In cautarea legendelor pe Valea Cernei (II) - Podul lui Dumnezeu si Pestera Necuratului

Demult, tare demult, in Pestera Ponoare locuia Necuratul. Oamenii locului, satui de prezenta si relele sale l-au rugat pe Dumnezeu sa ii scape de el. Asa se face ca Dumnezeu a dat o palma tavanului pesterii care s-a prabusit formand ceea ce azi numim "Podul lui Dumnezeu". Necuratul a reusit, totusi, sa scape fugind pe cealalta iesire a pesterii. De-acolo nici legendele nu mai stiu ce s-a intamplat. Unele spun ca, suparat, s-a agatat cu ghearele de Dealul Pesterii formand campiile de lapiezuri Afrodita si Cleopatra dupa care s-a cocotat pe Stanca Diavolului de unde necajeste in continuare oamenii. Altele povestesc ca Necuratul, in fuga sa, a cazut de pe Dealul Pesterii si s-a transformat in stanca ce astazi ii poarta numele.

Cert e ca Podul lui Dumnezeu este unul dintre putinele astfel de poduri naturale din lume, singurul deschis traficului rutier. Si cu siguranta cel mai bun din tara noastra pentru ca pana de curand (2008) nu a avut nevoie de nici o reparatie. Inainte de a trece pe el, Bogdan mi-a povestit cate ceva si ma asteptam sa am parte de o priveliste grandioasa. Cand colo, am trecut si nici nu mi-am dat seama ca l-am depasit.

A fost nevoie sa ma dau jos din masina ca sa sesizez forma sa de U intors, iar ca sa pot sa-l vad in adevarata sa splendoare m-am urcat deasupra pesterii. De acolo am zarit si ceva auriu care stralucea in soare. Era acoperisul Bisericii care se construieste (de ceva vreme) in apropierea podului. Cate lucruri sunt de vazut in zona, atatea legende si povesti. Localnicii s-au apucat sa construiasca aceasta biserica pentru a scapa de un blestem stravechi, aruncat de Sfantul Nicodim pe la 1370.

Acesta era in cautarea cascadei care i s-a aratat in vis unde trebuia sa construiasca o biserica. A ajuns la izvorul paraului Ponoare insa n-a fost lasat sa-si construiasca biserica de oamenii locului. Mai mult, acestia l-au alungat miseleste inscenand furtul unei gaini de care l-au acuzat. Inainte de a pleca mai departe, Sfantul a blestemat apele de la Ponoare astfel incat in ele sa nu mai traiasca nici o vietate si sa fie inghitite de pamant.

De-as fi stiut de aceasta poveste cand am ajuns acolo probabil ca nu m-as mai fi mirat asa ca nu am gasit nici un strop de apa in Lacul Zatonul Mare. Am urcat vitejeste panta ce porneste din dreptul pesterii in speranta ca odata ajunsa sus o sa pot admira de la inaltime cel mai mare lac carstic din Romania. Am ajuns sus, insa nici urma de lac. Dincolo de blestem exista o explicatie pentru fenomenul de "Uite-l! Aoleu, nu-i". Lacul se afla deasupra galeriilor Pesterii Bulba, iar atunci cand este seceta sorbul pesterii il "inghite" cu totul.

Am revenit la baza pantei si curiozitatea ne-a indemnat sa facem cativa pasi prin Pestera Ponoare. Ca doar, na, cum sa nu exploram putin locul in care a stat candva Necuratul? (este un echivalent al Iadului pe pamanat, nu?) Dupa ce ne-a batut soarele in cap, racoarea care venea dinspre gura pesterii a fost mai mult decat binevenita, insa namolul cleios de la intrare ne-a taiat cheful de a vizita galeria.

De-aici am plecat inspre Cerna Sat si Cheile Corcoaiei intrebandu-ma daca am ajuns la fundul sacului cu legende sau aveam sa mai descopar si altele.
~.~
Gasiti pe triptime.ro traseul complet al weekendului pe care l-am petrecut pe Valea Cernei.