Epilog final

Vulturul este în cuib. Aceasta a fost prima linie transmisă acasă. Cu două săptămâni înainte să plec din Thailanda, bunul meu prieten şi coleg de când ne ştim pe numele său de cod A-di (botezat de thailandezi Rd) a aterizat. Am gonit până la aeroport cu un taxi, o îmbrăţişare românească şi duşi am fost prin toropeala thailandeză, până acasă la Sri-Aroon mansion.

I-am făcut un tur de noapte al cartierului şi am fost un pic prin mall, cât să rămână în starea de şoc iniţială. A doua zi eu mai trebuia să trec un pic pe la birou şi, ca să nu piardă el timp preţios, l-am instruit cum să ajungă în centru şi ce poate să facă. De la birou primesc un telefon şi aflu că deja vizitase câteva obiective mari şi se îndrepta spre altele. Colegii au fost puţini miraţi, dar i-am liniştit deoarece ştiam stilul alert al cearno-mobilului (maşina lui Rd).

După ce a bifat tot ce se putea bifa cu o viteză uluitoare, s-a întors acasă cu jumătate din 7-Eleven, celebrul magazin de cartier. Dulciuri, sucuri, tot ce se putea băga pe gât şi era nou. În acea seară, un eveniment de notat a fost faptul că mi-am spart gingia spălându-mă pe dinţi, interpretând ca fiind o rupere a zenului acumulat. Sau poate am fost doar nătâng. Cert este că Rd-ian a venit ca o rachetă tomahawk şi mi-a bramburit toată camera mea minuţios aranjată şi organizată (noptiera şi taburetul).

Rd a căzut simpatic pentru şefi, motiv pentru care am mai stat o zi pe la birou, ce-i drept mai scurtă un pic. Aici i-am tocat bine de tot pe toţi colegii, să-i întreb de destinaţii pentru scurta dar intensa mea vacanţă. Tot şeful a avut cuvântul cel mai greu şi hotărât, i-am mulţumit şi am plecat. Pe după-amiază i-am invitat pe prietenii mei nevorbitori de engleză, Joe şi Job la o plimbare prin oraş. Am făcut câteva poze şi cu ei, ne-am dat cu barca pe râu şi am avut o conversaţie spumoasă, nu se poate spune însă în ce limbă. Seara am folosit pentru prima oară harta mea cu Thailanda, desenată de mână la sugestia unui coleg. Am trasat toate destinaţiile posibile, am calculat şi am tras concluzia: trebuie să vedem nişte temple vechi, nişte pădure thailandeză şi nişte insule tropicale. Să începem cu începutul,

Ayutthaya! Prima destinaţie din afara Bangkokului, de această dată fără ghid local. Ayutthaya este fosta capitală a Thailandei şi a fost invadată şi arsă integral de Burma cu mulţi ani în urmă. Temple vechi, palate, ruine abandonate. Acum este un muzeu în aer liber, la o oră distanţă de capitală, fiind o localitate care trăieşte aproape exclusiv din turism. Ideea noastră a fost simplă şi la obiect, închiriem un scuter să vedem cât mai multe relicve.

Zis şi făcut, în a treia zi aici Rd conducea deja pe partea stângă. Cu toţii ştim cum conduce în România, dar să fiu în spatele lui, în condiţii de şoc cultural şi mers pe cealaltă parte – pe un mijloc de transport periculos prin definiţie, era deja .... prea genul care ne place. Am dat o raită pe la toate templele, vizitat,pozat şi desenat cât am putut, iar în tot acest timp am fost evident jupuiţi la fiecare intrare de fiecare baht. Dar a meritat. A meritat şi durerea de cap a şoferului, care a terminat ziua cu creierul cablat invers de la atât condus pe celălalt sens. Am văzut stupe, temple, cărămizi vechi de sute de ani dispuse în toate felurile posibile ... a fost ca o variantă mai mică de Angkor-Wat din Cambodgia. O zi dus-întors, dar de o intensitate deosebită.

A doua destinaţie, ceva păduri: Kanchanaburi. Locul unde s-au derulat evenimente importante din războiul mondial şi unde se află celebrul pod peste râul Kwai. O destinaţie super-turistică, un soi de Valea Prahovei. Am trecut puţin prin Nakhon Pathom şi ne-a ajutat Plaloma să ne orientăm spre autobuzul corect. Ajunşi la destinaţie am ales o cazare pe malul râului, de unde evident nu vedeam nimic decât stufăriş. Un sat de vacanţă plutitor, deosebit de calm şi relaxant. Pe seară am încercat clubul de noapte Sugar, în pur scop educaţional bineînţeles. Să vedem şi noi despre ce este vorba. Am cunoscut-o pe patroana numită ... Sugar, am stat de vorbă cu nişte personaje mai mult sau mai puţin dubioase şi cu mai mulţi sau mult mai mulţi bani ca noi, de prin alte ţări. Am băut o bere şi ne-am retras deoarece drumul până acolo a fost groaznic de lung.

