Inapoi in timp: Bisericile fortificate din Transilvania (III)

Venind tocmai de la Alba Iulia, am ajuns la Carta in jurul orei 19, cand, desigur, nu mai era picior de om pe acolo. Era prima biserica fortificata pe care o vedeam si s-a intamplat sa ramana pe departe preferata mea. Se afla intre Avrig si Fagaras, accesul facandu-se din DN 1 (E68), aproximativ in dreptul accesului pe faimosul Transfagarasan.

Carta este considerata unul dintre cele mai vechi si mai importante monumente ale goticului timpuriu din aceasta parte a Europei. Este desigur in stare de ruina, nu au mai ramas multe elemente din fortificatia grandioasa ce a fost demult, insa starea in care se afla acum pur si simplu m-a fascinat. Initial se observa ca s-a pastrat peretele fatadei principale a bisericii, pe care se vede golul unei rozete de dimensiuni mari.

Dar mai intai de toate, observ ca usa este inchisa (e ora 19 totusi) si vad un bilet pe care scrie ca pot gasi cheia la casa parohiala. Intru pe o poarta, si vad un tip care tunde iarba in curte. Il intreb de cheie, si zice ca parintele nu e acasa, dar ca imi da el cheia. Ma consider extrem de norocoasa, iau cheia (cheile de fapt) si intru. De aici incolo am avut exact aceeasi senzatie ca in Pestera Vadu Crisului, pentru ca eram lasati sa exploram de capul nostru, fara sa ni se spuna ceva inainte.

Pana sa ajungem la prima poarta cu cheie, se merge pe alee o ingradita de niste pomi scunzi extraordinar de frumosi. Odata ajunsi in situatia in care trebuie sa folosim cheile primite, am simtit ca e un moment demn de trambite, asa ca am imortalizat momentul cu o poza. :)

Am deschis pana la urma cu sufletul la gura si in fata noastra se arata ceea ce am crezut ca e curtea bisericii. De fapt, aceasta fusese nava principala a bisericii, care evident nu mai are tavan si unde acum este amenajat cu foarte mult bun gust un mic cimitir in memoria soldatilor germani cazuti in primul razboi mondial.

Dar inainte sa mergem in fata spre biserica, descopar o intrare pe stanga, in turn. Nu puteam sa-mi doresc nimic mai mult. Am urcat pe o scara spiralata si un pic cam subreda, pana sus, de unde privelistea este superba. Se vede micul cimitir frumos colorat de flori, biserica si ceea ce a ramas din zidurile vechii fortificatii.

Dupa ce am coborat, am intrat cu ajutorul celei de-a doua chei in biserica, a carei usa scartaia ca in filmele de groaza. Am intrat cu multa sfiala si am admiram interiorul. Dupa cum am zis, era prima data cand faceam cunostinta cu o biserica saseasca si pot sa zic ca totul este….altfel. Nu as putea sa descriu cum altfel, trebuie sa vedeti cu propria pereche de ochi. Si plus de asta, nu mai fusesem niciodata intr-o biserica in care sa nu mai fie nimeni, ceea ce a facut aceasta experienta sa fie unica din toate punctele de vedere posibile.

Cu greu m-a desprins de acest loc, care a ramas cu totul special pentru mine. Si probabil ca daca nu urma sa se intunece...nici c-am fi plecat prea repede.

Nu-mi ramane decat sa va spun ca aceste biserici din Transilvania sunt o serie de monumente extraordinar de pretioase, si va indemn din tot sufletul sa vedeti macar cateva dintre ele, asta pana cand nu se pierd si putinele ramasite care mai stau acum in picioare.