Iniţierea

......După sawasdee krap, al doilea lucru pe care îl înveţi în thailandeză, este cuvântul „farang” sau „farung” sau „falang” care denumeşte un vestic. O problemă a limbii locale, cu 5 accente (!), spre deosebire de chineză care are doar 4 – este interpretarea limbilor străine. Aşa că, orice cuvânt în engleză este scris mereu altfel. Chiar şi pe colegii mei îi chema în fiecare zi altfel, pe şeful meu îl chema pe rând : PSeaw, PSaw, PSeau, PSao. Cuvântul „farang”, în thailandeză însemnând şi guava, a fost al doilea nume al meu acolo.

Nu este de ajuns că arăţi diferit şi că te simţi diferit, într-o lume diferită cu o cultură diferită, dar trebuie să te obişnuieşti şi cu faptul că se îndreaptă degete şi priviri spre tine şi se aude şoptind că eşti un fruct.

Casa mea, pentru următoarele luni a fost Sri Aroon Mansion. Pentru un moment aţi crede că este o vilă luxoasă. Este de fapt un condominiu de nefamilişti pentru care plăteam 4000 bahţi thailandezi pe lună, echivalentul a 60 euro. Casa era formată din camera mea, baia mea, patul meu şi dulapul meu ... şi cam atât. Condominiumuri urâte, rezultatul urbanizării excesive a Bangkokului, care a atras tineri din toată ţara să studieze în universităţi şi apoi să intre în rândurile corporaţiilor cu conducere străină. Alegerea mea - minimală - a fost o altă sursă inepuizabilă de glume, fiind clasat de către colegi drept Lo-So (Low-Society), Hi-So fiind opusul. Loso este şi o formaţie thailandeză care cântă balade de dragoste, deci am luat partea romantică din acest Lo. Şi aventuroasă.

După o primă săptămână distractivă la birou, a venit primul weekend. O internshipperiţă care a fost în România, Plaloma, fata cu nume de delfin, a fost ghidul meu arhitectural pe aproximativ tot parcursul sejurului.

În primul weekend m-a luat într-un tur al oraşului său natal. La cam 100km de Bangkok, numele său Nakhon Pathom. Înainte să mă pot acomoda cu locurile, priveliştile şi întâmplările, corpul şi mintea mea au trebuit să se acomodeze cu ritmul vieţii de acolo. Thailandezii sunt nişte persoane relaxate, atât de relaxate încât o oră de aşteptat, 3 ore pe drum, 2 ore pierdute să ne uităm după nu ştiu ce bijbanţuri nu înseamnă mare lucru. Optica lor este diferită, nu se grăbesc – se reîncarnează oricum şi o vor lua de la capăt.

În Nakhon Pathom am învăţat câte un pic despre budism, temple şi palate. Am văzut un mini muzeu al satului, o casă din lemn finisată incredibil, două palate cam urâte şi multă multă verdeaţă. Nu este greu să îţi dai seama că o ţară atât de exotică a fost călărită de către toate ţările exploratoare, ca să nu spun cotropitoare. Influenţe sunt peste tot, stiluri de arhitectură chinez-portugheze, palate de inspiraţie germanică, land-roverurile britanice ale regelui.

Am învăţat să dorm cu aerul condiţionat pornit, cu toate geamurile închise (au un sistem de obloane din sticlă + o plasă pe post de geam). O ieşire interesantă, am putut să văd cum locuieşte o familie într-un oraş de talia Piteştiului.

A trebuit să îmi adaptez felul de a gândi şi pentru a judeca în mod obiectiv evenimentele din jurul meu. România a trecut printr-un regim comunist-dictatorial şi a sărit direct la capitalism, Thailanda de la monarhie la capitalism, regele fiind un consultant în politica actuală – dar fără să îşi piardă din putere, rămânând un simbol naţional. În timp ce în România s-a mers pe egalitate, pe pătura muncitoare, lucruri care ulterior s-au întors pe dos – în Thailanda monarhia a păstrat o structură a societăţii bazată pe straturi succesive, în capul cărora se află elita intelectuală, cu o reală influenţă.

A observa pur şi simplu o familie thailandeză nu este suficient, trebuie ţinut cont de unele aspecte câteodată nu aşa vizibile. Totuşi structura de bază era aceeaşi – cu alte familii de acolo. Când se căsătoreşte, bărbatul se mută la femeie în casă, care stă cu părinţi, bunici, căţei, purcei. Această mentalitate are repercusiuni în gândirea a multor generaţii, aflându-se acum în conflict cu gândirea capitalist-consumistă. Dar unde este conflict, este şi progres ... sper.

Casa era un haos complet, în pur stil thailandez. După 10 minute de stat la masă, am observat că după o canapea dormea o mătuşă. În bucătărie mai trebăluia una, de nicăieri a apărut şi o bunică. Masa de pe care mâncam era cu picioarele proptite în nişte farfurii cu apă, să nu se urce furnici în mâncare.

Oraşul lor, Nakon Pathom este locul în care se află cel mai mare Chedi din Thailanda, denumit sugestiv Phra Pathom. Chedi sau Stupa este un fel de mega-muşuroi în care se află moaşte sau alte mărturii ale unui Buddha sau sfânt. A nu se confunda cu templele budiste, locuri în care oamenii pot intra să se roage, ca într-o biserică. De regulă sunt complexe religioase, cu templu, stup, statui şi chiar reşedinţe pentru regi – toate sunt asociate.

Duminică m-am întors cu tatăl Plalomei la volan şi cu două din cele trei mătuşi spre Bangkok. După o mică oprire într-o piaţă pe malul unui râu, unde am recunoscut doar 10% din ce era pe tarabe şi cumpărat nişte snacksuri dubioase am ajuns într-un final până acasă.

Am început noua săptămână în forţă, puţin ameţit de evenimente, dar despre asta şi cum mi-am paradit stomacul cu snacksurile thailandeze veţi afla în episodul următor :D

Sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre şederea lui Radu în Bangkok? Citiţi întregul său jurnal de călătorie:
Ep. 1 - Niciodată..
Ep. 2 - Iniţierea
Ep. 3 - O săptămâna mai liniştită
Ep. 4 - Primii stropi de culoare
Ep. 5 - Khon-thai, nind-noy