Obişnuiţi să mergem puţin şi să vedem cât mai multe, evident că am fost un pic dezamăgiţi şi ne întrebam ce se întâmplă de fapt. Europeneşte vorbind, distanţele sunt mai mici la noi. Locurile sunt mai mici, interacţiunile mai scurte şi intense, ritmul mai alert. În apropiere aveam multe destinaţii, un templu cu tigri pe care îi puteai mângâia, o crescătorie de elefanţi etc. Am ales evident altceva, cascadele Erawan. Acestea sunt de fapt o salbă de şapte cascade şi bălţile aferente. În autobuz am cunoscut-o pe Noelia, o madrilenă rătăcită care călătorea de una singură deoarece prietenii ei au vrut să vadă alte lucruri în Thailanda. După 50 de minute în care am încercat să o impresionez şi să îmi antrenez spaniola, şi-a dat seama că ştim amândoi engleză şi ... să zicem că am preferat să putem comunica într-o limbă mai universală.

Am ajuns şi la cascade, am urcat, ne-am udat, ne-au atacat nişte maimuţe să ne ia sticlele de apă ... şi la sfârşitul traseului am rămas nu foarte impresionaţi. Erau ruşi şi americani care se scăldau în bălţi în stil Mamaia, o franţuzoaică de 40 de ani cu prietenul său indian de 20 de ani, ce să mai ... toată fauna posibilă.

Uzi fleaşcă ne-am suit în ultimul autobuz spre Nakhon Pathom. Drumul de întors a fost sublim, un asfinţit de soare în dreapta străzii, o şosea domoală, un şofer atât de relaxat încât zâmbea când intra pe roşu, o gaşcă de oameni care dormeau unii pe alţii. În momentul acela am simţit cum toţi realizau frumosul care li s-a întâmplat mai devreme, momentul pe lângă care au trecut căutând senzaţionalul. Pur şi simplu stând în tabla aia cu roţi, se bucurau de moment.

Prin faptele noastre de vitejie şi caramaderie dovedite în ascensiunea cascadelor, am convins-o pe Noelia că nu suntem români din care ştia ea din Madrid, aşa că am decis să luăm cina împreună la un restaurant recomandat de ea. Domnişoara îşi dorea foarte tare să participe şi la un curs de gătit, dar nu mai avea timp şi a doua zi trebuia să plecăm foarte devreme. Aşa că ne-am gândit să facem ceva deosebit, să luăm de mâncare şi să facem o lecţie de gătit cu Plaloma, în Nakhon Pathom (halta noastră în drum spre Bangkok). Nu îmi prea place să mă autoinvit, dar în acel moment am profitat uşor de cultura amabilă şi prietenoasă thai şi am întrebat-o, se poate? Ca o drăguţă ce este, răspunsul a fost evident da şi am ajuns cu Rd şi o Noelie care trepida de emoţii să gătim nişte delicatese ... cu o thailandeză autentică, în Thailanda. Ghiftuiţi ne-am întors în Bangkok şi am condus-o pe Noelia la un hotel în centru, iar apoi ne-am întors acasă. Lucrurile care în cele 3 luni de zile se îndepărtaseră de mine, reveneau.

Ne-am întors acasă frânţi şi ne-am făcut cercetările pentru următoarea şi ultima escapadă, o insulă tropicală. Să gustăm din plăcerile thailandeze dintre cele mai celebre, căldură, plaje fine şi ape cristaline. Am ales ca destinaţie Koh Chang, în golful Thailandei, aceasta fiind a doua insulă ca mărime după Phuket. Chang însemând elefant, iar Koh insulă – însemna că mergem pe insula elefanţilor. Pe lângă plajele faimoase, pe aceasta se mai găsesc păduri dense de mangrove, crescătorii de elefanţi şi ... benzină la sticle de 2L PET:D.

