Austria (IV) – superbe zile pentru ski si snowboard

Sa va spun ce au ei si nu avem noi? Sa va scriu de ce nu m-as mai duce la ski in Romania niciodata? N-ar fi constructiv deloc.

O sa va scriu cum a fost si sper sa ne entuziasmam cu totii asa de tare incat sa miscam lucrurile si aici. Se potriveste povestea fulgilor de zapada care uniti formeaza un bulgare; ii dai drumul pe o panta si se face atat de mare incat e imposibil sa-l opresti.

Mi-a placut pana si drumul pana la Solden: “autostrazi cu priveliste”, Innsbruck si apoi doar munti si un drum printre versanti. Nu m-am ocupat de gasit cazare, dar am fost impresionata de cabana noastra. Prietenii mei au gasit locul prin http://www.interhome.de si asa arata cabana.

Proprietarul a cumparat casa cu aproape 20 de ani in urma si pentru ca era arsa in intregime a reconditionat-o in acelasi stil. Sufrageria mai pastreaza un perete original, iar cateva camere sunt transformate in galerie pentru ca el e sculptor. Am gasit cateva asemanari cu Brancusi si a lui Domnisoara Pogany. Casa are aproape 300 de ani.

Mi-am dat seama de ce nu avem noi ce nu avem. J In primul rand pentru ca ei au o istorie a turismului in tara, in general si in Solden, in special. In 1903 s-a publicat prima brosura despre statiune, iar in 1914 erau 12 hanuri. In 1922 s-a format Clubul de Ski si a inceput sa functioneze si turismul de iarna. In 1985, municipalitatea din Solden inregistra 1,5 milioane de paturi si in 2007, mai mult de 2 milioane. 70% din ele sunt ocupate iarna.

In felul acesta, cresterea s-a facut treptat si nu haotic. Cineva a avut grija de aspectul arhitectural, cineva a avut grija de infrastructura si acces, cineva a avut grija de promovare. Si toate acestea s-au intors la ei sub forma turistilor si sub forma veniturilor din turism.

Iata-ma-s pe partie cu o harta de 59 de km de partie rosie, 58 de km de partie albastra… si posibilitatea de a ajunge la un ghetar, la 3250 de m. Cum credeti ca sunt? In culmea fericirii! Mai ales ca cerul e curat ca lacrima si m-am dat bine. Pentru boarderi “cireasa de pe tort” a fost SnowPark-ul, facut special pentru sarituri si trick-uri. Si aici ne-am dat seama ca ei au o istorie. Cineva de pe partie ne-a spus ca vine sa se dea cam 100 de zile pe an. Noi avem noroc cu 10 zile, poate.

Revenind, de ce avem nevoie pentru a avea o astfel de experienta si in Romania?