- Destinatii
- Experiente
- Incursiuni
- Jurnale de calatorie
- Recomandari
- Sfaturi si idei
- Altele
Buon appetito in Messina

Daca ma gandesc la cele cateva zile petrecute in apropiere de Messina am o gramada de pofte. Aici am gustat cea mai buna inghetata din lume, m-am topit dupa granita cu Nutella si am descoperit o multime de bunatati culinare. Roby, de pe CouchSurfing a fost cel care ne-a initiat in arta mancatului de inghetata. Ne-a dus intr-un satuc unde ne-a explicat ca se gaseste "Il miglior gelato del mundo". Confirm. In fiecare zi am fost acolo iar la ultima vizita mi-am luat 2 portii, ca sa imi ajunga. Puteti sa radeti de poza din stanga, incercam sa ma descurc cu cele 2 conuri primite pentru a "gestiona" inghetata care ameninta sa curga :)
Daca inainte credeam ca francezii sunt foarte tari la capitolul delicii dulci, in Sicilia am inceput sa ma indoiesc. Dupa ce am mancat inghetata pana m-a durut burta am descoperit un loc unde aveau cornetto cu cel putin 15 feluri de umpluturi diferite. Au inventat ei francezii croissantul insa nu l-au si umplut. Italienii (sau poate sicilienii, in particular) l-au desavarsit cu Nutella, ricotta si alte minunatii.
Cannolo este un alt desert foarte traditional in Sicilia. Arata ca un rulou umplut cu ricotta, branza specifica.
Totusi, cea mai divina degustare a fost granita cu nutella. A fost absolut de vis, fara sa exagerez, nu am mai mancat niciodata asa ceva! Nu m-as fi gandit ca gheata maruntita amestecata bine cu crema de ciocolata poate fi atat de buna.
Daca v-am facut pofta de cateva deserturi ca antipasta, sa trecem la felul principal unde as vrea sa va spun ce am aflat despre rolul Siciliei in istoria pastelor. Cea mai pertinenta teorie spune ca arabii au adus cu ei in timpul invaziilor din sec al 8-lea i.Hr stramosul pastelor, fideaua uscata. Tot ei au purtat pastele uscate in lungile calatorii comerciale pe Drumul Matasii, spre China. Poate asa au inceput sa manance chinezii taitei si ravioli. O alta versiune e fix pe dos: Marco Polo, intors din China a adus pastele la Venetia.
Din cate am vazut sunt mai multi sustinatori pentru prima varianta. Ca urmare, daca dam crezare primei teorii, dovada originii arabe se mai poate discerne in modul original de a manca paste in Sicilia, folosind in unele retete ingrediente precum stafidele sau scortisoara. Asadar, Sicilia ar putea fi locul unde pastele s-au nascut si reinventat, la intersectia dintre cultura araba si recoltele de grau bogate ale insulei.
Fiindca tot am legat acest articol de Messina, hai sa inchei cu o foarte scurta poveste. Am vazut orasul mai mult seara pentru ca locuiam intr-o localitate un pic mai indepartata si doar serile le petreceam in Messina. Abia inainte de plecare am apucat sa vedem cum arata la lumina zilei. Am stat cateva momente in piata din fata catedralei si am asistat la un spectacol pe cinste. La ora fixa (parca 12:00, daca imi amintesc bine), toata lumea s-a oprit pentru cateva clipe si si-a indreptat privirea spre turnul cu ceas (unul din cele mai mari din lume). De acolo a rasunat in toata piata ragetul leului, cantecul cocosului si Ave Maria in varianta instrumentala.
Mai jos puteti asculta muzica si vedea imagini de la fata locului :)

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!
Comentarii (5)
Trimis de LumeaMare la 19-04-2010.
Si ragetul? Unde e ragetul? :-)
Auzi, sa pui la ora asta articole cu dulciuri, nu e corect ;-)
Trimis de anca la 20-04-2010.
Am fost si eu in Sicilia acum vreo 4 ani, nu chiar Messina mult mai in sud spre Gela, daca iti spune ceva, si vreau sa spun ca am auzit de inghetata ca fiind cea mai buna din lume si asa si a fost de la cornet la toping totul era delicios. Si daca tot e vorba despre mancare in Sicilia am mancat cel mai scump peste, peste-spada, care a fost foarte ieftin. Mai gasiti retete si pe www.nigellas-path.blogspot.com
Trimis de Iulia la 20-04-2010.
@LumeaMare Daca ai fi citit articolul seara ar fi fost si mai dureros :) Macar asa incepi ziua cu energie!
@Anca Da, inghetata e cea mai buna din lume!! Peste nu am mancat dar e foarte popular in Sicilia. Am inteles ca este un restaurant cu specific sicilian in Bucuresti. Poate le fac o vizita. Desi nu cred ca au inghetata asa buna :((