Ne-am împachetat şi am ajuns la staţia de autobuze Mo-Chit, unde eu m-am păcălit crezând că mă duc să cumpăr nişte sticksuri de la o vânzătoare drăguţă thailandeză, dar s-a întors şi avea barbă. Pe drum ne-am îm ... tovărăşit să zicem cu o olandeză care era studentă la medicină şi îşi distrugea tinereţurile şi banii părinţilor prin ţări tropicale. Era foarte interesată de „găleţile” thailandeze, o găleată la propriu în care îţi dau thai whisky, vodka, redbull şi cola – aceasta vine complementar la cercurile de foc şi toate distracţiile „întreţinute” de pe plajă. Tare, ce să zicem şi noi. Din fericire am pierdut-o pe drum în Trat, un oraş absolut demolat unde ne-am cazat peste noapte, portul de pe coastă de unde urma să luăm feribotul a doua zi. Am dormit o noapte cu un ventilator obraznic în cameră, iar unul dintre noi a adoptat o soluţie straşnică ... o pereche de lenjerie pe cap. Se anunţa un weekend de pomină.

Ajunşi pe insulă ne-am cazat fără ezitări la un resort pe plaja Kai Bae, o căsuţă pe piloni aflată pe malul mării. Pe cei de la birou i-am anunţat mai în glumă mai în serios că „we just travel together”, asigurându-i eu în prealabil că am mai avut prietene ... să nu existe discuţii, deşi pe ei acolo nimic nu i-ar fi surprins, sunt sigur. Un drum cu peripeţii, n-a văzut niciodată nişte serpentine atât de cotite şi de şerpuinde, probabil fiind pe o insulă atât de accidentată normele au fost îndoite şi ele. Am mers ultimii agăţaţi pe un jeep, iar ceilalţi turişti se uitau miraţi la noi. Nu au mai fost aşa uimiţi când le-am zis că suntem din România. Am scăpat şi de ei, ne-a dus la Kai Bae.

Ne-am cazat şi la nici cinci minute distanţă am găsit restaurantul locului, unde am mâncat un peşte cu ananas. Apoi, ne-am gândit să variem scuterul, aşa că Rd a venit cu ideea să închiriem un motor. A se nota că nu noi ne-am dus după el, ci am vorbit la recepţie şi ne-a fost adus la nas – mai întâi o pârţâitoare, iar apoi o frumuseţe de Honda Shadow antică. Eram pregătiţi să ne spargem capetele pe insulă. O tură de şoc, ce sigur mi se va derula printre ultimele imagini pe această lume, emoţii şi haos în serpentine care – repet- erau pe celălalt sens. Am făcut nişte poze, am suferit puţin de noi şi ne-am întors cu 2-3 ani mai bătrâni să ne culcăm. Am fost într-un local mai hi-so şi ne-am retras după o scurtă plimbare.

A doua zi ne-am trezit, am mâncat nişte orez şi am văzut nişte oameni care se dădeau cu parapanta trasă de o şalupă. Ce să zicem, ne-am dat şi noi. O variantă era să ne ducem să ne scufundăm cu caiacul. Am plecat de la cazarea noastră de fix pe malul mării şi după înotul de dimineaţă, evident ( ... ) am luat ruta şalupei care, iar, a venit la nas. Ne-am dat, ni s-a făcut rău, ne-am pozat şi ne-am retras să zacem puţin să ne revenim. Era ultimă seară şi ce ne-am gândit ... să o facem lată.

Ce puteam să facem mai rău decât să gustăm din viaţa de noapte scandaloasă a Thailandei, pe o insulă tropicală. Ne-am îmbrăcat cât mai prost şi am plecat pe ştrase. După ceva muncă de convingere, deoarece Rd este un bărbat mai la locul lui decât sunt eu ... ne-am proptit într-o bombă locală. Numele ei este irelevant. 6 dame de companie, unele cu mai mulţi kilometri la bord, altele mai proaspete, una fiind şefa – o tipă evident, foarte versată şi cu un soţ olandez. Creierul afacerii. Pe mine m-a luat în primire stagiara, pe Rd ceva mai vechi aşa şi dezinteresat, motiv pentru care acesta din urmă a rămas toată seara să facă trucuri de cărţi cu barmanul şi prietenul său lady-boy, animatorul mini-bombei. Thailanda se dezvăluia din ce în ce, ca o domnişoară pretenţioasă.

