu vândutul de km a fost a fratelui tău. Poţi să-ţi mai aduci aminte ce-ai gândit când ai auzit o asemenea propunere ?

MB: Noi eram acolo la un brainstorming încercând să găsim o soluţie de finanţare, frate-miu nu prea participa, era pe gânduri, rumega el ceva. A zis el la un moment dat: „ Bă, tu tre’ să vinzi ceva.” Zice, ce-ar fi dacă ai vinde tu km ? Nici eu nu m-am prins la început: cum adică să vinzi km ? Şi după aia ne gândeam ce să dau la schimb ? Înainte să dorm, rumegând ideea, i-am dat un mesaj lui frate-miu şi i-am zis: aşa facem.

AC: Ce ţi-a lipsit cel mai mult în timpul călătoriei ?

MB: Mi-era foarte dor de casă. Mi-au lipsit iubita, prietenii şi un amănunt foarte, foarte important, de care e greu să-ţi dai seama: faptul că n-aveam cu cine să vorbesc româneşte. Nu e nici patriotism, nici naţionalism, e o chestie de care nu-ţi dai seama decât nevorbind limba asta patru luni de zile.

AC: Care a fost cea mai amuzantă întâmplare din întreaga călătorie ?

MB: Au fost multe chestii care m-au amuzat şi de care am râs singur, dar o chestie de durată a fost într-o seară când am cunoscut un anume Misha. Era un tip care nu vorbea decât rusă, care era muci de beat, vorbea foarte, foarte, foarte mult şi tot ţinea neapărat să vorbească cu mine. Eram cazaţi pe acelaşi palier şi el tot îmi bătea la uşă, avea un zâmbet până la urechi şi aşa de frumos explica el în rusă. Eu mă uitam la el şi îi spuneam: Misha nu înţeleg o iotă din ce zici acolo. Îi dădeam mâna, îi făceam semn că vreau să mă culc, pleca …. Treceau cinci minute şi la uşă era Misha care îmi făcea semn că a uitat să-mi spună ceva. Şi iar începea… Singura chestie pe care am reuşit să o înţeleg a fost că m-a rugat să scriu numărul lui şi a spus că dacă am probleme pe o rază de 300 de km, să-l sun. Şi mă amuzam eu că e foarte reconfortant ţinând cont că nu ne înţelegeam deloc. A fost o chestie SF, a doua zi dimineaţă, când am vrut să-mi iau la revedere, dispăruse ca şi când n-ar fi fost.

AC: Care ţi s-a părut cea mai mare diferenţă între ce ai lăsat acasă şi ce ai găsit acolo ?

MB: În principiu oamenii sunt mai amabili, dar asta pentru că motocicleta are ceva. Dacă mergeam cu maşina nu se uita nimeni la mine. Motocicleta are chestia asta: dacă ieşi din Bucureşti şi treci printr-un sat, copii de la porţi îţi fac cu mâna. Şi dacă trec 50 de motociclişti, fiecăruia dintre ei o să le facă copiii cu mâna. E un lucru pe care tu îl ştii şi pe care îl înţelege şi ăla care-ţi face cu mâna fără să-şi dea seama: faptul că tu, călătorind pe motocicletă, eşti mult mai expus, mult mai vulnerabil.

AC: De ce motocicliştii sunt o comunitate atât de bine închegată ?

MB: Despre asta ţi-aş putea vorbi până mâine. Se întâmplă asta pentru că motocicliştii ştiu nişte lucruri. O chestie pe care motociclistul o ştie este faptul că dacă eşti cu maşina în Bucureşti stai la semafor, după semafor, după semafor – ăla e timp pierdut. Când te duci tu cu maşina de aici pân’ la Sinaia, îţi spun eu că o să treci pe lângă o pajişte unde un om coseşte şi n-o să simţi mirosul ierbii cosite. O să treci pe lângă o pădure şi n-o să simţi că se face răcoare. Cu motocicleta eşti acolo, e chiar faptul că te uiţi în jos şi vezi asfaltul ăla trecând pe sub tine şi în orice moment poţi să pui piciorul pe el, eşti în peisaj, eşti pe drum.

AC: Motociclismul e un microb ?

MB: E boală. Începuturile mele de motociclist reprezintă o altă chestie bruscă şi frumoasă care mi s-a întâmplat. Eu n-am avut nici o treabă cu motocicletele. Până într-o noapte când am trecut pe lângă vitrina unui magazin unde mă aştepta prima mea motocicletă, Roua. Am sunat-o pe mama, că atunci eu nu puteam să fac împrumut la bancă, şi i-am zis: mamă facem împrumut că e groasă.

AC: Cum ai reuşit să-ţi iei patru luni libere de la serviciu, ţinând cont că tu lucrezi ca fotoreporter ?

MB: Este foarte simplu: eu am întrebat la serviciu în decembrie dacă mi se dau trei luni fără plată - trei luni zisesem eu c-o să fie călătoria atunci. Mi-au spus că da, după care în ianuarie mi-au spus că se fac nişte restructurări şi sunt liber. Deci timp am avut foarte mult pentru că m-au dat afară de la serviciu. Cei mai mulţi explică: „Aş face şi eu ce-ai făcut tu, dar când o să am timp şi când o să am bani.” Eu cu drag le spun tuturor că nu am avut nici bani, nici timp.

AC: Toţi banii pentru călătorie au fost din vânzarea de km ?

MB: Nu. Banii pentru călătoria asta au fost un împrumut bancar. Cei din vândut km au fost efectiv de benzină.

AC: Nu ai nevoie şi de curaj ?

MB: Nu. Oricine poate să treacă prin ce-am trecut eu. Nu sunt nici un fel de erou. Sunt un om absolut normal, ca orice om din lumea asta.

Citeste, saptamana viitoare, a doua parte a interviului cu Mihai Barbu - "Călătorului îi şade bine cu drumul"