Calatoria din interior

Masina ne-a lasat undeva pe autostrada. Trebuia sa mergem pe jos pana la oras. Drumurile pe autostrada, cu trollerul dupa mine sunt o amintire foarte vie din calatoria in Sicilia. Asa am hotarat sa nu mai calatoresc niciodata cu altceva decat rucsac :)

E tare frumos sa mergi pe jos.

La Taormina am ajuns dupa ce am batut un drum printre livezi cu portocali si lamai. A fost incantator! La fel la Cefalu. Drumul pe jos pana la oras ne-a recompensat cu o priveliste minunata: colina muntoasa si marea la poale, la apus. Asta e primul lucru care mi-a placut la Cefalu: panorama superba, care devine tot mai detaliata pe masura ce te apropii.

Privind orasul pe care ne-am oprit sa il admiram m-a lovit o imagine, din cartile citite sau filmele vazute. E momentul acela in care personajul se opreste si priveste de sus locul nou din vale, bucuros ca a ajuns, curios de ce o sa gaseasca, ce-o sa-l astepte. E infometat, obosit dar foarte fericit. Bucuria inceputului. Sau cand pleaca departe si priveste pentru cateva minute in urma ca sa-si intipareasca in minte o amintire cat mai vie a locului pe care il paraseste. Tristetea despartirii.

Cu avionul sau trenul, in loc sa facem zoom in treptat, ajungem direct la destinatie. Pierdem tocmai frumusetea drumului parcurs agale, care iti permite sa te integrezi pas cu pas in atmosfera locului.

Cefalu are stradute inguste, pe care daca o iei la vale ajungi la mare. Pe plaja zac parasite niste barci. Nu am vazut pescari. Mi-ar fi placut. Pe stradutele care urca sunt cocotate case, pana aproape de varful colinei. Hainele flutura in vant peste tot, spre marea mea bucurie. In martie orasul e linistit, urmand ca din aprilie-mai sa se deschida sezonul si locurile de camping.

Am vazut o spalatorie destul de veche si ingenios realizata.

Sunt locuri unde experienta exterioara este mai puternica decat cea interioara. Te plimbi pana cazi rupt de oboseala, vizitezi, iti incanti ochii cu tot ce e nou. Incerci sa aduni in tine cat mai mult din locul in care esti. In alte locuri e fix invers. Parca tot ce vezi, ce faci, e un prilej pentru interiorizare, pentru pus in ordine ganduri. Conteaza mai mult cum te simti decat ce se intampla in jurul tau. Locul unde te afli nu e decat un catalizator pentru experienta interioara. Cam asa a fost pentru mine la Cefalu. Momente savurate in tacere.

Cina pe plaja, asezati pe un bolovan, la lumina farului. Pe cuvant ca nu as fi dat conserva de peste si mazare pe un ospat la cel mai elegant restaurant! Oricat ar fi de banale, prefer noaptea, marea, linistea tulburata doar de zgomotul valurilor...

Un bunic si o bunica asezati pe banca, langa un copac cu flori parfumate, ca iasomia (nu stiu cum se numeste). Pareau acolo dintotdeauna. Ca si cand s-ar fi asezat acum 40 de ani si ar fi imbatranit stand de vorba, uitandu-se la trecatori, schimbandu-se si ei exterior insa ramanand exact aceiasi in interior. Am stat si eu in locul lor si m-am gandit la copilaria de la sat, cand ne adunam pe o banca si ne jucam sau povesteam. Noptile de vara intinsi pe iarba cu privirea la cer. Acele momente cand nu ai nimic mai bun de facut decat sa fii.

Banca era goala in ziua urmatoare, tablou cu totul diferit, care nu oferea niciun indiciu despre cei care au stat acolo cu o seara inainte, ca si cand totul ar fi fost o iluzie. Mi-ar placea sa stiu ce povesti poarta in ele bancile de sub copaci infloriti ....