Ne-am încurcat la un joc de biliard, am mai băut, ne-am mai vorbit pe thinglish până când ne-am ameţit destul să ne trezim la realitate să realizăm că eram rupţi din peisaj. Lângă noi, un tăietor de lemne norvegian vâna fără succes nişte fuste, pe o canapea nişte moşi plictisiţi se întreţineau şi făceau glume deocheate cu alte fuste, la bar un băiat semi-bărbat dar nu îndeajuns de femeie pe cât şi-ar fi dorit dansa lasciv, iar şefa ne zâmbea amical şi ne invita să mai stăm la un pahar gratis din partea casei, trăgând de un clopoţel. Un cadrul idilic, aş zice.

Şi fix în momentul în care trebuia să mă îndrăgostesc irecuperabil de o frumuseţe thailandeză venită din up-country, puţin şantalie în pantofiori şi o fustă care nu stătea pe ea – în sensul rău m-a lovit realitatea. I s-a făcut rău adică. Ăsta era jobul ei până la urmă, să bea cu toţi clienţii, să se ducă la baie, să facă loc pentru o nouă rundă şi să se întoarcă la muncă. A repetat episodul de trei-patru ori, iar la ideea mea de a o ajuta mi-a răspuns că mersi – e ok, dar trebuie să mă întorc la treabă. Muncea să îşi ajute rudele sărace de la ţară ... şi când spun sărace, Thailanda dă o definiţie care poate ar şoca mulţi români care se văicăresc. Era prototipul fetei descuţe venite din Isaan, să poată să facă şi ea un ban unde este bătaia peştelui, europeni plini de bani. Nu mică le-a fost mirarea când cu mare tam-tam le-am numărat banii şi ne-am oprit la un bacşiş de 15-20%. Replica băiatului jumătate fetiţă mi-a rămas şi acum „yes, here we wok, eet, sleep” repetată de două-trei ori. Aş fi adăugat eu câteva activităţi, dar să o lăsăm aşa. Dar să nu dramatizăm, există şi alte variante să îţi ajuţi rudele de la ţară ... de exemplu să furi :D.

Ne-am întors acasă uşor dramatizaţi, iar Rd uşor vesel ... nu se întâmplă doar să joci cărţi cu barmanul ... mereu are ceva sub tejghea pentru tine să te ţină în priză. A doua zi ne-am târâit aproape spre casă, prin feriboturi, autobuze şi skytrainuri. Acasă am primit veşti bune şi un răspuns de la o cunoştiinţă de acolo, răspuns care a continuat cu trăirea completă a experienţei thailandeze.

Ultimele zile în Bangkok au fost într-un ritm foarte alert şi a venit şi ziua dinaintea plecării, când colegii de la TNT, nişte oameni cu adevărat speciali au organizat o fiestă cu toate delicatesele din Thailanda. Cu ajutorul lui Rd le-am fiert nişte ţuică (adusă de el) ... câţiva au zis că este o prostie, dar toţi s-au ameţit serios. Ţuica noastră este mai hardcore decât whisky-ul lor.

În ultima zi ne-am luat rămas bun de la toţi, nici nu mai ţin minte cum. Mai mult de jumătate din efectivul TNT şi Plaloma ne-au condus la aeroport, au urmat o serie de scălâmbăieli şi ne-am îndreptat spre poarta de îmbarcare. Mai trebuia să dau un mesaj unei persoane, dar m-a sunat până la urmă şi totul a fost frumos.

În avion simţeam că las în urmă nu doar o experienţă, ci o lume întreagă – diferită de cea a noastră. Lăsam în spate nişte legături, nişte trăiri, nişte oameni, nişte locuri. Aveam un dor de casă nebun, dar un gust amar că plecam totuşi. Am depăşit momentul dramei şi am rămas cu gândul la ce gust mi-a lăsat ţara asta. Cel mai frumos gând care îmi trecea, era că nu am fost într-o călătorie, departe, într-un loc minunat ... ci mai mult decât atât. Sentimentul să încerc altă destinaţie, mai exotică şi mai specială ... era departe de mine.

O ţară atât de deosebită ca Thailanda te face să crezi că cea mai frumoasă călătorie este o călătorie în tine însuţi...
.... şi ce poate fi mai frumos decât să ai cu tine prietenii cu care să poţi împărţi această călătorie în care ne aflăm.

Sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre şederea lui Radu în Bangkok? Citiţi întregul său jurnal de călătorie:
Ep. 1 - Niciodată..
Ep. 2 - Iniţierea
Ep. 3 - O săptămâna mai liniştită
Ep. 4 - Primii stropi de culoare
Ep. 5 - Khon-thai, nind-noy
Ep. 6 - One night in Bangkok...
Ep. 7 - Epilog final